Ai avut vreo relație care să te fi lăsat confuză, golită, epuizată? A încercat să te seducă cu promisiuni, daruri, complimente și vorbe de dragoste, pentru ca apoi să te abandoneze când te așteptai mai puțin și când aveai mai multă nevoie de el? Ai avut vreodată impresia că ai început prin a te îndrăgosti de Făt Frumos pentru ca, la final, să te desparți de Dl. Problemă? I-ai descoperit trecutul ascuns și ai fost expusă laturii sale întunecate? Te-a mințit în mod cronic și cu privire la orice: trecutul lui, relațiile lui, acțiunile, identitatea și intențiile sale? S-a întâmplat ca cel mai frumos vis să se transforme în cel mai cumplit coșmar? Dacă răspunsul la aceste întrebări este „da”, este foarte probabil să te fi întâlnit cu unul dintre așa numiții „prădători sociali”: în termeni clinici, un psihopat.
În ciuda notorietății pe care au căpătat-o odată cu filmul Psycho, al lui Alfred Hitchcock, psihopații nu sunt niște persoane incomode, retrase și bizare. Dimpotrivă, mai mereu par fermecători, deschiși și perceputi oameni normali de cei din jurul lor. De altfel, acesta este principalul lor atu pentru a seduce “masca sănătății”. Este foarte important să ne informăm cu privire la simptomele psihopatiei pentru a ne putea proteja de acești indivizi periculoși. Experți în psihopatie oferă, în esență, aceeași listă a trăsăturilor de personalitate care descriu un psihopat. Sunt indivizi capabili să exercite asupra celorlalți o formă superficială de seducție, sunt credibili și par inteligenți. Se folosesc de aceasta mască pentru a-i atrage pe ceilalți și pentru a-i controla. Comparat cu alte tipuri de stări patologice, psihopații nu au deliruri și nici nu arată manifest alte semne ale gândirii iraționale. Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care majoritatea celor care intră în contact cu ei îi consideră pentru o vreme “perfect sănătoși”. Chiar și atunci când comit crime, psihopații știu exact ce fac. Au discernământ, înțeleg perfect ceea ce societatea consideră a fi bun sau rău. Se întâmplă doar să facă anumite excepții în ceea ce privește comportamentul lor anormal, care, potrivit propriilor evaluări, se plasează undeva în afara oricăror norme, deasupra regulilor stabilite de stat și în general în afara oricăror tip de reguli ale umanității.
Printre altele, psihopaților le lipsesc cu desăvârșire manifestările psihonevrotice. Nu numai că sunt opusul anti-eroilor comici ai lui Woody Allen, dar rămân calmi și cu sânge rece chiar și în situațiile în care răspunsul normal ar fi să experimenteze stres. Deși câteodată se avântă în manifestări histrionice de emoție, o fac doar cu scopul de a câștiga simpatia. Altminteri, rămân imperturbabili în situații de criză, inclusiv în cazul unui divorț sau al unei despărțiri de o persoană importantă (deși nu prea există vreo persoană care să fie într-adevăr importantă pentru ei), nu simt prea multe nici la moartea cuiva din familie, nici dacă sunt descoperiți că au comis o crimă și nici când sunt pedepsiți pentru activitățile lor ilegale.
Motto-ul unui psihopat este “marele vis al oamenilor buni sunt oamenii răi”. Psihopații pur și simplu nu pot înțelege ideea de conștiință și nici nu au sentimente pentru ceilalți. Un psihopat consideră toate aceste lucruri doar o formă de slăbiciune. Nu înțeleg că marele lor vis reprezintă coșmarul oamenilor normali. Astfel de indivizi sunt foarte impulsivi și pot sari calul fără prea multe provocări (sau cu provocări foarte mici), dar oricum nimic nu-i destabilizează pentru o perioadă prea lungă. Potrivit aceleiași “rețete”, își pot îndeplini obligațiile doar pentru o perioadă scurtă, atât cât să câștige încrederea. Nu te poți baza pe ei pe termen lung. Nu contează ce promisiuni fac și cât de implicați se declară pentru a le îndeplini, vor ajunge întotdeauna să-i dezamăgească pe ceilalți. De fapt acesta este principalul scop al unui psihopat, dorește să-i rănească și să-i dezamăgească pe cei care au încredere în el.
Psihopații își stabilesc scopuri pe termen scurt. Spun orice le-ar trece prin cap pentru a obține ce vor într-un anumit moment. Mintea lor funcționează ca un fel de GPS care stabilește mereu noi destinații. Oricare ar fi direcția, ei se vor schimba imediat ce li se pare că ceva sau cineva reprezintă, într-un anumit moment, o oportunitate, un drum mai interesant de urmat. Și asta nu se întâmplă doar pentru că psihopații sunt superficiali din punct de vedere emoțional, dar și pentru că sunt invidioși, lacomi și dornici de putere. Își doresc tot ceea ce au alții, orice ar considera ei dezirabil. Poate fi un nou partener, un nou loc de muncă, prestigiu, bogăție sau familie. Vor să aibă relații de succes fără a oferi dragoste, onestitate și fidelitate. Pentru a-și consolida sentimentul de superioritate, după o perioadă pe care o vom numi “falsa lună de miere” – sau așa numită perioadă de ispitire, de seducție – își pun la pământ partenerii (și pe toți ceilalți) și le cultivă slăbiciunile. Pentru a putea duce la capăt aceasta îndeletnicire fără a munci prea mult, psihopatul îi seduce, îi intimidează și îi manipulează pe cei din jur, colegi de serviciu sau prieteni. Pentru a se îmbogăţi nu se dau înapoi de la a comite fraude. În general vorbind, psihopații nu se pot opri la nimic și la nimeni, pentru că au nevoie constantă să-și schimbe interesul. Mai devreme sau mai târziu oricum vor simți insatisfacție, se vor plictisi de tot ce au în viață și își vor dori ceva în plus sau ceva diferit. Psihopații sunt impredictibili chiar și în impredictibilitatea lor. Nimeni nu poate spune dinainte când vor începe să saboteze viața altora, ba chiar și pe a lor, pentru aceste scopuri.
Psihopații sunt mincinoși patologici. Fiecare dintre noi a mințit, probabil, la un moment dat. Minciunile psihopatului sunt dăunătoare, el minte cu maliție, ca și cum ar face o formă de sport. Pentru el, minciuna funcționează ca un mijloc de a-i controla pe alții, manipulându-le percepția asupra realității (ceea ce experții numesc abuz psihologic – engl. “gaslighting”). Pentru ei, aceasta este o formă ieftină de divertisment. Ca urmare a superficialității lor emoționale și a incapacității de a se lega de ceilalți, psihopații se plictisesc rapid. Golul lor psihologic îi impinge către o eterna căutare, vor mereu alți oameni pe care să-i poată folosi, caută alte provocări sexuale, alte drumuri în afaceri și noi modalități de a încălca regulile sociale si de a avea o conduita imorala.
Psihopații au o judecată precară și nu reușesc să învețe din experiențe. Epicurienii defineau plăcerea drept absența suferinței. În aceste standarde, putem spune că psihopatul este un epicurian. Caută plăceri pozitive: intensități, emoții și senzații de mare euforie. De regulă nu au grija suferinței și, în general vorbind, a niciuneia dintre consecințele faptelor lor. Își sabotează propriul viitor și-i rănesc pe ceilalți în explozii instantanee de furie sau pur și simplu de dragul unui moment de amuzament, fie el cât de scurt. Majoritatea problemelor lor provin din narcisismul lor fundamental, din ceea ce Cleckley a numit “egocentrismul lor patologic și incapacitatea de a iubi”. Pentru psihopați, oamenii sunt simple obiecte ale căror nevoi și chiar vieți n-au absolut nici o importanță, cu excepția perioadei în care pot fi folosiți. După folosire, îi aruncă.
Psihopații nu simt nimic, nu experimentează nici măcar bucuria sau fericirea foarte profund. Afișează ceea ce Cleckley a numit “o sărăcie generală în toate reacțiile afective majore”. Hare spune că psihopații experimentează mai degrabă “proto-emoții” și mai puțin seria sentimentelor și a emoțiilor umane. Pot simți plăcere pe moment, pot simți voioșie sau încântare atunci când reușesc să-și atingă scopurile. Prin contrast, simt frustrare temporară sau furie atunci când dorințele lor sunt încălcate. Nu pot experimenta, însă, emoții adânci, cum ar fi dragostea pentru celălalt, empatia, mila, remușcările, tristețea, regretul și nici măcar anxietatea sau depresia. Principala lor emoție este disprețul și sfidarea ființelor umane, emoție pe care o maschează cel mai adesea sub masca unei pojghițe de sociabilitate și șarm. Atunci când întâlnește oameni noi, psihopatul efectuează o analiză intuitivă în termeni de costuri/beneficii pentru a-i clasifica în categoria țintelor, a complicilor sau a obstacolelor în ceea ce și-a propus într-un anumit moment. Țintele sunt folosite pe post de complici, după care sunt înlăturate, în momentul în care utilitatea lor expiră.
De vreme ce psihopații ajung în cele din urmă să-i alieneze pe toți cei din jurul lor – prin comportamentul lor dur și lipsit de scrupule -, continuă să găsească plauzibilă masca sănătății lor doar acele persoane care nu au ajuns să-i cunoască prea bine, cei care suferă de tulburări similare de personalitate sau cei care au făcut investiții emoționale nesănătoase în individul psihopat. Cei care refuză să vadă adevărul cu privire la psihopat și la prezența lui în viețile lor devin adesea alibiuri ale acestuia, lipiți de el în ciuda oricăror evidențe raționale ale tulburării lui psihologice și ale acțiunilor lui discutabile.
Ca urmare a superficialității, psihopatul suferă de ceea ce psihologii numesc “pierderea specifică a semnificației”. Nu numai că nu sunt capabili să înțeleagă – la un nivel emoțional profund – cum funcționează ceilalți, dar nu-și înțeleg nici măcar comportamentul propriu sau motivațiile. Știu în mod intuitiv cum să-i dezamăgească și să-i manipuleze pe ceilalți. Dar n-ar putea să spună de ce le vine să facă asta. Pentru că nu găsesc că ar fi ceva în neregulă cu ei și cu acțiunile lor, au eșecuri mizerabile și la o eventuală terapie.
Pentru a-și îmbunătăți comportamentul, un individ trebuie să-și înțeleagă defectele și să aibă dorința de mai bine, de dragul celor pe care-i iubește. Psihopații nu au asemenea motivații. Trăiesc exclusiv pentru plăcerea proprie. Pentru a găsi anumite forme de divertisment, se angajează în ceea ce Cleckley numește “comportament fantastic și nepotrivit”. Situația devine încă și mai dificilă dacă se adaugă diverse tipuri de dependență – de sex, de droguri sau de alcool – alegere, de altfel, destul de obișnuită la ei, în special ca urmare a lipsei lor de control asupra impulsurilor și din cauza nevoii lor constante de excitanți. Psihopații prosperă în depravare și transgresie. După ce se comportă relativ normal o perioadă de timp, pot deveni brusc furtunoși și nedisciplinați, își pocnesc soția sau încep o ceartă fără să fi fost provocați. Cleckley subliniază și faptul că psihopații au rareori gânduri de suicid. Așa cum pot rareori să experienteze o formă adâncă de fericire (care pentru cei mai mulți decurge dintr-o viață ordonată și din iubirea pentru familie și prieteni), psihopații nu sunt capabili să experienteze nici formele adânci de nefericire care i-ar putea împinge către gânduri suicidare.
Psihopații pot simți câteodată atașament intens, fără a avea, însă, legături emoționale. Unii au infatuări obsesive care-i determină să rămână legați de ținta lor pentru perioade de timp extinse. Oricum, acest tip de comportament nu este provocat de vreun sentiment real de dragoste și nici măcar de îndrăgostire. Mai degrabă provine dintr-un sentiment de proprietate. Psihopații cred că este dreptul lor de a fi proprietarii femeii pe care o doresc pentru moment și li se pare la fel de normal să o înlăture imediat ce n-o mai vor. În general vorbind, pentru psihopați relațiile sexuale funcționează ca o formă de detensionare și ca o modalitate de a exercita control asupra celorlalți. Sexualitatea nu este un mod de a te conecta – ceea ce, cu timpul, implică legături emoționale și obligații morale reciproce.
Nu în cele din urmă, psihopații sunt renumiți pentru că “eșuează să urmeze un plan de viață”. Un psihopat poate fi foarte ambițios. Dar sunt puțini cei care ajung puternici sau faimoși, eșec pus în special pe seama lipsei lor de răbdare și seriozitate în a urma scopuri pe termen lung, care cer dedicare sau muncă serioasă. De fapt, ei se mută de la o diversiune temporară (și cel mai adesea distructivă) la alta, în căutarea acelui ceva care să le atenueze sentimentul foarte intens de plictiseală.
Dacă ai întâlnit vreodată un astfel de bărbat, cel mai bun sfat pe care îl dau psihologii este simplu: nu te strădui să-l salvezi pe el. Salvează-te tu!
Claudia Moscovici
Update Carmen Leon
