I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor av. Carmen Leon | iunie 12 , 2018 | 0

În prezenta secțiune veți putea vizualiza onorariile estimative pe care le practică

Cabinetul de avocatura Leon si asociatii.

Menționăm de la început că acestor onorarii  vor fi adăugate , dacă este cazul, taxe de expediție, taxe judiciare sau extrajudiciare, cheltuieli de transport / cazare (în caz de deplasare în afara Bucureștiului) etc.

Mai jos vor fi prezentate cu titlu informativ onorarii posibile pentru diverse servicii juridice. Acestea vor fi majorate în funcție de complexitatea cazului și peste maximul stabilit numai  dacă   natura cazului impune activități de documentare suplimentare, altele decât cele obișnuite și avute în vedere la data stabilirii onorariilor orientative ori, dacă la momentul preluării lucrării de către avocat, nu au fost puse la dispoziție toate informațiile care, împreună, ar fi condus la stabilirea unui onorariu diferit față de cel oferit.

  • Onorariul pentru ora de consultanta initiala (onorariu orar) este identic, indiferent de ramura de drept (exceptie facand dreptul penal): 150 RON . Ora inițială de consultanță are o durată medie de până la 60 de minute (timp indivizibil). În funcție de timpul suplimentar, dacă este cazul, onorariul se va majora astfel: până la 15 min = 40 lei; 16-30 min = 75 lei; 31-45 min = 100 lei; 46-60 min = 150 lei.
  • Onorariul pentru ora de consultanta initiala drept penal: 250 RON – 500 RON – in functie de complexitate. Prima oră este indivizibilă. Majorarea onorariului se va efectua   astfel: până la 15 min = 40 lei, 16-30 min = 75 lei, 31-45 min = 100 lei, 46-60 min = 150 lei).
  • Onorariul perceput pe termen (în cauzele litigioase) este același, indiferent de natura litigiului (exclusiv drept penal – 350 RON / termen) și indiferent de durata procesului.
  • pentru litigii din afara Bucureștiului, onorariul pentru instanță se va aplica după cum urmează: la onorariul / term se vor adăuga: un onorariu pentru timpul suplimentar: 100 lei / oră (timp necesar deplasării – estimat prin contract) plus cheltuielile de deplasare / cazare dacă este cazul.
  • Plata onorariilor aferente termenelor de judecată se va face cel mai târziu înainte de prezentarea avocatului în instanță și cel mai devreme cu 24 de ore înainte de ziua stabilită pentru termenul respectiv.
  • Onorarii notificari / notificat:  250 RON – 450 RON (include taxa de expeditie, daca aceasta nu depaseste 10 RON / document).
  • Onorarii verificari contracte:  250 – 700 RON (si in afara timpului de consultanta, cand este cazul)
  • Onorarii de modificare a contractului (maximum 20% din contractul prezentat); 250 – 450 RON (nu include eventuala consultanta initiala, daca este cazul). Pentru modificari mai complexe / mai mari, onorariul se majoreaza corespunzator.
  • Onorarii redactare contracte civile : 400 RON – 850 RON – in functie de complexitate
  • Onorarii redactare contracte comerciale : de la 600 RON
  • Contracte de muncă cu clauze specifice / acte adiționale (redactări / interpretări / modificări):   250 – 650 RON

Contractele redactate pot fi atestate de avocat, la solicitarea clienților. Această atestare presupune prezența ambelor părți semnatare ale contractului. 

  • redactarea cererilor de chemare în judecată, cererile contraventionale, cererile de chemare în garanție, redactarea interogatoriilor, redactarea diverselor documente necesare în cadrul acțiunilor litigioase: 550  – 950 RON
  • redactare concluzii scrise / note de sedință: 350-900 lei (nu include onorariul pentru studierea prealabilă a cazului, acesta fiind distinct și prealabil)
  • analiza documentelor (ex: expertize judiciare) fără a intra în analiza cazului: 300-550 lei 
  • interpretare (explicare) hotărâri / decizii / sentințe judecătorești: 300-500 lei 
  • sinteze în diverse domenii ale legislației interne: 400 – 800 de lei (funcție de complexitatea și numărul domeniilor atinse). În măsura în care sinteza se va prezenta oral clientului, se alocă întâlnirii  15 minute netarifate suplimentar (incluse în onorariul sintezei efectuate)  apoi se percepe un onorariu de 30 lei/15min indivizibile.
  • sinteze legislative de drept european : 500 – 1000 RON
  • cereri de strămutare: 300-500 lei
  • activitati de atestare acte: 120 lei / document
  • cereri de scutire taxa judiciară de timbru, cereri de reexaminare: 250-400 lei

Onorarii analize caz

  • – pre-litigioase: de la  400 RON
  • – litigioase (aflate pe rolul instanțelor de judecată); de la  600 RON

Notă : întâlnirea pentru prezentarea analizei va fi de 75 lei / oră (prima oră indivizibilă), apoi pe indivizibilă fracțiune de 15 min: 25 lei / fracțiune timp.

Onorarii litigii

  • DREPTUL CIVIL :
  • iesiri din indiviziune de la 2150 RON
  • rezilieri / anulari contracte civile de la 1900 RON
  • raspundere delictuala etc: de la 1700 RON
  • uzucapiuni: de la 2500 RON
  • raspunderi contractuale – de la 1900 RON
  • LITIGII MUNCA : 1700 RON – 2500 RON

DREPTUL FAMILIEI

  • divort cu / fără minori: 1600 RON – 2700 RON
  • divort cu / fără minori inclusiv cu privire la partajul: de la 2500 RON
  • partaj după divort: de la 2100 RON
  • încredințări / reincredintări minori (stabilirea domiciliului minorului): 1700 – 2200 RON
  • pensii alimentare: 1800 RON
  • ordonanta presedintie de incredintare temporara minor / atribuire folosinta temporara locuinta / pensie alimentara; 1800-2700 RON – în functie de numarul de capete de cerere
  • divort cu reclamant / parat aflat in afara Romaniei – fara partaj (in imposibilitatea de prezentare) – 2500 RON – 3500 RON (include deplasarea avocatului pentru plata taxei judiciare de timbru in interesul clientului.)
  • ordin de protecție – 1800-2800 lei
  • tutela 1800 – 2800 RON
  • tăgada paternității: 2000 – 3000 lei
  • redactare document planificare familială – planning family (la instanța de judecată sau în scopul desfacerii căsătoriei la notariat): 750 – 1500 RON
  • redactare tranzacții: 1500 – 2000 RON

Alte onorarii estimative:

  • – diverse ordonante presedintiale: de la 1800 RON
  • – actiuni privind anularea clauzelor abuzive in contractele bancare – protectia consumatorului: 1800 RON – 2500 RON
  • – infiintari PFA – 750 RON.
  • infiintari intreprinderi familiale – 800 RON
  • infiintari SRL – 1500 RON – 2500 RON (in functie de numarul de asociati) Onorariul cuprinde: redactarea documentelor, rezervarea numelui societatii, atestarea documentelor, depunerea dosarului la ORC. Ridicarea de la ORC a actelor de finalizare a infiintării societății.
  • litigii asociatii proprietari – 1500 RON – 2500 RON

ONORARIILE SE ACHITĂ INTEGRAL, DE REGULA, LA SEMNAREA CONTRACTULUI DE ASISTENTA JURIDICA – dacă este vorba e un litigiu – ori ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA LUCRĂRII .

Serviciile juridice pot fi oferite și clientilor din afara Bucureștiului indiferent de serviciile solicitate ( consultanta, redactari acte/notificări, contracte, analize caz, sinteze legislative etc).

 

Este imposibil să redau exemple de onorarii pentru toate ramurile de drept în care îmi desfășoară activitatea profesională, deoarece sunt prea multe de adăugat, dar se observă cu ușurință că media onorariilor nu este mare, deci nu poate varia prea mult în celelalte domenii.

Considerăm că aceste onorarii sunt la un limită pe care majoritatea o poate suporta, altfel intenția cabinetului este de a veni, astfel, în sprijinul celor care au nevoie de un avocat, dar nu permite să plătească o sumă mare de bani.

Singurele cerinte sunt ca fiecare client care beneficiaza de serviciile Cabinetului sa respecte programarile, termenele de plata si predarea documentelor (daca este cazul) si, in acelasi timp, va beneficia de respectarea programului de primire, corectitudine si respectarea termenelor stabilite pentru finalizarea lucrarilor.

Programările se fac anticipat la nr. 0723.646.221

  • În măsura în care apelul nu poate fi preluat, vă rugăm reveniți mai târziu.
  • Avocatul poate fi angajat într-o consultație juridică sau poate fi aflat în sala de judecată.
  • De asemenea, se pot realiza programari  si prin intermediul e-mail-ului , folosindadresa avocat_leon@yahoo.com.
  • Nu oferim consultatii juridice gratuite la telefon!

Autor av. Carmen Leon | mai 8 , 2018 | 0

ART. 110 Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţelor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. 
(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

O modificare importantă a termenelor de prescripţie este cea de la alin. (2), în sensul în care prescripţia curge din 2016 de la 1 iulie, nu de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală. O problemă majoră la care avocatul trebuie să fie atent este necorelarea legislaţiei de la o administraţie judeţeană la alta.  De exemplu, am întâlnit în practică varianta că exigibilitatea intervine de la data raportării fiscale de la art. 280 alin. (3), asa cum apare şi în Noul Cod fiscal, ceea ce este eronat.

 

Pe latura penală, Legea nr. 241/2005 a evaziunii fiscale are termene de prescriere mai mari pentru diverse infracţiuni. Şi la aliniatul 3 există probleme, pentru că stabilirea obligaţiilor fiscale se prescrie în 10 ani, şi rezultă că un prejudiciu la care organul penal nu a obţinut o decizie de impunere în 10 ani, poate fi prescris înainte de termenul de prescriere a laturii penale, pentru că după 10 ani ANAF nu mai poate stabili creanţe în mod legal. Fără calcul nu există prejudiciu şi fără prejudiciu nu există faptă.

Pe lângă art 110, noul Cod fiscal a mai introdus art. 111 ce are relevanţă la întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie:

ART. 111 Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale
(1) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se întrerup: 
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; 
b) la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiei de impunere după expirarea termenului legal de depunere a acesteia; 
c) la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţia de impunere sau efectuează un alt act voluntar de recunoaştere a creanţei fiscale datorate.
(2) Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se suspendă: 
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale, în condiţiile respectării duratei legale de efectuare a acestora;
c) pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale;
d) pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv şi data reactivării acestuia.

Art. 111 are câteva lacune, pentru că se referă indirect şi la art. 126 şi 127 care au modificări substantiale faţă de vechiul Cod de procedură fiscală:

ART. 126 Durata efectuării inspecţiei fiscale
(1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organul de inspecţie fiscală, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de:
a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum şi pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime; 
b) 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii;
c) 45 de zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2) În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute la alin. (1), inspecţia fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz, organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117 alin. (1). 
(3) În cazul încetării inspecţiei fiscale potrivit alin. (2), prevederile art. 111 alin. (2) lit. b) nu sunt aplicabile.

Trebuie subliniat că art. 126 elimină hăţişul de OPANAF-uri ce prelungeau la nesfârşit şi nelegal inspecţiile fiscale din anii precedenţi, ceea ce denotă nelegalitatea termenelor de inspecţie până în 2016, aşa cum menţionam în articole precedente. Faptul că inspecţia fiscală încetează, ar trebui să golească sertarele cu inspecţii ascunse şi nefinalizate de ani de zile.  Aliniatul (3) delimitează clar un termen de prescripţie ce nu poate să fie afectat mai mult de dublu perioadei de inspecţie, încetând perioada de suspendare a termenului de prescripţie.

ART. 127 Suspendarea inspecţiei fiscale
(1) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în oricare din următoarele situaţii şi numai dacă apariţia acestei situaţii împiedică finalizarea inspecţiei fiscale:
a) pentru desfăşurarea unuia sau mai multor controale încrucişate în legătură cu actele şi operaţiunile efectuate de contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei fiscale; 
b) pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecţie fiscală, inclusiv în situaţia în care acestea privesc elaborarea şi prezentarea dosarului preţurilor de transfer;
c) pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;
d) pentru efectuarea unei expertize, potrivit 63;
e) pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii realităţii unor tranzacţii;
f) pentru solicitarea de informaţii sau documente de la autorităţi, instituţii ori terţi, inclusiv de la autorităţi fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecţiei fiscale;
g) pentru finalizarea unor acţiuni de control fiscal efectuate în condiţiile legii la acelaşi contribuabil/plătitor care pot influenţa rezultatele inspecţiei fiscale;
h) pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal unic, definit potrivit Codului fiscal;
i) atunci când, în scopul valorificării informaţiilor rezultate din alte acţiuni de inspecţie fiscală sau obţinute de la alte autorităţi ori de la terţi, se impune începerea de îndată a unei inspecţii fiscale la un alt contribuabil/plătitor;
j) în alte cazuri temeinic justificate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală este suspendată până la data la care încetează motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării. 
 (3) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale la cererea justificată a contribuabilului/plătitorului. În acest caz, suspendarea nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în situaţia în care soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal emis anterior sau a unei acţiuni în contencios-administrativ, pentru acelaşi contribuabil/plătitor, poate influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs. În acest caz, inspecţia fiscală se reia după emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. 
(5) Ori de câte ori conducătorul inspecţiei fiscale decide suspendarea inspecţiei, se emite o decizie de suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului.
(6) Data reluării inspecţiei fiscale se aduce la cunoştinţa contribuabilului/plătitorului. 
(7) Perioadele în care inspecţia fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia.

Noul Cod este însă redactat cu foarte multe erori ce vor necesita timp pentru a fi corectate. Ceea ce spuneam despre art. 126 nu mai este valabil la art. 127  alin. (2), pentru că avem excepţia românească clasică – categoria de la art. 126 alin. (1) lit. c) de 45 de zile care contrazice aplicarea art. 126 alin. (2) de dublu perioadei, 6 luni fiind mai mare decât 90 de zile.

Pentru procesele începute fără determinarea unui prejudiciu cert (fără decizie de impunere), instanţa foloseşte expertiza nu pentru a determina creanţe fiscale (nu are acest drept), ci pentru a asigura controlul legalităţii determinării creanţei fiscale şi verificării acesteia. La anularea actului administrativ fiscal trebuie să înţelegem că nu avem inspecţia fiscală anulată, ci numai actul administrativ fiscal este incorect întocmit în urma controlului fiscal, care are o realitate fiscală diferită. În baza art. 46 CPF lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, cum ar fi calcului incorect al obiectului actului administrativ duce la nulitatea acestuia. Instanţa în baza art. 279 CPF – Soluţii asupra contestaţiei, are rolul de a anula acea realitate fiscală eronată, dar nu şi anularea dreptului statului de a revizui realitatea fiscală, ca urmare a controlului fiscal şi emiterea unei noi decizii de impunere. Acest aspect este mai clar decât în fostul Cod de procedură fiscală, în teza II a alin (3):

ART. 279 Soluţii asupra contestaţiei
(1) Prin decizie contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial, actul administrativ atacat în situaţia în care din documentele existente la dosar şi în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent al actului atacat nu se poate stabili situaţia de fapt în cauza dedusă soluţionării prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul emitent şi de contestator. În acest caz, organul emitent al actului desfiinţat urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei. Pentru un tip de creanţă fiscală şi pentru o perioadă supusă impozitării desfiinţarea actului administrativ fiscal se poate pronunţa o singură dată.
(4) Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.
(5) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.
(6) Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.
(7) În cazul soluţiilor de desfiinţare, dispoziţiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecţiei/controlului termenul de prescripţie ar fi împlinit.

Surpriza apare la aliniatul (7), altă excepţie de la regulă, care în cazul unui act administrativ desfiinţat contrazice termenul de prescripţie de la art. 110. Consider că multe din aceste aspecte vor urma calea contestării la Curtea Constituţională. În mod normal, reverificarea trebuie şi ea să respecte termenul de prescripţie, altfel ne aflăm în judecăţi unde termenele de prescripţie cu rejudecare cu tot, pot atinge de la 11 ani în sus (sunt astăzi pe rol procese începute din 2010, cu prescripţie a tranzacţiilor din 2005, pentru care s-a consemnat recent reverificare fiscală, ce poate fi contestată din nou).

Din practica instanţelor de contencios (Decizia nr. 409/2015 din dosarul Curţii de Apel Cluj nr. 415/33/2014) a reieşit fără tăgadă că instanţele nu au rolul de a stabili creanţe fiscale, ANAF fiind singura autoritate, care prin lege specială are acest drept. Parchetul nu are dreptul de a calcula prejudiciu fiscal, dacă acest prejudiciu nu a fost stabilit de ANAF. Instanţa nu poate stabili prejudiciu sau creanţă fiscală, dar poate verifica prin expertiză legalitatea acesteia. Inspecţia fiscală nu este şi nu va fi niciodată perfectă. Atitudinea instanţei trebuie să fie fără echivoc clară şi să protejeze patrimoniul contribuabilului, cu o decizie întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză. Prin anularea actului administrativ, în sensul şi aplicarea art. 279 alin. (3), instanţa are tocmai rolul de a urmări corecta stabilire a bazei de impunere şi nu de a anula controlul fiscal, îndreptând o eroare a actului administrativ ce rezultă din inspecţia fiscală cu privire la starea de fapt. Dar tocmai aici este semnul de întrebare, la o anulare a actului administrativ fiscal, pentru că prin anulare apare prescrierea. Introducerea art. 129, ce nu era prevăzut în vechiul Cod de procedură fiscală, rezolvă acest aspect al prescrierii, totuşi apare o necorelare între art. 110 şi 129 alin. (3). Ori este un termen de prescripţie al art. 110, ori este excepţia de la art. 129 alin. (3) – refacerea inspecţiei fiscale ce nu este prevăzută ca excepţie la art 110:

ART. 129 Refacerea inspecţiei fiscale
(1) În situaţia în care, ca urmare a deciziei de soluţionare emise potrivit art. 279 se desfiinţează total sau parţial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecţie fiscală, organul de inspecţie fiscală reface inspecţia fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 276 alin. (3). 
(2) Refacerea inspecţiei fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum şi considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei care au condus la desfiinţare, astfel cum acestea sunt menţionate în decizie.
(3) Refacerea inspecţiei fiscale şi emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar dacă pentru perioadele şi obligaţiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării ulterioare potrivit art. 94 alin. (3). 
(4) Refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a încheiat actul desfiinţat.

De exemplu, la tranzacţiile imobiliare actul administrativ fiscal a calculat TVA adăugat la preţ şi CJUE a spus în Decizia Tulică/Plavoşin că trebuia inclus în preţ. În mod normal, RIF şi Decizia de impunere sunt nule, pentru că obiectul actului este nul, calculul fiind incorect. Anularea actului administrativ fiscal se face prin emiterea unui nou RIF şi a unei noi decizii de impunere, numai că ANAF are un termen de prescriere de 5 ani şi nu poate recalcula obligaţii fiscale dincolo de termenul de prescripţie. Acest aspect va trebui supus unui control de constituţionalitate.

Codul de procedură penală are câteva articole importante cu privire la procedura de stabilire a unui titlul de creanţă fiscală, dar şi cu privire la diverse aspecte de judecată: la art. 3 alin. (5) prevede: Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Autor av. Carmen Leon | aprilie 26 , 2018 | 0

Procedura simplificata privind ordonanta de plata are ca scop recuperarea mai rapida de catre creditor a sumelor de bani pe care debitorul nu le-a platit la scadenta, conform dispozitiilor speciale prevazute in Codul de procedura civila. Prin demararea acestei proceduri, ca si in cazul celorlalte actiuni contencioase, se urmareste stabilitea unui drept potrivnic fata de o alta persoana, dupa o reglementare prestabilita de la care nu se poate deroga. Art. 1014 alin. (2) din Codul de procedura civila stabileste o exceptie de la dispozitiile speciale privind ordonanta de plata, stipulandu-se faptul ca “nu sunt incluse in sfera de aplicare a procedurii simplificate a ordonantei de plata creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa“. In acelasi timp, excluderea de la folosirea procedurii ordonantei de plata nu este limitata doar la creantele inscrise la masa credala, art. 1014 alin. (1) facand referire la creante ce rezulta dintr-un contract civil, per a contrario nu ar putea fi folosita procedura pentru creante ce decurg dintr-un contract de munca sau pentru plata indemnizatiei de somaj.

  1. Aplicabilitatea ordonantei de plata

Procedura simplificata a ordonantei de plata se aplica conform art. 1014 din Codul de procedura civila creantelor certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani ce rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate printr-un statut, regulament sau alt inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege. Creanta certa potrivit art. 662 din Codul de procedura civila este aceea a carei existenta este neindoielnica, rezultand din insasi titlul executoriu, caracterul sau nefiind unul litigios. Mai mult, creanta este lichida si exigibila, atunci cand obiectul sau este determinat prin insusi inscrisul ce o prevede si obligatiadebitorului este ajunsa la scadenta, ori cand acesta este decazut din beneficiul termenului de plata .

  1. Somatia de plata

Somatia de plata reprezinta procedura prealabila demararii procesului in fata instantei de judecata prin care debitorul este somat sa faca plata creditorului, stingandu-se astfel datoria contractata fara concursul instantei de judecata . Pentru a produce efecte somatia va fi comunicata debitorului prin intermediul executorului judecatoresc sau prin scrisoare recomandata cu continut declarat si confirmare de primire. Confirmarea de primire reprezinta documentul ce asigura preluareacomunicarii de catre destinatar si in acelasi timp, constituie mijloc de proba al expedierii acesteia catre debitor . In eventualitatea in care creditorul nu a transmis debitorului somatia de plata, instanta va respinge cererea de emitere a ordonantei de plata ca inadmisibila, daca avand in vedere dispozitiile art. 193 alin. (2) din Codul de procedura civila, exceptia este invocata de catre debitor prin intampinare. Astfel, exceptia inadmisibilitatii nu va putea fi invocata din oficiu, de catre instanta, ci numai de catre parat, fiind o exceptie relativa. Prin somatia de plata se pot solicita debitorului, in afara de debitul restant, si penalitati pentru neplata la timp si in conditiile agreate de parti a sumelor restante. Daca partile nu au stabilit nivelul dobanzii pentru plata cu intarziere, se va aplica dobanda legala penalizatoare, calculata potrivit dispozitiilor legale in vigoare. Rata de referinta a dobanzii legale, in vigoare in prima zi calendaristica a semestrului, se va aplica pe intregul semestru. Dupa primirea somatiei, potrivit art. 1015 din Codul de procedura civila, debitorul are un termen de 15 zile de la acest moment pentru achitarea datoriei, aspect prevazut chiar in cuprinsul somatiei. In acelasi timp, art. 1015 alin. (2) din Codul de procedura civila, stipuleaza faptul ca transmiterea somatiei de plata catre debitorconstituie o intrerupere a termenului de prescriptie extinctiva, si totodata, o punere in intarziere a acestuia, numai daca aceasta punere in intarziere este urmata de chemarea lui in judecata in termen de 6 luni de la aceast moment.

  1. Conditiile privind emiterea ordonantei de plata

Fata de situatia in care debitorul nu plateste datoria contractata, dupa trecerea termenului de 15 zile, creditorul poate sa demareze procedura privind ordonanta de plata, existand temeiul legal pentru sesizarea instantei de judecata . In ceea ce priveste cuprinsul cererii, art. 1017 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborat cu art. 194 din acelasi cod, stabilesc elementele pe care trebuie sa le indeplineasca aceasta: – numele si prenumele, precum si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului; – numele si prenumele, codul numeric personal, daca este cunoscut, si domiciliul debitorului persoana fizica, iar in cazul debitorului persoana juridica, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, daca sunt cunoscute, codul unic de inregsitrare sau codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar; – suma ce reprezinta obiectul creantei, temeiul de fapt si de drept al obligatiei de plata, perioada la care se refera acestea; – termenul la care trebuia facuta plata si orice element necesar pentru determinarea datoriei; – suma ce reprezinta dobanzile aferente sau alte despagubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; – semnatura creditorului. Sub sanctiunea respingerii cererii privind ordonanta de plata, dovada comunicarii somatiei transmisa debitorului de catre creditor, trebuie sa fie atasata acesteia, iar cererea si actele anexate se depun in copie in atatea exemplare cate parti sunt, plus unul pentru instanta. Prin derogare de la dispozitiile de drept comun existente in O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru ordonantade plata art. 6 al acestui act normativ se stabileste o suma fixa ce trebuie platita pentru intentarea actiunii in instanta, in cuantum de 200 de lei. Dispozitiile referitoare la pricinile urgente se aplica in ceea ce priveste citarea partilor, atat pentru explicatii si lamuriri, precum si pentru a starui in efectuarea platii sumei datorate de catre debitor ori pentru a se ajunge la o intelegere a partilor asupra modalitatilor de plata . Citatia debitorului va fi inmanata partii cu 10 zile inaintea termenului de judecata si insotita, in copie, de cererea creditorului si de actele depuse de acesta in dovedirea pretentiilor. In cuprinsul citatiei, se va mentiona faptul ca debitorul este obligat sa depuna intampinare cu cel putin 3 zile inaintea termenului de judecata, consecinta fiind aceea ca in cazul nedepunerii, instanta poate considera aceasta ca o recunoastere a pretentiilor creditorului. Sintagma “poate considera o recunoastere a pretentiilor creditorului“ stabileste o simpla prezumtie lasata la aprecierea instantei, care coroborata cu celelalte imprejurari ale cauzei poate determina o asemenea concluzie, ori dimpotriva, poate determina rasturnarea prezumtiei de recunoastere. Contrar regulii generale privind cererile adresate instantelor de judecata, potrivit art. 1019 alin. (4), intampinarea nu se comunica reclamantului, urmand ca acesta sa ia cunostinta de cuprins de la dosarul cauzei. Relativ la aceasta problema, Curtea Constitutionala a Romaniei a fost sesizata cu o exceptie de neconstitutonalitate, privind imposibilitatea reclamantului-creditor din procedura ordonantei de plata de a lua la cunostinta apararile pe care paratul-debitor le-a facut prin intampinare. In urma verificarilor efectuate, Curtea a constatat ca reglementarea privind ordonanta de plata se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta de norma legala si prin urmare nu exista nicio discriminare, aplicabilitatea procedurii speciale fiind una unitara (Decizia Curtii Constitutionale nr. 95/2015).

  1. Solutionarea ordonantei de plata

In ceea ce privesc hotararile instantei in cazul ordonantei de plata, art. 1020 din Codul de procedura civila invedereaza existenta mai multor situatii ce pot duce la solutionarea pricinii. Un prim caz ar putea fi acela in care creditorul declara ca a primit plata sumei datorate, instanta luand act de aceasta imprejurare printr-o incheiere definitiva, consecinta fiind inchiderea dosarului. Totodata, pe parcursul procesului poate interveni intelegerea partilor asupra platii, instanta luand act de aceasta si solutionand pricina printr-o hotarare de expedient ce va fi comunicata. Art. 1021 din Codul de procedura civila stipuleaza posibilitatea debitorului de a contesta creanta, iar in urma verificarilor privind inscrisurile de la dosar, a explicatiilor si lamuririlor partilor, daca instanta constata ca apararea este intemeiata, va respinge cererea creditorului prin incheiere . Pe de alta parte, daca apararile folosite de catre debitor presupun administrarea altor probe decat cele enumerate anterior, iar acestea ar fi admisibile potrivit procedurii de drept comun, instanta va respinge cererea creditorului privind ordonanta de plata prin incheiere .

  1. Emiterea ordonantei de plata

Daca instanta dupa ce verifica cererea si inscrisurile depuse, precum si declaratiile partilor, constata ca pretetiile creditorului sunt intemeiate, va emite o ordonanta de plata, in care se va preciza atat suma, cat si termenul de plata . Fata de situatia in care numai o parte dintre pretentiile creditorului sunt intemeiate, instanta va emite ordonanta de plata numai pentru aceasta parte, stabilind si termenul de plata, iar pentru restul datoriei, creditorul poate formula cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun. Cu referire la termenul de plata, acesta nu poate fi mai mic de 10 zile si nu va putea sa depaseasca 30 de zile de la data comunicarii ordonantei, judecatorul neavand posibilitatea sa stabileasca un alt termen, decat daca partile se inteleg in acest sens. In cazul obligatiilor de plata a cotelor din cheltuielile comune fata de asociatiile de proprietari, precum si a cheltuielilor de intretinere ce revin persoanelor fizice corespunzator suprafetelor locative pe care le folosesc ca locuinte, la cererea debitorului, instanta va putea stabili un termen mai mare sau esalonarea platii, tinand seama de motivele temeinice invocate de debitor in ceea ce priveste posibilitatile efective de plata .

  1. Durata procedurii

Ordonanta de plata va fi emisa in termen de cel mult 45 de zile de la data introducerii cererii, daca debitorul nu contesta creantaprin intampinare. In durata termenului de 45 de zile prevazut anterior, nu intra perioada necesara pentru comunicarea actelor de procedura si nici intarzierea cauzata de creditor, inclusiv cea determinata de modificarea sau completarea cererii.

  1. Anulareaordonantei de plata

Pentru cazurile in care creditorul a obtinut in intregime plata creantei, ori numai partial, debitorul poate formula cerere in anulare, in termen de 10 zile de la data inmanarii sau comunicarii acesteia. In acelasi timp si creditorul poate formula cerere in anulare pentru situatiile in care instanta a respins prin incheiere cererea sa privind emiterea ordonantei de plata, precum si impotriva ordonantei de plata prin care instanta a dispus plata partiala a creantei. Prin cererea in anulare se poate invoca atat nerespectarea cerintelor prevazute de prezentul titlu referitoare la emiterea ordonantei de plata, precum si cauze ulterioare de stingere a obligatiei. Competeneta solutionarii cererii in anulare, conform dispozitiilor art. 1024 alin. (4) din Codul de procedura civila apartine instantei care a emis ordonanta de plata, in complet format din 2 judecatori. Introducerea cererii de anulare nu suspenda executarea, fiind vorba despre o suspendare facultativa, instanta este cea care apreciaza oportunitatea cererii. La cererea debitorului, suspendarea poate sa fie incuviintata cu conditia darii unei cautiuni, al carei cuantum va fi fixat de catre instanta. Daca instanta investita admite in tot sau in parte, cererea in anulare, aceasta va anula ordonanta, in tot sau in parte, pronuntand o hotarare definitiva. Pentru situatiile in care creditorul a solicitat anularea, daca instanta investita admite cererea, va pronunta o hotarare definitiva prin care va emite ordonanta de plata .

  1. Titlul executoriu

Ordonanta de plata prezinta caracter executoriu, iar pentru situatia in care aceasta este atacata cu o cerere in anulare, are autoritate de lucru judecat provizorie pana la solutionarea cererii in anulare. Pentru cazul in care ordonanta de plata nu este atacata cu o cerere in anulare, aceasta devine definitiva ca urmare a neintroducerii sau a respingerii cererii. La momentul punerii in executare a ordonantei de plata, partea interesata poate sa faca contestatie la executare, potrivit dreptului comun. In acest caz, nu se pot invoca decat neregularitati privind procedura de executare, precum si cauze de stingere a obligatiei ivite ulterior ramanerii definitive a ordonantei de plata .

Autor av. Carmen Leon | aprilie 8 , 2016 | 0

Cheltuielile de judecată

Art. 453 Cod procedura civila, privind acordarea cheltuielilor de judecată, prevede ca:

(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Procese castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/204/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=20400000000067538&id_inst=204

Autor av. Carmen Leon | aprilie 16 , 2015 | 4

Instrumentele juridice naţionale care reglementează sistemele de azil în România, sunt: Legea 122/2006 privind azilul în RomâniaLegea nr.362 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 (include textul Convenţiei în română)Legea nr.361 pentru aderarea României la Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961 (include textul Convenţiei în română)

Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în domeniul azilului, precum şi de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi este Oficiul Naţional pentru Refugiaţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta asigură accesul la procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voinţă, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecţia statului român, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de legea nr. 122/2006.

În România procedura de soluţionare a cererilor de azil (procedura ordinară) este structurată în două faze, administrativă şi judecătorească. În faza administrativă sunt analizate în mod individual cererile de azil de către autorităţile administrative, pe baza interviului efectuat cu solicitantul de azil, a documentelor de la dosarul personal şi a informaţiilor din ţara de origine. În faza judecătorească, solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse pot exercita două căi de atac, situaţia acestora urmând a fi analizată de instanţele de judecată.

Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt următoarele: Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi formaţiunile sale teritoriale; structurile Poliţiei de Frontieră Române; structurile Autorităţii pentru Străini; structurile Poliţiei Române; structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei.

Statutul de refugiat şi protecţia subsidiară se acordă pe o perioadă nedeterminată. Protecţia umanitară temporară se acordă pe o perioadă determinată, care nu poate depăşi 2 ani.

Persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecţie subsidiară poate fi îndepărtată de pe teritoriul României, dacă: există motive temeinice ca persoana în cauză să fie considerată un pericol la adresa securităţii statului român; sau, persoana în cauză, fiind condamnată pentru o infracţiune gravă printr-o hotărâre definitivă, constituie un pericol la adresa ordinii publice din România.

Potrivit art. 23, alin. 1 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă. Manualul UNHCR  (Office of the United Nations High Commissioner for Refugees), cunoscuta ca Agentia ONU pentru refugiati, referitor la Proceduri si criterii de determinare a statutului de refugiat, in paragraful 37 si urmatoarele, mentioneaza: “fraza (in urma unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata), este cheia definitiei (n.n. a statutului de refugiat). Notiunea de temere fiind subiectiva, definitia implica prezenta unui element subiectiv la persoana care solicita sa fie recunoscuta ca refugiat. Elementului temere – care este o stare de spirit si o conditie subiectiva – ii este adaugat calificativul “bine intemeiata”. Rezulta ca statutul de refugiat nu este determinat doar de simpla existenta a unei stari de spirit a celui in cauza, ci si de situatia obiectiva pe care se bazeaza aceasta. Termenul “temeri bine intemeiate “contine deci atat un element subiectiv, cat si unul obiectiv, iar pentru determinarea existentei unei temeri bine intemeiate trebuie luate in consideratie ambele elemente”.

Interviul pentru determinarea unei forme de protecţie constă într-o audiere a solicitantului de azil de către un funcţionar al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, anume desemnat de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Cererea de azil este soluţionată pe baza documentelor existente la dosarul solicitantului şi a motivelor invocate de solicitant, care sunt analizate în raport cu situaţia concretă din ţara de origine şi cu credibilitatea solicitantului. Funcţionarul emite o hotărâre prin care: recunoaşte statutul de refugiat; acordă protecţia subsidiară; sau respinge cererea de azil. Împotriva acestei hotărârii, se poate face plângere în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constată că solicitantul nu se mai află la ultima reşedinţă declarată. În cazul în care plângerea a fost depusă în termenul legal, solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării plângerii. Plângerea motivată se depune numai la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi sau, după caz, la structura teritorială a acestuia care a emis hotărârea de respingere a cererii de azil şi va fi însoţită de copia de pe hotărârea de respingere a cererii de azil, motivele plângerii şi înscrisurile sau orice alte elemente pe care îşi sprijină plângerea. Plângerea se înaintează de îndată instanţei competente. În etapa judecătorească de solutionare a cererilor de azil, dezbaterile au loc in sedinta secreta,  respectandu-se principiului confidenţialităţii. Împotriva hotărârii instanţei, contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Solicitantul de azil are dreptul de a fi asistat de un avocat, atat pe parcursul interviului, cat si in procedura de solutionare pe cale legala (fond, recurs).

Autor av. Carmen Leon | aprilie 10 , 2015 | 0

Dragii nostri cititori si colaboratori,

Fie ca Pastele sa va aduca in suflet lumina, intelepciune, intelegere… Pace! Bucurati-va de momente frumoase alaturi de cei dragi, de soare si de flori!

Cautati LUMINA Mantuirii in oamenii dragi care va inconjoara! Daruiti voi iubirea ce doriti sa primiti de la ceilalti!

Cu drag,

Cabinet de avocatura Leon si asociatii.

Hristos a Inviat!

Autor av. Carmen Leon | aprilie 10 , 2015 | 1

Există unele situaţii în care, la cererea petiţionarului, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru pot fi restituite (integral, parţial sau proporţional), conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 80/2013. Acest lucru se intampla doar atunci cand taxa platita nu era datorata, cand s-a platit mai mult decat cuantumul legal sau cand, in procesul de divort, partile au renuntat la judecata ori s-au impacat. Procedura concreta prin care poate fi recuperata taxa platita deja a fost stabilita recent printr-un act normativ intrat in vigoare la sfarsitul lunii ianuarie 2014.

SITUAŢII ÎN CARE TAXELE JUDICIARE DE TIMBRU SE RESTITUIE:

• când taxa plătită nu era datorată;
• când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
• când acţiunea/cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale;
• când acţiunea corect timbrată a fost anulată în condiţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunţat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât (se restituie doar jumătate din sumă);
• când în procesul de divorţ părţile au renunţat la judecată/s-au împăcat (se restituie doar jumătate din sumă);
• când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă (taxa se restituie proporţional cu admiterea contestaţiei);
• în cazul în care instanţa de judecată se declară necompetentă, trimiţând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicţională, precum şi în cazul respingerii cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române;
• când probele au fost administrate de către avocaţi sau consilieri juridici (se restituie doar jumătate din sumă);
• în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abţine sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă (se restituie doar jumătate din sumă);
• în alte cauze expres prevăzute de lege.
Pentru a-si recupera banii achitati deja, contribuabilul solicitant depune cererea de restituire la instanta judecatoreasca competenta. Mai departe, cererea, solutionata de instanta de judecata, va fi depusa la registratura unitatii administrativ-teritoriale (organul fiscal local) la care a fost achitata taxa. Potrivit art. 45 alin. 3 din OUG 80/2013, dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat in termen de un an de la data nasterii sale.

Taxa de poluare, timbru verde
Autor alex | iulie 2 , 2014 | 7

Noi te ajutam sa-ti recuperezi taxa de poluare/timbrul de mediu!

Pe rolul diferitelor instanţe din ţară au fost înregistrate şi câştigate deja zeci de procese în care s-a cerut returnarea timbrului de mediu sau evitarea plăţii acestuia.

Timbrul de mediu continua sa starneasca o serie de controverse, mai ales ca el poate fi contestat de contribuabili in instanta. Timbrul de mediu, ce inlocuieste vechea taxa de poluare, se plateste incepand din martie 2013, fiind reglementat de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.  In toate versiunile sale, O.U.G. nr. 50/2008 sau O.U.G. 9/2013, legislatia noastra instituie un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre, pentru acest motiv, fiind contrara articolului 110 TFUE.

Ca si taxa de poluare, timbrul de mediu constituie o noua incalcare a dispozitiilor Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, fiind nelegala, discriminatorie, ingradind dreptul la libera circulatie a marfurilor in interiorul Uniunii Europene. Cabinetul nostru a asistat cu succes mai multi clienti in recuperarea de la stat a sumelor platite ca taxa de inmatriculare, in diferitele forme sub care s-au regasit acestea de-a lungul timpului in legislatia romaneasca.

 

Clauze abuzive banci
Autor alex | iulie 2 , 2014 | 0

Tribunalul Dolj a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), admiţând întrebări preliminare într-un proces pe îngheţarea cursului CHF/leu. Este pentru prima dată la noi când un tribunal transmite Înaltei Curţi întrebări preliminare. Au mai fost admise astfel de întrebări, tot pe îngheţarea francului elveţian la valoarea istorică, de către alte două tribunale, care au sesizat Curtea Europeană de Justiţie (CJUE). Hotărârile luate de ÎCCJ vor fi aplicate în toate dosarele similare, din toată ţara, în aceeaşi manieră în care sunt obligatorii erga omnes soluţiile din procesele de acest tip ale ANPC. Însă, până când Înalta Curte se va pronunţa, respectiv până în luna octombrie, vor fi suspendate majoritatea proceselor cu aceeaşi speţă.

Atat Legea 193/200 cat si Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului Comunitatii Europene contin o lista a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive. In aceasta lista, la alin.1 litera p, respectiv litera 1 se mentioneaza ca este abuziva clauza prin care se da posibilitatea unui furnizor de servicii (Banca) sa creasca pretul. Alin. 2 al acelorasi acte normative la lit.a respectiv c., statueaza o serie de exceptari de la aplicarea caracterului abuziv, stabilind ca modificarea pretului in functie de modificarea unei rate de pe piata fiananciara, inseamna ca petentul contestator se afla in fata unei clauze abuzive.

Clauza contractuala cea mai frecvent întâlnita este cea care prevede dreptul băncilor de a revizui dobanda, de a percepe comisionul de acordare (nejustificat de mare în comparaţie cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit), comisionul de administrare, de rambursare anticipata dar si alte comisioane. Acestea sunt percepute de catre banci in mod ilegal şi abuziv, doar instanţa fiind singura in masura de a constata caracterul abuziv al clauzelor si de a sancţiona cu nulitate absolută aceste clauze, dispunand restituirea sumelor incasate abuziv si renegocierea contractelor bancare.

Deoarece bancile si-au luat libertatea de a nu se raporta nici unui indice BNR sau Libor/Eurobor/Robor, care au avut un grafic de evolutie in mare parte descrescator, acestea nu au mai redus, dobanda clientilor, asa cum se angajase in contract, ci a mentinut-o la acelasi nivel sau a ridicat-o, devenind prin aceasta un “camatar” cu acte, punand imprumutatii in imposibilitate de a achita in conditii normale creditul contractat, chiar in situatia in care acestia au venituri de natura stabila.

tel. cabinet: 0723646221

Procese castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/303/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30300000000236514&id_inst=303

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000591414&id_inst=3

Timbrul de mediu
Autor alex | iunie 23 , 2014 | 0

Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg a decis la inceputul acestei saptamanii ca achitarea timbrului de mediu pentru masinile aduse din import este ilegala.

Aceasta masura impusa de catre Rovana Plumb, in perioada cand era ministru al Mediului, este considerata de Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg ca fiind discriminatorie, fapt pentru care a decis că scutirea de la plata timbrului auto favorizează vânzările de autoturisme second hand şi descurajează importurile de vehicule similare, ceea ce este interzis de legislaţia europeană. Practic, prin aceasta decizie, lidera PSD- Rovana Plumb a fost umilita de Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg demonstrandu-i ca a obligat o multime de romani sa plateasca ilegal timbrul de mediu pentru masinile aduse de afara.

Instanţa europena s-a pronunţat, marţi, în speţa Manea, chestionată fiind de către Curtea de Apel Braşov, prin care Mihai Manea a reclamat faptul că pentru o maşină pe care a dorit să o aducă din Spania, statul i-a cerut achitarea timbrului de mediu. De fapt, acesta a reclamat că pentru maşinile de mâna a doua înmatriculate între 1 ianuarie 2007 şi 1 ianuarie 2013 taxa este zero. Trebuie precizat ca în perioada 2007-2013, taxa auto a fost schimbată de mai multe ori, din cauză că nu era conformă cu regulile Uniunii Europene.

Maciej Szpunar, avocatul general al Curţii de Justiţie din Luxemburg, a sustinut ca introducerea timbrului de mediu este o modalitate incorectă a statului de a-şi îndeplini obligaţiile legale. „În consecinţă, beneficiază de scutire cumpărătorul autovehiculului, care este exonerat de obligaţia de plată a taxei la înmatricularea autovehiculului pe numele său, în timp ce dreptul la rambursarea taxei anterioare, neconformă cu dreptul Uniunii, aparţine persoanei care a plătit-o, adică actualului vânzător al autovehiculului sau unuia dintre proprietarii anteriori în cazul în care autovehiculul a fost deja vândut între data plăţii taxei anterioare şi data intrării în vigoare a noii taxe. Prin urmare, chiar dacă beneficiul trezoreriei care decurge din perceperea taxei neconforme cu dreptul Uniunii va fi astfel compensat, de acest fapt nu profită persoana îndrituită la beneficiul rambursării taxei, ci o persoană terţă. Persoana îndrituită va recupera din preţul vânzării cel mult valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea autovehiculului, care va fi însă rareori egală cu valoarea taxei efectiv plătite şi, cu siguranţă, această sumă nu va include dobânda datorată”, a precizat în analiza sa finala avocatului general al Curţii de Justiţie din Luxemburg.

Sursa: ZIUA NEWS

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti