I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor av. Carmen Leon | mai 30 , 2018 | 0

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului.

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal.

In situatia cand drepturile acestora nu sunt respectate, se poate obtine suplinirea consimtamantului parintelui pentru orice situatie.

Suplinirea consimtamantului parintelui care refuza sa isi manifeste acordul.

Una din cele mai frecvente situatii este aceea in care, unul din parinti refuza sa isi manifeste acordul cu privire la deplasarea minorului in strainatate impreuna cu celalalt parinte.

In acest caz, pentru suplinirea consimtamantului, avem calea actiunii in justitie prin intermediul careia putem obtine o hotarare judecatoreasca care sa suplineasca acordul celuilalt parinte.

Se poate solicita in instanta suplinirea consimtamantului pentru emiterea pasaportului minorului; pentru inscrierea la gradinita, la scoala, suplinirea consimtamantului parintelui pentru eliberarea pasaportului si deplasarea minorului in strainatate.

Cum procedam in situatia in care termenele acordate de catre instanta sunt prea lungi si exista posibilitatea ca pana la solutionarea cauzei, hotararea judecatoreasca sa nu ne mai fie de folos.  Spre exemplu, in cazul in care am planuit sa plecam in strainatate cu copilul peste doua luni de zile, iar instanta de judecata a dat termen, sa spunem, peste trei luni.

In acest caz avem posibilitatea unei solutionari urgente, prin promovarea unei actiuni in procedura de urgenta,  numita procedura ordonantei presedintiale. Prin acest mijloc procesual, avem sansa de a obtine in termen scurt solutia dorita.

Pentru a putea promova o cerere de ordonanta presedintiala trebuie sa introduceti si actiunea de drept comun pentru suplinirea consimtamantului. Actiunea de drept comun este cea care se judeca in procedura obisnuita si care poate avea o durata lunga de timp.

Autor av. Carmen Leon | mai 17 , 2018 | 0

Art. 1528 Cod Civil. Executarea obligaţiei de a face

(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.

(2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.

Obligatia este definite de art. 1528 C.civ. ca fiind o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa execute o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata. Prin obligatie civila se intelege indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva, iar in caz de nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Obligatia civila presupune o indatorire a subiectului pasiv care prezinta urmatoarele trasaturi:

-indatorirea subiectului pasiv consta intr-o conduita corespunzatoare conduitei pe care o poate avea subiectul activ

-indatorirea subiectului pasiv poate consta intr-o actiune sau o abtinere

-in caz de nevoie, indatorirea poate fi impusa subiectului pasiv prin forta coercitiva a statului.

Obligatia de a da, obligatia de a face si obligatia de a nu face; In dreptul civil, prin obligatia de a da se intelege indatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real. în principiu, transmiterea dreptului real prin contract se realizează în chiar momentul incheierii contractului, asa incat se întalnesc mai rar obligatii de a da persistente in timp, dupa incheierea actului juridic.

Prin obligaţie de a face se intelege indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestatie pozitiva în afara celor care se incadreaza in noţiunea de „a da” Obligatia de a nu face consta in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la o actiune sau de la anumite actiuni.

Aceasta obligatie are un continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut sau unui drept relativ. Obligatia de a nu face corelativa unui drept absolut inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acestui drept, iar obligatia de a nu face corelativa unui drept relativ este indatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut sa facă daca nu s-ar fi obligat la abtinere.

Obligaţii civile pozitive şi obligaţii civile negative; Obligatiile pozitive sunt acelea care implica o actiune, obligatia de a da si obligatia de a face.

Obligatiile negative sunt acelea care presupun o abstentiune, deci includem obligatia de a nu face.

Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace.

Obligatiile de rezultat (numite şi obligaţii determinate) sunt acele obligatii care constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul ca obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului şi scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea ca, desfasurand o anumita activitate, sa atinga un rezultat bine stabilit.

Obligatii civile obişnuite, obligatii scriptae in rem şi obligatii propter rem.

Obligatia civila obisnuita este aceea care incumba debitorului fata de care s-a nascut; in alte cuvinte, urmeaza a fi executata (sau, dupa cum se mai spune, este opozabila) „intre parti”.

Obligatia scriptae in rem se caracterizeaza prin faptul ca este strans legata de un lucru, astfel încât creditorul isi poate realiza dreptul sau numai daca titularul actual al dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat sa ii respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la formarea raportului obligational.

Obligatia propter rem este indatorirea ce incumba, in temeiul legii sau chiar al conventiei partilor, detinatorului unui lucru, pentru ratiuni precum: protectia unor lucruri de importanţa nationala, exploatarea judicioasa ori conservarea unor calitati ale unor lucruri importante, existenta unor raporturi de buna vecinatate.

Obligatii civile perfecte şi obligatii civile imperfecte.

Obligaţia civilă perfecta este acea obligatie care se bucura integral de sanctiunea juridica, in sensul ca, in caz de nevoie, creditorul poate obtine concursul fortei coercitive a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligatii intra in aceasta categorie.

Obligatia civila este acea obligatie (tot juridic, iar nu morala) a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar, in masura in care ar fi executata de bunavoie de catre debitor, acesta din urma nu are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei.

Autor av. Carmen Leon | mai 12 , 2018 | 0

Vânzarea la licitaţie publică. Art. 835. Evaluarea imobilului urmărit

(1) Executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulaţie a imobilului, raportată la preţul mediu de piaţă din localitatea respectivă, şi o va comunica părţilor.

(2) Totodată, executorul va cere biroului de cadastru şi publicitate imobiliară să îi comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi eventualele drepturi de preferinţă înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

(3) La cererea părţilor interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului.

(4) Cererea de expertiză va fi făcută de părţi, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), sub sancţiunea decăderii. Expertiza poate fi cerută şi de terţul dobânditor, de coproprietari în cazul prevăzut la art. 822, precum şi de creditorii intervenienţi, în acelaşi termen.

(5) La cerere se vor alătura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului.

(6) Expertul va fi numit de către executor prin încheiere executorie, care va arăta şi termenul de depunere a raportului de expertiză, dispoziţiile art. 757 alin. (6)-(9) aplicându-se în mod corespunzător. Încheierea se comunică părţilor şi expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluării imobilului, dacă este cazul.

(7) O altă expertiză nu este admisibilă, dar părţile pot conveni o altă valoare.

(8) Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum şi orice alte date sau informaţii disponibile, inclusiv cele obţinute de executor pe baza demersurilor întreprinse în condiţiile art. 659.

Vânzarea la licitaţie publică

Art. 836

Stabilirea preţului imobilului şi a valorii altor drepturi

(1) executorul va fixa preţul imobilului, care va fi preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea stabilită conform art. 835, prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

(2) Separat de preţul imobilului se va determina şi valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, dacă aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va avea în vedere valoarea acestor drepturi menţionată în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, ea se va stabili, când este cazul, prin expertiză, în condiţiile arătate la art. 835.

Nerespectarea acestor prevederi conduce la nulitatea actelor de procedura.

ATENTIE – NU SE VA CONTESTA RAPORTUL IN SINE ci incheierea de stabilire a pretului, fiindca doctrina a aratat in mod clar ca raportul de evaluare nu reprezinta in sinea sa un act de executare pentru a putea fi atacat, ci incheierea prin care executorul stabileste pretul de vanzare in baza raportului este actul de executare ce treuie sa fie supus contestatiei la executare, ori prin atacarea acestui act, denumit “ incheiere de stabilire a pretului vanzarii”debitorul POATE solicita si anularea raportului de evaluare alaturi de incheierea amintita mai sus.

Cabinetul nostru a castigat procese in instanta pentru nerespectarea procedurii.

Autor av. Carmen Leon | mai 11 , 2018 | 0

Buna seara,

am luat un credit doar cu buletinul in urma cu mult timp, o perioada s-a platit rata si pe urma nu am mai muncit niciunul din noi si am ramas cu ratele in urma……dupa un timp am primit o hartie de la un executor sa platesc toata suma. Nu aveam de unde sa achit toata suma si m-am dus la biroul dansului ca sa ajungem la o intelegere a am uitat sa spun ca toate conturile, poprire pe pensie si o parte din salarul sotului lua executorul si eram intre timp plateam o alta rata la banca …. de unde executorul a retras din cont o anumita suma fara sa ma anunte, ci am fost sunata de la banca respectiva ca nu mai platesc rata?Cand am fost la birou la dansul m-a pus sa fac un angajament de plata ca sunt de acord ca sa platesc pe langa conturile blocate sa mai platesc o rata de 150 lei/luna, am fost de acord , am semnat si mi s-a spus ca trebuie sa dau copie dupa actele de la casa sa se depuna la dosar. Eu de buna cuviinta sa ajungem la o intelegere le-am dat. E dar el cu actele de la casa mi-a scos casa la vanzare. Eu l-am dat in judecata pt inselatorie si avem proces in iunie. Problema este dupa toate astea ca incepe licitatia la casa in 28 luna mai 2018. Avocata la care am fost zice asteptati. Este o suma mica ca sa se ajunga la vanzarea unei case. Este legal? unde sa mai apelez? Spuneti-mi va rog?

Autor av. Carmen Leon | mai 8 , 2018 | 0

ART. 110 Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţelor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. 
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

O modificare importantă a termenelor de prescripţie este cea de la alin. (2), în sensul în care prescripţia curge din 2016 de la 1 iulie, nu de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală. O problemă majoră la care avocatul trebuie să fie atent este necorelarea legislaţiei de la o administraţie judeţeană la alta.  De exemplu, am întâlnit în practică varianta că exigibilitatea intervine de la data raportării fiscale de la art. 280 alin. (3), asa cum apare şi în Noul Cod fiscal, ceea ce este eronat.

 

Pe latura penală, Legea nr. 241/2005 a evaziunii fiscale are termene de prescriere mai mari pentru diverse infracţiuni. Şi la aliniatul 3 există probleme, pentru că stabilirea obligaţiilor fiscale se prescrie în 10 ani, şi rezultă că un prejudiciu la care organul penal nu a obţinut o decizie de impunere în 10 ani, poate fi prescris înainte de termenul de prescriere a laturii penale, pentru că după 10 ani ANAF nu mai poate stabili creanţe în mod legal. Fără calcul nu există prejudiciu şi fără prejudiciu nu există faptă.

Pe lângă art 110, noul Cod fiscal a mai introdus art. 111 ce are relevanţă la întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie:

ART. 111 Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale
(1) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se întrerup: 
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; 
b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiei de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia; 
c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţia de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaştere a creanţei fiscale datorate.
(2) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se suspendă: 
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale, în condiţiile respectării duratei legale de efectuare a acestora;
c) pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale;
d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv şi data reactivării acestuia.

Art. 111 are câteva lacune, pentru că se referă indirect şi la art. 126 şi 127 care au modificări substantiale faţă de vechiul Cod de procedură fiscală:

ART. 126 Durata efectuării inspecţiei fiscale
(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organul de inspecţie fiscală, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de:
a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum şi pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime; 
b) 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii;
c) 45 de zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute la alin. (1), inspecţia fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz, organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117 alin. (1). 
(3) În cazul încetării inspecţiei fiscale potrivit alin. (2), prevederile art. 111 alin. (2) lit. b) nu sunt aplicabile.

Trebuie subliniat că art. 126 elimină hăţişul de OPANAF-uri ce prelungeau la nesfârşit şi nelegal inspecţiile fiscale din anii precedenţi, ceea ce denotă nelegalitatea termenelor de inspecţie până în 2016, aşa cum menţionam în articole precedente. Faptul că inspecţia fiscală încetează, ar trebui să golească sertarele cu inspecţii ascunse şi nefinalizate de ani de zile.  Aliniatul (3) delimitează clar un termen de prescripţie ce nu poate să fie afectat mai mult de dublu perioadei de inspecţie, încetând perioada de suspendare a termenului de prescripţie.

ART. 127 Suspendarea inspecţiei fiscale
(1) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în oricare din următoarele situaţii şi numai dacă apariţia acestei situaţii împiedică finalizarea inspecţiei fiscale:
a) pentru desfăşurarea unuia sau mai multor controale încrucişate în legătură cu actele şi operaţiunile efectuate de contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei fiscale; 
b) pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecţie fiscală, inclusiv în situaţia în care acestea privesc elaborarea şi prezentarea dosarului preţurilor de transfer;
c) pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;
d) pentru efectuarea unei expertize, potrivit 63;
e) pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii realităţii unor tranzacţii;
f) pentru solicitarea de informaţii sau documente de la autorităţi, instituţii ori terţi, inclusiv de la autorităţi fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecţiei fiscale;
g) pentru finalizarea unor acţiuni de control fiscal efectuate în condiţiile legii la acelaşi contribuabil/plătitor care pot influenţa rezultatele inspecţiei fiscale;
h) pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal unic, definit potrivit Codului fiscal;
i) atunci când, în scopul valorificării informaţiilor rezultate din alte acţiuni de inspecţie fiscală sau obţinute de la alte autorităţi ori de la terţi, se impune începerea de îndată a unei inspecţii fiscale la un alt contribuabil/plătitor;
j) în alte cazuri temeinic justificate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală este suspendată până la data la care încetează motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării. 
 (3) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale la cererea justificată a contribuabilului/plătitorului. În acest caz, suspendarea nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în situaţia în care soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal emis anterior sau a unei acţiuni în contencios-administrativ, pentru acelaşi contribuabil/plătitor, poate influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs. În acest caz, inspecţia fiscală se reia după emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. 
(5) Ori de câte ori conducătorul inspecţiei fiscale decide suspendarea inspecţiei, se emite o decizie de suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului.
(6) Data reluării inspecţiei fiscale se aduce la cunoştinţa contribuabilului/plătitorului. 
(7) Perioadele în care inspecţia fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia.

Noul Cod este însă redactat cu foarte multe erori ce vor necesita timp pentru a fi corectate. Ceea ce spuneam despre art. 126 nu mai este valabil la art. 127  alin. (2), pentru că avem excepţia românească clasică – categoria de la art. 126 alin. (1) lit. c) de 45 de zile care contrazice aplicarea art. 126 alin. (2) de dublu perioadei, 6 luni fiind mai mare decât 90 de zile.

Pentru procesele începute fără determinarea unui prejudiciu cert (fără decizie de impunere), instanţa foloseşte expertiza nu pentru a determina creanţe fiscale (nu are acest drept), ci pentru a asigura controlul legalităţii determinării creanţei fiscale şi verificării acesteia. La anularea actului administrativ fiscal trebuie să înţelegem că nu avem inspecţia fiscală anulată, ci numai actul administrativ fiscal este incorect întocmit în urma controlului fiscal, care are o realitate fiscală diferită. În baza art. 46 CPF lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, cum ar fi calcului incorect al obiectului actului administrativ duce la nulitatea acestuia. Instanţa în baza art. 279 CPF – Soluţii asupra contestaţiei, are rolul de a anula acea realitate fiscală eronată, dar nu şi anularea dreptului statului de a revizui realitatea fiscală, ca urmare a controlului fiscal şi emiterea unei noi decizii de impunere. Acest aspect este mai clar decât în fostul Cod de procedură fiscală, în teza II a alin (3):

ART. 279 Soluţii asupra contestaţiei
(1) Prin decizie contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial, actul administrativ atacat în situaţia în care din documentele existente la dosar şi în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent al actului atacat nu se poate stabili situaţia de fapt în cauza dedusă soluţionării prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul emitent şi de contestator. În acest caz, organul emitent al actului desfiinţat urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei. Pentru un tip de creanţă fiscală şi pentru o perioadă supusă impozitării desfiinţarea actului administrativ fiscal se poate pronunţa o singură dată.
(4) Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.
(5) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.
(6) Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.
(7) În cazul soluţiilor de desfiinţare, dispoziţiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecţiei/controlului termenul de prescripţie ar fi împlinit.

Surpriza apare la aliniatul (7), altă excepţie de la regulă, care în cazul unui act administrativ desfiinţat contrazice termenul de prescripţie de la art. 110. Consider că multe din aceste aspecte vor urma calea contestării la Curtea Constituţională. În mod normal, reverificarea trebuie şi ea să respecte termenul de prescripţie, altfel ne aflăm în judecăţi unde termenele de prescripţie cu rejudecare cu tot, pot atinge de la 11 ani în sus (sunt astăzi pe rol procese începute din 2010, cu prescripţie a tranzacţiilor din 2005, pentru care s-a consemnat recent reverificare fiscală, ce poate fi contestată din nou).

Din practica instanţelor de contencios (Decizia nr. 409/2015 din dosarul Curţii de Apel Cluj nr. 415/33/2014) a reieşit fără tăgadă că instanţele nu au rolul de a stabili creanţe fiscale, ANAF fiind singura autoritate, care prin lege specială are acest drept. Parchetul nu are dreptul de a calcula prejudiciu fiscal, dacă acest prejudiciu nu a fost stabilit de ANAF. Instanţa nu poate stabili prejudiciu sau creanţă fiscală, dar poate verifica prin expertiză legalitatea acesteia. Inspecţia fiscală nu este şi nu va fi niciodată perfectă. Atitudinea instanţei trebuie să fie fără echivoc clară şi să protejeze patrimoniul contribuabilului, cu o decizie întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. Prin anularea actului administrativ, în sensul şi aplicarea art. 279 alin. (3), instanţa are tocmai rolul de a urmări corecta stabilire a bazei de impunere şi nu de a anula controlul fiscal, îndreptând o eroare a actului administrativ ce rezultă din inspecţia fiscală cu privire la starea de fapt. Dar tocmai aici este semnul de întrebare, la o anulare a actului administrativ fiscal, pentru că prin anulare apare prescrierea. Introducerea art. 129, ce nu era prevăzut în vechiul Cod de procedură fiscală, rezolvă acest aspect al prescrierii, totuşi apare o necorelare între art. 110 şi 129 alin. (3). Ori este un termen de prescripţie al art. 110, ori este excepţia de la art. 129 alin. (3) – refacerea inspecţiei fiscale ce nu este prevăzută ca excepţie la art 110:

ART. 129 Refacerea inspecţiei fiscale
(1) În situaţia în care, ca urmare a deciziei de soluţionare emise potrivit art. 279 se desfiinţează total sau parţial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecţie fiscală, organul de inspecţie fiscală reface inspecţia fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 276 alin. (3). 
(2) Refacerea inspecţiei fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum şi considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei care au condus la desfiinţare, astfel cum acestea sunt menţionate în decizie.
(3) Refacerea inspecţiei fiscale şi emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar dacă pentru perioadele şi obligaţiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării ulterioare potrivit art. 94 alin. (3). 
(4) Refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul desfiinţat.

De exemplu, la tranzacţiile imobiliare actul administrativ fiscal a calculat TVA adăugat la preţ şi CJUE a spus în Decizia Tulică/Plavoşin că trebuia inclus în preţ. În mod normal, RIF şi Decizia de impunere sunt nule, pentru că obiectul actului este nul, calculul fiind incorect. Anularea actului administrativ fiscal se face prin emiterea unui nou RIF şi a unei noi decizii de impunere, numai că ANAF are un termen de prescriere de 5 ani şi nu poate recalcula obligaţii fiscale dincolo de termenul de prescripţie. Acest aspect va trebui supus unui control de constituţionalitate.

Codul de procedură penală are câteva articole importante cu privire la procedura de stabilire a unui titlul de creanţă fiscală, dar şi cu privire la diverse aspecte de judecată: la art. 3 alin. (5) prevede: Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Autor av. Carmen Leon | mai 2 , 2018 | 0

Art. 1516 Cod Civil

Drepturile creditorului

(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.

(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:

1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;

2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;

3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Cesiune contracte
Autor av. Carmen Leon | mai 1 , 2018 | 0

Anularea/ revocarea donatiei.

Cauzele de revocare. Donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru neexecutarea fara justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul (art. 1020). Revocarea pentru ingratitudine si pentru neindeplinirea sarcinilor nu opereaza de drept (art. 1021).

Donatia se revoca pentru ingratitudine in urmatoarele cazuri:
a) daca donatarul a atentat la viata donatorului (caz prevazut si de art. 831 Codul civil 1865), a unei persoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza sa atenteze, nu l-a instiintat;
b) daca donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave f ata de donator (caz prevazut si de art. 831 Codul civil 1865) ;
c) daca donatarul refuza in mod nejustificat sa asigure alimente donatorului ajuns in nevoie, in limita valorii actuale a bunului dona t, tinandu-se insa seama de starea in care se afla bunul la momentul donatiei (art. 1023). Si acest caz este prevazut s i de art. 831 Codul civil 1865.

Cand poate fi revocata donatia si cand poate fi constatata nulitatea acesteia?

(1) Dreptul la actiunea prin care se solicita revocarea pentru ingratitudine se prescrie in termen de un an din ziua in care donatorul a stiut ca donatarul a savarsit fapta de ingratitudine.
(2) Actiunea in revocare pentru ingratitudine poate fi exercitata numai impotriva donatarului. Daca donatarul moare dupa introducerea actiunii, aceasta poate fi continuata impotriva mostenitorilor.

Revocarea pentru neexecutarea sarcinii. Actiunile in caz de neexecutare a sarcinii.

(1) Daca donatarul nu indeplineste sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii sai in drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donatiei.
(2) In cazul in care sarcina a fost stipulata in favoarea unui tert, acesta poate cere numai executarea sarcinii.
(3) Dreptul la actiunea prin care se solicita executarea sarcinii sau revocarea donatiei se prescrie in termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executata (art. 1027).
Revocabilitatea donatiei intre soti. Orice donatie incheiata intre soti este revocabila numai in timpul casatoriei (art. 1031).

Poate fi revocata si promisiunea de donatie?

(1) Promisiunea de donatie se revoca de drept daca anterior executarii sale se iveste unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine.
(2) De asemenea, promisiunea de donatie se revoca de drept si atunci cand, anterior executarii sale, situatia materiala a promitentului s-a deteriorat intr-o asemenea masura incat executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasa pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil (art. 1022).

Pentru contractele de donatie incheiate inainte de 1 octombrie 2011, donatia pentru bunurile viitoare este revocabila (art. 821 Codul civil 1865).

Pot fi revocate, in conditiile stabilite de noul Cod civil, si donatiile incheiate anterior intrarii in vigoare a acestuia?

Donatiile incheiate inainte de 1 octombrie 2011 se revoca pentru nastere de copii in urma donatiunii (art. 102 alin. (1) din Legea 71/2011 si art. 829 Codul civil 1865).

In acest caz, orice donatiuni facute de persoane ce n-au copii sau descendenti existenti in timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donatiuni si sub orice titlu s-ar fi facut, fie chiar donatiunea mutuala sau remuneratorie, fie donatiunea in favoarea maritagiului facuta sotilor de oricare alta persoana, afara de ascendentii lor, sunt revocate de drept, daca donatorul, in urma donatiunii, dobandeste un copil legitim, un postum, sau chiar in afara casatoriei (art. 102 alin. (1) Legea 71/2011 si art. 836 Codul civil 1865).

In cazul in care partile sunt de acord, ele au posibilitatea s a modifice contractul de donatie incheiat inainte de 1 octombrie 2011. In acest caz, potrivit art. 102 alin. (2) din L. 71/2011, modificarea contractului se face cu respectarea legii in vigoare la data modificarii, astfel ca este posibila introducerea unei clauze de renuntare la revocarea donatiei pentru nastere de copii sau pot introduce o clauza de reducere a termenului de prescriptie in cazul nasterii de copii.

Nulitatea donatiei intre soti. Nulitatea casatoriei atrage nulitatea relativa a don atiei facute sotului de rea-credinta (art. 1032).

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti