“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

-Thomas Jefferson, 1776

Custodia comuna versus Autoritatea parinteasca in Noul Cod Civil

Sep 20, 14 Custodia comuna versus Autoritatea parinteasca  in Noul Cod Civil

Postat de in Drept Civil

La data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti. În limbaj obisnuit se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. Codul civil din Quebec a avut o influență semnificativă în redactarea noului Cod civil al României. Astfel ca, se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. In legea franceză, noţiunea de „garde de l’enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească”. Autoritatea parentala comuna înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei, incluzand printre altele incredintarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, la întreținerea si educatia copilului. Noua institutie a recunoscut in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti, si nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile inainte de intrarea in vigoare a acestui act normativ, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre...

Continuare

Divort. Efectele divortului

Iun 30, 14 Divort. Efectele divortului

Postat de in Drept Civil

Instanţa competentă (1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti. Cererea reconvenţională (1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului. (2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului. (3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului. (4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior. Cereri accesorii şi incidentale (1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la: a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soţilor după divorţ; c) locuinţa familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca...

Continuare