“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

-Thomas Jefferson, 1776

Cesiunea contractelor de credit bancar catre societatile de recuperare

Iun 30, 14 Cesiunea contractelor de credit bancar catre societatile de recuperare

In cazul in care imprumutatii bancilor ajung in situatia de a fi cesionati catre firme de recuperare pentru intarziere la plata ratelor, pot solicita in instanta constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune pentru neindeplinireaconditiilor de forma si fond, obligatorii pentru incheierea valabila a contractului de cesiune, precum si mentinerea valabilitatii contractului de imprumut.

Bancile care nu au avizul BNR care sa le permita efectuarea de astfel de operatiuni, nu pot avea calitatea de cedent in mod valabil, cat timp legea impune limite imperative in acest sens. Astfel, se incalca principiul specialitatii capacitatii de folosinta al institutiilor de credit. Cu alte cuvinte cesiunea de creanta realizata de institutiile de credit capata un caracter comercial dar nu figureaza printre activitatile prevazute in obiectul de activitate al acestora, autorizate in conditiile legii.

Inopozabilitatea Contractului de cesiune. Conform art. 1393 Cod civil, lipsa notificarii debitorului cedat cu privire la cesiunea Contractului de imprumut bancar, este un motiv pentru care Contractul de cesiune creanta este inopozabil debitorului, lipsa notificarii conducand la ineficacitatea actului juridic.

Lipa notificarii contravene si Deciziei nr. 2852/10.10.2006 a ICCJ care a statuat ca “atata timp cat debitorul nu a fost notificat in scris in legatura cu realizarea acestei cesiuni prin inscrierea contractului la Arhiva de Garantii Reale Imobiliare, cesiunea nu-I este opozabila debitorului”.

Pe temeiul art. 6 alin. (2) Noul Cod civil şi al art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivitătii), cât şi efectele viitoare, adică efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea legii vechi).

In lipsa unor derogări exprese în Legea nr. 71/2011, cauzelor de ineficacitate li se aplică legea în vigoare la data încheierii actului juridic, chiar dacă împrejurarea ce a condus la ineficacitatea actului a survenit sub imperiul noii reglementări.