I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor av. Carmen Leon | iunie 12 , 2018 | 0

Adeverință vechime muncă 2018: Cum obții actul cu care poți dovedi cât ai lucrat la angajatorii tăi

În momentul de față, există două situații diferite în care se poate obține adeverința de vechime în muncă, după cum reiese din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților (Revisal).

1. Eliberarea automată de către angajator. De la sfârșitul anului 2016, angajatorii sunt obligați să elibereze automat, la încetarea contractului individual de muncă, o adeverință de vechime în muncă. Concret, salariatului trebuie să i se dea o adeverință care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, dar și un extras din Revisal.

2. Eliberarea la cerere de către angajator. În același timp, orice actual sau fost salariat poate cere oricând, de la angajatorul său, o adeverință care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate (după cum rezultă din Revisal și din dosarul personal al angajatului) ori un extras din Revisal (datat și certificat pentru conformitate). Documentul trebuie acordat de angajator în cel mult 15 zile de la data solicitării sale.

In plus, mai există și varianta obținerii unui extras din Revisal de la inspectoratele teritoriale de muncă. Mai precis, se poate apela la această variantă atunci când salariatul cere angajatorului un extras, iar acesta nu-l poate elibera. Astfel, inspectoratele eliberează extrasul din Revisal, din care să rezulte activitatea desfășurată la angajator, în calitate de salariat, în cel mult 15 zile de la data solicitării.
Pentru locurile de munca mai vechi care s-au desfiintat, se solicita informatii de la Arhivele Nationale.

Autor av. Carmen Leon | iunie 12 , 2018 | 0

În prezenta secțiune veți putea vizualiza onorariile estimative pe care le practică

Cabinetul de avocatura Leon si asociatii.

Menționăm de la început că acestor onorarii  vor fi adăugate , dacă este cazul, taxe de expediție, taxe judiciare sau extrajudiciare, cheltuieli de transport / cazare (în caz de deplasare în afara Bucureștiului) etc.

Mai jos vor fi prezentate cu titlu informativ onorarii posibile pentru diverse servicii juridice. Acestea vor fi majorate în funcție de complexitatea cazului și peste maximul stabilit numai  dacă   natura cazului impune activități de documentare suplimentare, altele decât cele obișnuite și avute în vedere la data stabilirii onorariilor orientative ori, dacă la momentul preluării lucrării de către avocat, nu au fost puse la dispoziție toate informațiile care, împreună, ar fi condus la stabilirea unui onorariu diferit față de cel oferit.

  • Onorariul pentru ora de consultanta initiala (onorariu orar) este identic, indiferent de ramura de drept (exceptie facand dreptul penal): 150 RON . Ora inițială de consultanță are o durată medie de până la 60 de minute (timp indivizibil). În funcție de timpul suplimentar, dacă este cazul, onorariul se va majora astfel: până la 15 min = 40 lei; 16-30 min = 75 lei; 31-45 min = 100 lei; 46-60 min = 150 lei.
  • Onorariul pentru ora de consultanta initiala drept penal: 250 RON – 500 RON – in functie de complexitate. Prima oră este indivizibilă. Majorarea onorariului se va efectua   astfel: până la 15 min = 40 lei, 16-30 min = 75 lei, 31-45 min = 100 lei, 46-60 min = 150 lei).
  • Onorariul perceput pe termen (în cauzele litigioase) este același, indiferent de natura litigiului (exclusiv drept penal – 350 RON / termen) și indiferent de durata procesului.
  • pentru litigii din afara Bucureștiului, onorariul pentru instanță se va aplica după cum urmează: la onorariul / term se vor adăuga: un onorariu pentru timpul suplimentar: 100 lei / oră (timp necesar deplasării – estimat prin contract) plus cheltuielile de deplasare / cazare dacă este cazul.
  • Plata onorariilor aferente termenelor de judecată se va face cel mai târziu înainte de prezentarea avocatului în instanță și cel mai devreme cu 24 de ore înainte de ziua stabilită pentru termenul respectiv.
  • Onorarii notificari / notificat:  250 RON – 450 RON (include taxa de expeditie, daca aceasta nu depaseste 10 RON / document).
  • Onorarii verificari contracte:  250 – 700 RON (si in afara timpului de consultanta, cand este cazul)
  • Onorarii de modificare a contractului (maximum 20% din contractul prezentat); 250 – 450 RON (nu include eventuala consultanta initiala, daca este cazul). Pentru modificari mai complexe / mai mari, onorariul se majoreaza corespunzator.
  • Onorarii redactare contracte civile : 400 RON – 850 RON – in functie de complexitate
  • Onorarii redactare contracte comerciale : de la 600 RON
  • Contracte de muncă cu clauze specifice / acte adiționale (redactări / interpretări / modificări):   250 – 650 RON

Contractele redactate pot fi atestate de avocat, la solicitarea clienților. Această atestare presupune prezența ambelor părți semnatare ale contractului. 

  • redactarea cererilor de chemare în judecată, cererile contraventionale, cererile de chemare în garanție, redactarea interogatoriilor, redactarea diverselor documente necesare în cadrul acțiunilor litigioase: 550  – 950 RON
  • redactare concluzii scrise / note de sedință: 350-900 lei (nu include onorariul pentru studierea prealabilă a cazului, acesta fiind distinct și prealabil)
  • analiza documentelor (ex: expertize judiciare) fără a intra în analiza cazului: 300-550 lei 
  • interpretare (explicare) hotărâri / decizii / sentințe judecătorești: 300-500 lei 
  • sinteze în diverse domenii ale legislației interne: 400 – 800 de lei (funcție de complexitatea și numărul domeniilor atinse). În măsura în care sinteza se va prezenta oral clientului, se alocă întâlnirii  15 minute netarifate suplimentar (incluse în onorariul sintezei efectuate)  apoi se percepe un onorariu de 30 lei/15min indivizibile.
  • sinteze legislative de drept european : 500 – 1000 RON
  • cereri de strămutare: 300-500 lei
  • activitati de atestare acte: 120 lei / document
  • cereri de scutire taxa judiciară de timbru, cereri de reexaminare: 250-400 lei

Onorarii analize caz

  • – pre-litigioase: de la  400 RON
  • – litigioase (aflate pe rolul instanțelor de judecată); de la  600 RON

Notă : întâlnirea pentru prezentarea analizei va fi de 75 lei / oră (prima oră indivizibilă), apoi pe indivizibilă fracțiune de 15 min: 25 lei / fracțiune timp.

Onorarii litigii

  • DREPTUL CIVIL :
  • iesiri din indiviziune de la 2150 RON
  • rezilieri / anulari contracte civile de la 1900 RON
  • raspundere delictuala etc: de la 1700 RON
  • uzucapiuni: de la 2500 RON
  • raspunderi contractuale – de la 1900 RON
  • LITIGII MUNCA : 1700 RON – 2500 RON

DREPTUL FAMILIEI

  • divort cu / fără minori: 1600 RON – 2700 RON
  • divort cu / fără minori inclusiv cu privire la partajul: de la 2500 RON
  • partaj după divort: de la 2100 RON
  • încredințări / reincredintări minori (stabilirea domiciliului minorului): 1700 – 2200 RON
  • pensii alimentare: 1800 RON
  • ordonanta presedintie de incredintare temporara minor / atribuire folosinta temporara locuinta / pensie alimentara; 1800-2700 RON – în functie de numarul de capete de cerere
  • divort cu reclamant / parat aflat in afara Romaniei – fara partaj (in imposibilitatea de prezentare) – 2500 RON – 3500 RON (include deplasarea avocatului pentru plata taxei judiciare de timbru in interesul clientului.)
  • ordin de protecție – 1800-2800 lei
  • tutela 1800 – 2800 RON
  • tăgada paternității: 2000 – 3000 lei
  • redactare document planificare familială – planning family (la instanța de judecată sau în scopul desfacerii căsătoriei la notariat): 750 – 1500 RON
  • redactare tranzacții: 1500 – 2000 RON

Alte onorarii estimative:

  • – diverse ordonante presedintiale: de la 1800 RON
  • – actiuni privind anularea clauzelor abuzive in contractele bancare – protectia consumatorului: 1800 RON – 2500 RON
  • – infiintari PFA – 750 RON.
  • infiintari intreprinderi familiale – 800 RON
  • infiintari SRL – 1500 RON – 2500 RON (in functie de numarul de asociati) Onorariul cuprinde: redactarea documentelor, rezervarea numelui societatii, atestarea documentelor, depunerea dosarului la ORC. Ridicarea de la ORC a actelor de finalizare a infiintării societății.
  • litigii asociatii proprietari – 1500 RON – 2500 RON

ONORARIILE SE ACHITĂ INTEGRAL, DE REGULA, LA SEMNAREA CONTRACTULUI DE ASISTENTA JURIDICA – dacă este vorba e un litigiu – ori ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA LUCRĂRII .

Serviciile juridice pot fi oferite și clientilor din afara Bucureștiului indiferent de serviciile solicitate ( consultanta, redactari acte/notificări, contracte, analize caz, sinteze legislative etc).

 

Este imposibil să redau exemple de onorarii pentru toate ramurile de drept în care îmi desfășoară activitatea profesională, deoarece sunt prea multe de adăugat, dar se observă cu ușurință că media onorariilor nu este mare, deci nu poate varia prea mult în celelalte domenii.

Considerăm că aceste onorarii sunt la un limită pe care majoritatea o poate suporta, altfel intenția cabinetului este de a veni, astfel, în sprijinul celor care au nevoie de un avocat, dar nu permite să plătească o sumă mare de bani.

Singurele cerinte sunt ca fiecare client care beneficiaza de serviciile Cabinetului sa respecte programarile, termenele de plata si predarea documentelor (daca este cazul) si, in acelasi timp, va beneficia de respectarea programului de primire, corectitudine si respectarea termenelor stabilite pentru finalizarea lucrarilor.

Programările se fac anticipat la nr. 0723.646.221

  • În măsura în care apelul nu poate fi preluat, vă rugăm reveniți mai târziu.
  • Avocatul poate fi angajat într-o consultație juridică sau poate fi aflat în sala de judecată.
  • De asemenea, se pot realiza programari  si prin intermediul e-mail-ului , folosindadresa avocat_leon@yahoo.com.
  • Nu oferim consultatii juridice gratuite la telefon!

Autor av. Carmen Leon | noiembrie 22 , 2016 | 0

 Casa de Avocatura poate lucra in doua modalitati:

  • 1. fie se plateste pentru fiecare prestatie avocatiala;
  • 2. fie este vorba de un cumul de prestatii avocatiale , unde onorariile se achita lunar sub forma unui abonament.

Deoarece dorim sa devenim un colaborator strategic pentru fiecare client, am hotarât sa cream si posibilitatea de accesare a serviciilor noastre juridice si persoanelor fizice.

 

50 Euro/ luna pentru 6 luni care include consultanta si asistenta juridica on-line nelimitata.

  • Acest abonament se adreseaza doar societatilor comerciale nou infiintate.
  • Abonamentul nu include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, redactari de acte cu continut juridic, acestea fiind tarifate separat.

100 Euro/luna

  • 1 opinie legala pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 1 proces gratuit pe an, reprezentare si asistenta juridica.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, redactari de acte cu continut juridic în numar de 3 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 30%.

200 Euro/luna

  • 2 opinii legale pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 2 procese gratuite pe an, reprezentare si asistenta juridica.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, redactari de acte cu continut juridic în numar de 5 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 30%.

 250 Euro/luna

  • 4 opinii legale pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 4 procese gratuite pe an, reprezentare si asistenta juridica.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, reprezentare ITM, reprezentare ONRC, redactari de acte cu continut juridic în numar de 7 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 30%.

300 Euro/luna

  • 5 opinii legale pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 5 procese gratuite pe an, reprezentare si asistenta juridica, obiectul procesului avand valoarea de maxim 100.000 Ron.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, reprezentare ITM, reprezentare ONRC, redactari de acte cu continut juridic în numar de 9 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 30%.

500 Euro/luna

  • 7 opinii legale pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 6 procese gratuite pe an, reprezentare si asistenta juridica, obiectul procesului avand valoarea de maxim 100.000 Ron.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, reprezentare ITM, reprezentare ONRC, redactari de acte cu continut juridic în numar de 12 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 50%

1000 Euro/luna

  • 10 opinii legale pe luna la birou
  • consultanta si asistenta juridica nelimitata on-line pentru urgente
  • 10 procese gratuite pe an, reprezentare si asistenta juridica, obiectul procesului avand valoarea de maxim 100.000 Ron.
  • 30% reducere la onorariul fix în cazul unui alt eventual proces.
  • Abonamentul include servicii de reprezentare in fata instantelor de judecata, reprezentare ITM, reprezentare ONRC, redactari de acte cu continut juridic în numar de 20 pe luna.
  • pentru depasirea numarului de procese gratuite si numarului de acte juridice redactate acestea fiind tarifate separate cu aplicarea procentului de reducere de 80%.

Autor av. Carmen Leon | iunie 7 , 2016 | 0

In practica, se remarca o tendinta de evitare a acordarii daunelor morale de catre instantele nationale, in litigiile de dreptul muncii. In motivare, instantele arata ca nu s-au prezentat probe indestulatoare pentru dovedirea prejudiciului moral existent.

Conform art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii, se poate actiona in instanta în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Potrivit disp. art. 253 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul. In consecinta, pentru a exista raspunderea angajatorului este necesar sa fie îndeplinite urmatoarele conditii: calitatea de salariat a persoanei pagubite, fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul cauzat salariatului, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia angajatorului.

Consider ca nu se pot aplica decat tangential regulile cuprinse in Noul Cod civil referitoare la evaluarea prejudiciului: art. 1385 ( “Intinderea reparatiei”),art. 252 ( “Ocrotirea personalitatii umane”) , art. 253 alin.4) ( “Mijloace de aparare”) . Codul civil aduce completari atunci cand un gasim o norma aplicabila in speta, insa raporturile dintre angajat si angajator sunt raporturi ce tin de dreptul muncii, nu de dreptul civil. Intre acestia exista o relatie de subordonare, partile nu sunt puse pe pozitie de egalitate.

Un motiv al reticentei instantelor judecatoresti in acordarea de daune morale in conflictele de munca il reprezinta formularea mai degraba confuza a textului de lege, care face trimitere la incalcarea contractului de munca (raspundere contractuala), in timp ce solicitarea daunelor morale este mai degraba intemeiata pe nerespectarea cu vinovatie a drepturilor sau intereselor unei persoane care deriva din lege (adica pe raspunderea civila delictuala). Astfel, daca interpretam in sens restrans prevederile legale, partile ar trebui sa insereze in mod expres in contractul individual de munca clauze concrete de acordare a daunelor morale catre salariati, ceea ce in practica este destul de nefezabil.

Autor av. Carmen Leon | octombrie 5 , 2014 | 0

SERVICII JURIDICE DREPTUL MUNCII

  • desfacerea contractului de munca;
  • recuperarea prejudiciilor patrimoniale produse de angajat;
  • contracte de munca ( individuale, colective, etc);
  • fisa postului;
  • regulament de ordine interioara;
  • litigii de munca;

Conflict de munca
Autor Avocat Moderator | iulie 29 , 2014 | 2

Prin conflicte de munca se intelege conflictele dintre salariati si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca.

Pot fi părţi în conflictele de muncă:

  • salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
  • angajatorii – persoane fizice şi/sau persoane juridice – agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;
  • sindicatele şi patronatele;
  • alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

 

Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

  • în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
  • în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară;
  • în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale
  • pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

 

 

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti