“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.”

-Thomas Jefferson, 1776

Divort. Efectele divortului

iun. 30, 14 Divort. Efectele divortului

Postat de in Drept Civil

Instanţa competentă (1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti. Cererea reconvenţională (1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului. (2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului. (3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului. (4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior. Cereri accesorii şi incidentale (1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la: a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta; b) numele soţilor după divorţ; c) locuinţa familiei; d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca...

Continuare

Divortul intr-un stat membru UE

iun. 23, 14 Divortul intr-un stat membru UE

Postat de in Drept Civil, Intrebari si raspunsuri

Divorţ. Competenţa internaţională în cazul  căsătoriei încheiate într-un stat membru  al Uniunii Europene între cetăţeni români. Competenţa teritorială a instanţelor române.   1. Care este instanţa competentă în desfacerea căsătoriei între doi cetăţeni români, încheiată într-un stat membru al Uniunii Europene? Faţă de împrejurarea că părţile au încheiat căsătoria în strainatate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, potrivit cărora: „Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de corp şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru: (a) pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a soţilor; sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo; sau reşedinţa obişnuită a pârâtului;  sau în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi;  sau reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii; sau reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru. b) instantele judecatoresti din statul membru de cetatenie a celor doi soti sau, în cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul „domiciliului” comun. Deoarece părţile au cetăţenie română, se aplică dispoziţiile art. 3 lit. b) teza I, respectiv competenţa internaţională a instanţelor judecătoreşti din România în soluţionarea pricinii. Am observat insa, din practica instantelor judecatoresti ca acestea au apreciat că, prin edictarea acestor norme de competenţă legiuitorul european a urmărit să asigure prioritate reşedinţei obişnuite a părţilor, faţă de cetăţenia lor, ca simplă împrejurare de fapt, dar cu efecte juridice importante, având în vedere locul unde părţile au trăit efectiv împreună sau separat, obişnuit sau într-un anumit interval de timp expres stipulat, fara a lua in calcul competenţa teritorială alternativă. Prin urmare, criteriul cetăţeniei părţilor prevăzut la litera b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 este, dupa aprecierea instantelor romane, subsidiar, subsecvent, celui...

Continuare