I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor leon_user | septembrie 24 , 2020 | 0

Dacă sunteti operator de date cu caracter personal, trebuie să urmați procedura de înregistrare ca operator de date cu caracter personal. Avocații noștri se pot ocupa în locul dvs. de înregistrarea dvs. la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

O supraveghere efectuată printr‑o înregistrare video a unor persoane, stocată pe un dispozitiv de înregistrare în mod continuu, și anume pe un hard disk, constituie, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 95/46, o prelucrare de date cu caracter personal automată.

Directiva 95/46 a fost abrogată și înlocuită, cu efect de la 25 mai 2018, prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date

Conform Legii nr. 677/2001 (abrogată prin Legea 129/2018) pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, notiunea de operator se refera la o persoana fizica sau juridica, fie de drept privat, fie de drept public – incluzand autoritatile si institutiile publice, precum si structurile teritoriale ale acestora – care determina scopul si mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. In situatia in care scopul si mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal se stabilesc prin intermediul unui act normativ sau in baza unui act normativ, atunci notiunea de operator se refera la persoana fizica sau juridica, de drept public sau de drept privat, care este desemnata ca operator prin intermediul sau in baza respectivului act normativ.

Prin „date cu caracter personal”, legea desemneaza orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila.

Consimțământul persoanelor nu este necesar atunci când pui camere video la bloc.

La data de 11 decembrie 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat o decizie (Cauza C‑708/18) prin care s-a pronunțat cu privire la aspectul ăsta.

Trebuie subliniat că articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 nu impune existența consimțământului persoanei vizate.

În momentul în care alegem să instalăm camerele video de tip CCTV (adică cu înregistare și stocare continuă), trebuie să urmărim un interes legitim.

Curtea de Justiție vine și enumeră cele 3 condiții pentru ca o prelucrare de date cu caracter personal prin intermediul camerelor să fie prezumată legală:

  1. să se urmărească un interes legitim de către operator sau de către terțul sau terții cărora le sunt comunicate datele;
  2. prelucrarea datelor să fie necesară pentru atingerea scopului urmărit;
  3. acest interes legitim urmărit să nu prejudicieze drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate de protecția datelor.

av. Carmen Leon 0723646221  avocat_leon@yahoo.com

Autor leon_user | septembrie 3 , 2020 | 1
Despre tulburarea Borderline, stim ca apare in urma unor traume. Cele mai des enuntate cazuri borderline sunt cele de la intoarcerea din razboi, violul sau moartea cuiva drag. Din pacate lista nu se termina doar la aceste variante.

Discutam despre Tulburarea de Personalitate Borderline despre care se crede că este o consecinţă în formă cronică a acestei afecţiuni, a Stresului post Traumatic.

Tulburarea Borderline: ce este și cum o identificăm?

Persoanele cu această afecțiune au tendința de a se afla la „granița” dintre nevroză și psihoză, prezentând simptome amestecate ale ambelor categorii de boli.

Tulburarea borderline este o afecțiune mintală care face parte din grupul de tulburări de personalitate de grupa B – cele care includ un comportament dramatic și imprevizibil, cu emoții paroxistice. Se dezvoltă în timpul adolescenței sau la vârsta de adult tânăr și se caracterizează prin instabilitate emoțională, comportament impulsiv, imagine de sine distorsionată și relații instabile și nefructuoase cu ceilalți.

ETAPELE UNEI RELAŢII ABUZIVE

Deşi foarte puţină lume recunoaşte, într-o relaţie femeile pot fi abuzive în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii, diferenţa fiind că bărbaţii abuzează în general fizic, iar femeile abuzează psihologic sau emoţional. De multe ori cel care abuzează pretinde (conştient sau nu) că el însuşi este victima abuzului – pe principiul hoţului care strigă hoţul! Astfel, persoana abuzată poate ajunge să se întrebe luni sau chiar ani cine pe cine abuzează în acea relaţie. Acolo unde există o victimă există şi un agresor, dar sunt şanse foarte mari ca adevărata victimă să nu fie cea care joacă (admirabil) rolul de victimă.

Persoanele care suferă de tulburări de personalitate pot părea absolut normale celor din jur, la prima vedere dând impresia că sunt mature, ambiţioase, hotărâte, vesele, optimiste şi pline de viaţă. Câteva exemple de celebrități care suferă sau au suferit de-a lungul vieţii de tulburări de personalitate sunt Donald Trump, Mel Gibson, Winston Churchill, respectiv Lady Diana, Marilyn Monroe, Angelina Jolie, Britney Spears (a cărei primă căsătorie a durat doar 55 de ore).

Conform Manualului de Diagnosticare şi Statistică a Tulburărilor Psihice (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – prescurtat DSM) tulburările de personalitate din grupul B cuprind:

  • tulburarea de personalitate histrionică
  • tulburarea de personalitate borderline
  • tulburarea de personalitate narcisistă
  • tulburarea de personalitate antisocială

Conform statisticilor, primele două tulburări de personalitate din grupul B sunt mai frecvente în rândul femeilor, iar ultimele două în rândul bărbaţilor. În majoritatea cazurilor o anumită persoană nu suferă doar de o singură tulburare de personalitate. Trebuie avut în vedere că fiecare persoană este diferită şi că anumiți oameni pot avea tendinţe narcisiste, aceasta neînsemnând și că suferă de tulburarea de personalitate narcisistă. Totul trebuie privit ca un spectru în care persoanele care suferă de tulburări de personalitate sunt cazuri extreme. În continuare vă prezint modul în care am perceput eu o relaţie abuzivă și etapele acesteia.

Extazul

La început totul este absolut perfect. Sunteţi mai îndrăgostiţi decât aţi fost vreodată şi simţiţi că partenera/partenerul vă iubeşte cu aceeaşi intensitate. Pur şi simplu vă copleşeşte cu atâta dragoste şi atenţie încât sunteţi convinşi că v-aţi întâlnit sufletul pereche. Este un înger coborât din ceruri pentru a vă lumina viața. Până acum nimeni nu v-a înţeles, nimeni nu v-a crezut, nimeni nu v-a divinizat. Pur şi simplu visaţi cu ochii deschişi. Este infinit mai mult decât aţi fi îndrăznit să vă imaginaţi vreodată. Totul decurge extrem de repede şi în foarte scurt timp (chiar de la primele întâlniri) ea/el începe să facă planuri de viitor. Își dorește să vă petreceți împreună concediul și vorbeşte despre mutatul împreună, despre dorinţa de a avea o familie etc. De asemenea, va spune că a avut o copilărie grea şi că părinţii nu i-au acordat dragostea şi atenţia de care avea nevoie. În treacăt o să menţioneze că până acum nu a avut noroc în dragoste, că toţi ceilalţi/celelalte şi-au bătut joc de ea/el şi vă roagă să nu vă jucaţi cu sufletul şi cu sentimentele ei/lui.

Într-un moment de sinceritate va admite poate că uneori este mai dificil/ă şi vă roagă să aveţi răbdare cu ea/el. Această etapă poate dura câteva săptămâni, câteva luni, maxim un an. Cel mai probabil extazul va începe să dispară în momentul în care relația a fost consolidată prin logodnă, căsătorie, nașterea unui copil sau chiar în momentul în care vă mutaţi împreună.

Neliniştea

A avut o viaţă grea, un serviciu foarte stresant, traumatizant şi a suferit mult, dar niciodată nu a fost mai fericit/ă ca acum şi nimeni nu s-a purtat aşa de frumos cu ea/el. Dacă la început părea puternic/ă şi independent/ă acum este din ce în ce mai sensibil/ă şi mai vulnerabil/ă, având nevoie să o înţelegeţi şi să fiţi mereu lângă ea/el. Serviciul este stresant, şeful nu îl/o apreciază … În timp veţi remarca că anumite lucruri nu se leagă, însă gândiţi că nimeni nu este perfect. Veţi mai observa mici ieșiri nervoase, condus periculos, minciuni, provocări, manipulări, jigniri, dar dacă o confruntaţi spune că a glumit sau îşi cere scuze, pretextând că a avut o zi grea. În anumite momente sunteţi totul pentru el/ea dar alteori pur şi simplu uită că existaţi. De asemenea, atunci când totul este absolut perfect face ceva pentru a strica armonia şi echilibrul din cuplu. Încă de la început aţi simţit o oarecare doză de nebunie şi dorinţa de a controla tot ce se întâmplă în jurul ei, dar nu le-aţi dat prea mare importanță. Simţiţi că ceva pluteşte în aer şi începeţi să nu mai înţelegeţi absolut nimic. Această nelinişte vă frământă mintea întreaga zi, iar noaptea nu reuşiţi să dormiţi.

Negarea

Acum a devenit mai egoist/ă, nu mai are răbdare, se enervează foarte tare din orice fleac şi nu vă mai acordă aşa de multă atenţie ca la început. Dacă faceţi ceva nu este bine, însă dacă nu faceţi iar nu este bine. Uneori este brutal/ă şi rece, dar dacă simte că v-aţi supărat va spune că sunteţi prea sensibili. Vreţi să o/il ajutaţi dar nu ştiţi cum.

Instinctul vă avertizează că nu mai puteţi avea încredere în /elea, însă neagă totul şi este dezamăgit/ă că sunteţi nu aveți încredere. Dacă încercaţi să vorbiţi despre tot ceea ce simţiţi, insinuează că totul vi se pare şi că nimic nu este adevărat. Admite însă că are ceva probleme la serviciu sau în familie, dar toate vor trece în câteva săptămâni. Se plânge că nu reuşiţi să o/il înţelegeţi şi că puneţi prea multă presiune pe ea/el. Dacă doriţi ceva sau aveţi nevoie de ceva, vă sugerează elegant că sunteţi prea egoiști. În scurt timp vrea să vă mutaţi împreună sau o să vă căsătoriţi; abia atunci va fi cu adevărat fericit/ă şi liniştit/ă. Simțiți că ceva e putred în Danemarca, dar sunteți convinşi că lucrurile vor reveni la normal dacă aveți răbdare și înțelegere. Remarcaţi o mare discrepanţă dintre vorbe şi fapte dar continuaţi să-i căutaţi scuze, acceptând chiar ideea că sunteţi prea sensibili, prea geloşi sau prea egoişti. E posibil să aveți momente în care recunoașteți că v-ați înșelat în privinţa ei/lui și că nu este deloc ce părea la prima vedere.

Depresia

S-a schimbat atât de mult încât abia o/il mai recunoașteți. Când vă apropiaţi de ea/el, se îndepărtează, iar când vă îndepărtaţi, se apropie. Bănuiţi că se joacă şi nu înţelegeţi de ce o face. Starile depresive, haosul, dramele, provocările, minciunile și manipulările sunt prezente în fiecare zi. Simţiţi că înnebuniţi și începeți să intuiţi deja că niciunul dintre foştii/fostele iubiţi/e nu şi-a bătut joc de el/ea. Nu este niciodată mulţumit/ă şi nu apreciază nimic din ceea ce faceţi. Oferă puţin (în special când simte că v-aţi îndepărtat de ea/el) şi pretinde tot mai mult, neînţelegând parcă că sunteţi vlăguit/a şi nu mai aveţi nimic să-i oferiţi. De fapt, vă oferă minimul necesar pentru a vă ţine lângă ea/el. În acest moment nu mai aveți absolut nicio putere în cuplu. O/il iubiţi, dar v-aţi fi dorit să nu o/il fi cunoscut niciodată. Vă simţiţi ca un şoarece pe jumătate mort în ghearele unei pisici flămânde şi vreţi să fugiţi de lângă ea/el, dar nu mai aveţi puterea să o faceţi. Acum aveți doar două variante: plecați sau vă condamnați la o viață de mizerie. Dacă încercaţi să comunicați cu ea/el va nega totul şi va face ca întotdeauna planuri de viitor. Nu vă lăsaţi amăgiţi. Tot ceea ce face este să câştige cât mai mult timp. Pentru a vă elibera trebuie să preluați controlul. Va folosi orice truc pentru a vă opri (lacrimi, promisiuni, minciuni, manipulări, ameninţări etc.) dar trebuie să o/il ignorați și să mergeți înainte. Dacă nu o faceţi veți rămâne în această etapă pentru totdeauna.

Eliberarea

De multe ori aţi vrut să o părăsiţi, dar aţi avut răbdare, sperând că lucrurile vor reveni la normal, sperând că ea se va purta ca la început. Acele momente au trecut şi nu se vor mai întoarce niciodată. Îngerul s-a transformat într-un demon care se hrăneşte cu nefericirea celor din jur. Ea/el nu crede că aveţi puterea şi curajul să o părăsiţi, dar când conștientizează asta va rupe brusc orice legătura care vă mai leagă. Veți fi părăsiți pur și simplu, fără absolut nicio explicaţie şi veți realiza că nu ați însemnat mare lucru pentru ea/el. Veți realiza că sentimentele ei sunt foarte superficiale sau chiar este incapabilă să iubească. Veţi înţelege că toate gesturile şi vorbele ei frumoase au fost doar nişte minciuni. Este o constatare devastatoare, dar trebuie să acceptați adevărul. Persoana de care v-ați îndrăgostit nu a existat niciodată, totul a fost doar o iluzie. Este firesc să aveţi îndoieli dar trebuie să mergeţi înainte. Pentru a vă vindeca aveţi nevoie de timp şi de spaţiu.

Defăimarea

Din momentul în care aţi reuşit să vă eliberaţi trebuie să vă aşteptaţi la tot ce este mai rău. La început va insista să rămâneţi prieteni, adică să vorbiţi sau să vă vedeţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu pot decât să sper că aveți puterea și demnitatea să o refuzați elegant. Ea/el ştie cele mai ascunse frici şi slăbiciuni pe care le aveţi, şi când realizează că despărțirea este definitivă și nu există cale de întoarcere o să vă jignească aşa cum nu v-a jignit nimeni niciodată. Este posibil să încerce să vă distrugă bunuri din casă, mașina sau chiar cariera. Cu stupoare veţi constata că fiinţa pe care încă o iubiţi simte o enormă plăcere când vă face rău şi când vede cum suferiţi. Nu numai că răsucește cuțitul în rană, ci și privește cu satisfacţie cum vi se scurge fiecare picătură de sânge. Aţi văzut adevărata ei/lui imagine și aţi îndrăznit să o/il părăsiţi, iar pentru aceasta vă priveşte ca pe un duşman de moarte. Toţi prietenii, colegii şi rudele trebuie să afle ce monstru sunteţi şi cum v-aţi bătut joc de ea/el. Nu vă puteți imagina bârfele și minciunile pe care le va spune. Dacă răspundeţi la bârfe sau dacă încercaţi să vă apăraţi, ea/el va continua să facă şi mai rău, fiind acum convins/ă că toate aceste lucruri vă afectează.

Întoarcerea

La câtă durere, haos şi mizerie a lăsat în urmă nu v-aţi fi aşteptat să mai auziţi vreodată de ea, dar v-aţi înşelat. După un timp (săptămâni, luni, sau chiar ani) se va întoarce ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De ce vă caută tocmai acum, când aproape l/aţi uitat/o? Tocmai de aceea. Nu vrea să il/o uitaţi. Sau poate din acelaşi motiv pentru care ucigaşul se întoarce întotdeauna la locul crimei. Poate că iubita/ul ei/lui l/a părăsit/o şi acum are nevoie de atenţie, de bani sau chiar de o casă în care să locuiască. Poate vrea să vadă dacă l/aţi iertat/o, poate este plictisit/ă sau poate vrea să vă tortureze şi mai mult. Poate chiar regretă că v-aţi despărţit şi doreşte (să vă acorde) o nouă şansă. Adevărul este că de multe ori nici el/ea nu ştie de ce v-a căutat. Nu vă faceţi însă iluzia să credeţi că s-a schimbat şi că de această dată relaţia va evolua altfel. Veţi trece din nou prin toate aceste etape, dar de fiecare dată vor fi din ce în ce mai scurte.

Persoana care suferă de tulburare borderline se manifestă prin:

  • O imagine de sine slab dezvoltată sau instabilă și autocritică;
  • Obiective, aspirații și planuri de carieră instabile;
  • Lipsa empatiei, incapacitatea de a recunoaște sentimentele și nevoile celorlalți;
  • Relații intense și instabile, marcate de neîncredere, conflicte și de frica de singurătate, cu fluctuații între o implicare prea accentuată și o retragere totală din relație;
  • Schimbare rapidă a stării de spirit, cu alternări care pot dura câteva ore, câteva zile sau ceva mai mult;
  • Anxietate;
  • Stare depresivă;
  • Sentiment de insecuritate;
  • Dezinhibare, uneori periculoasă: asumarea unor riscuri prea mari, comportament impulsiv, exagerat;
  • Ostilitate;
  • Tendință de suicid sau de auto-vătămare;
  • Exces de alcool sau alte substanțe;
  • Incapacitate de control al furiei, aceasta fiind resimțită adesea fără motive reale;
  • Paranoia;
  • Sentiment de singurătate, izolare.

Acest tip de oameni trăiesc într-un adevărat rollercoaster emoțional. Intr-o secundă sunt sus de tot, după care cad rapid foarte jos. Acest lucru este cauzat de reactivitatea emoțională exagerată. Răspunsul la stress și evenimente negative este mai pronunțat decât în cazul altor persoane. Aceste reacții exacerbate duc la caracterizarea lor de către cei din jur ca fiind dramatice, exagerate, prefăcute. Însă trăirile lor sunt cât se poate de reale și incontrolabile. Ele/ei cauzează extrem de multă suferință și contribuie la degradarea relațiilor interumane. Din pacate acestea nu pot să le gestioneze mai bine.

Furia – aceasta este mai des întâlnită la bărbați, cel puțin în manifestările concrete. La femei, furia poate fi exprimată prin: sarcasm; ironie; remarci pasiv-agresive; sau poate fi direcționată spre sine. Se apeleaza des la comportamente de auto-vătămare, precum: tăiat; înfometare sau provocarea unor confruntări fizice cu alte persoane. Ieșirile violente sunt mai ales verbale, cu țipete și jigniri. Ele sunt urmate cel mai adesea de vinovăție și rușine. Contribuie la sentimentul global de lipsă de valoare și incapacitate de a fi iubite și acceptate așa cum sunt.

  • Autovătămare și comportament suicidar

Aproximativ 10% dintre persoanele cu BPD își iau viața. Auto-vătămarea și amenințarea că se vor sinucide sunt extrem de comune. Aceste gesturi sunt interpretate adesea ca metode de a atrage atenția sau de a șantaja emoțional oamenii din jur. Adesea sunt minimizate, chiar luate în derâdere de persoanele din cercul femeilor cu tulburare borderline. Se întâmplă destul de des și mai ales după ce are loc o ceartă. Cu siguranță ele/ei trebuie luate/i însă foarte în serios. Sunt expresia suferinței insuportabile pe care aceștia o resimt; mai ales după ceea ce percep ca respingere și abandon din partea persoanelor de încredere. Auto-vătămarea, precum tăierea sau arderea, nu se petrec de obicei în prezența altora, dar urmele pot fi observate după încheierea actului.

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti