I
N
C
A
R
C
A

Blog

Spiru Haret
Autor alex | mai 2 , 2014 | 0

Promoţiile 2009, 2010, 2011 şi 2012, formele de şcolarizare ID şi FR, ale căror diplome nu au mai fost recunoscute de Ministerul Educaţiei, după ce specializările lor nu au mai fost acreditate, lupta in instanta pentru recunoasterea drepturilor lor.

Prin OG nr. 10 / 2009, s-a produs o incalcare flagranta a drepturilor unui numar mare de absolventi, care risca sa fie exclusi din cariere, viata sociala si au fost stigmatizati de aceste decizii abuzive ale conducerii MECTS, respectiv ale metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 4235/2010, decizii care au trecut peste posibilitatile legale oferite de lege.

Potrivit teoriei de drept comun a irevocabilitatii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdictionale, odata ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de catre partea emitenta, ci poate fi desfiintat doar prin intermediul instantei judecatoresti.

Adeverintele si Diplomele care au fost eliberate de catre Universitatea Spiru Haret (USH), avand antetul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) au produs deja efecte juridice fata de terti, iar aceste acte nu mai pot fi anulate decat pe cale judecatoreasca, altfel SE INCALCA PRINCIPIUL IREVOCABILITATII.
Problemele aparute in urma neeliberarii diplomelor de licenta dar si in urma nerecunoasterii acestora de catre angajatori au fortat absolventii Universitatii Spiru Haret sa dea in judecata Ministerul Educatiei, dupa ce au fost retrogradati in posturile pe care le detineau sau chiar concediati.

Peste 3.000 de absolvenţi a Facultatii Spiru Haret” au reuşit insa să obţină în instanţă eliberarea şi recunoaşterea diplomelor de licenţă, alte sute de procese fiind pe rolul instantelor nationale.

Actele necesare recunoasterii in instanta a diplomelor:

– Diploma de Licenta/Adeverinta de Licenta
– Contract de studii
– Chitante de plata a scolarizarii
– Notificarea prealabila.

Procese castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000266430&id_inst=2

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti