“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

-Thomas Jefferson, 1776

Totul despre Ordinul de Protectie.

Sep 04, 14 Totul despre Ordinul de Protectie.

Postat de in Drept Civil, Dreptul Familiei

Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii: a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei; c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima; d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate; e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic; f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute; h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.   Durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste de judecator, fara a putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului In vederea emiterii ordinului de protecţie trebuie să existe următoarele condiţii: a) Existenţa cererii persoanei a cărei viaţă, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol; b) Să existe o stare de pericol; c) Starea de pericol să fie reprezentată de existenţa unui act de violenţă; d) Starea de pericol să fie provocată de un membru al...

Continuare

Divort. Partajul si taxa de timbru judiciar.

Iun 30, 14 Divort. Partajul si taxa de timbru judiciar.

Postat de in Drept Civil, Dreptul Familiei

Incepand din 29 iunie 2013, dupa intrarea in vigoare a OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, daca sotii apeleaza la mediere pentru solutionarea partajului, iar in urma medierii rezulta un acord de mediere, acest acord poate fi depus in instanta pentru a obtine hotararea care sa confinteasca intelegerea prin mediere (adica in termeni juridici – hotararea de expedient). In conformitate cu legislatia in vigoare, cererile de partaj se taxeaza cu o suma corespunzatoare unui procent de 3% din valoarea masei partajabile. Astfel, sunt scutite de 50% taxele de timbru care se calculeaza la valoare, in conditiile in care se depune direct acordul de mediere pentru a obtine hotararea care sa confinteasca intelegerea prin mediere (adica in termeni juridici –  hotararea de expedient). Trebuie precizat ca la aceasta taxa se adauga si o taxa de timbru modica de 20 lei, stabilita de lege pentru incuviintarea unui acord de mediere in instanta. Cuantumul taxei este valabil indiferent de momentul depunerii cererii ( inainte sau dupa inceperea unui proces). In anumite conditii, persoanele care solicita partajul bunurilor, pot beneficia de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari ale platii taxei judiciare de timbru. “Articolul 11” din OUG 80/2013 (1) Alte categorii de cereri se taxează după cum urmează: a) cereri prin care părţile solicită instanţei pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, inclusiv când este rezultată din acordul de mediere – 20 lei; în cazurile în care înţelegerea sau acordul de mediere priveşte transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor bunuri imobile, la această sumă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat. În cazul în care înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate . „Articolul 5 alin. (1) Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel: a) stabilirea bunurilor supuse împărţelii – 3% din valoarea acestora; b) stabilirea calităţii...

Continuare

Divortul intr-un stat membru UE

Divorţ. Competenţa internaţională în cazul  căsătoriei încheiate într-un stat membru  al Uniunii Europene între cetăţeni români. Competenţa teritorială a instanţelor române.   1. Care este instanţa competentă în desfacerea căsătoriei între doi cetăţeni români, încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene? Faţă de împrejurarea că părţile au încheiat căsătoria în strainatate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, potrivit cărora: „Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de corp şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru: (a) pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a soţilor; sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo; sau reşedinţa obişnuită a pârâtului;  sau în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi;  sau reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii; sau reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru. b) instantele judecatoresti din statul membru de cetatenie a celor doi soti sau, în cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul „domiciliului” comun. Deoarece părţile au cetăţenie română, se aplică dispoziţiile art. 3 lit. b) teza I, respectiv competenţa internaţională a instanţelor judecătoreşti din România în soluţionarea pricinii. Am observat insa, din practica instantelor judecatoresti ca acestea au apreciat că, prin edictarea acestor norme de competenţă legiuitorul european a urmărit să asigure prioritate reşedinţei obişnuite a părţilor, faţă de cetăţenia lor, ca simplă împrejurare de fapt, dar cu efecte juridice importante, având în vedere locul unde părţile au trăit efectiv împreună sau separat, obişnuit sau într-un anumit interval de timp expres stipulat, fara a lua in calcul competenţa teritorială alternativă. Prin urmare, criteriul cetăţeniei părţilor prevăzut la litera b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 este, dupa aprecierea instantelor romane, subsidiar, subsecvent, celui...

Continuare