I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor leon_user | septembrie 3 , 2020 | 1
Despre tulburarea Borderline, stim ca apare in urma unor traume. Cele mai des enuntate cazuri borderline sunt cele de la intoarcerea din razboi, violul sau moartea cuiva drag. Din pacate lista nu se termina doar la aceste variante.

Discutam despre Tulburarea de Personalitate Borderline despre care se crede că este o consecinţă în formă cronică a acestei afecţiuni, a Stresului post Traumatic.

Tulburarea Borderline: ce este și cum o identificăm?

Persoanele cu această afecțiune au tendința de a se afla la „granița” dintre nevroză și psihoză, prezentând simptome amestecate ale ambelor categorii de boli.

Tulburarea borderline este o afecțiune mintală care face parte din grupul de tulburări de personalitate de grupa B – cele care includ un comportament dramatic și imprevizibil, cu emoții paroxistice. Se dezvoltă în timpul adolescenței sau la vârsta de adult tânăr și se caracterizează prin instabilitate emoțională, comportament impulsiv, imagine de sine distorsionată și relații instabile și nefructuoase cu ceilalți.

ETAPELE UNEI RELAŢII ABUZIVE

Deşi foarte puţină lume recunoaşte, într-o relaţie femeile pot fi abuzive în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii, diferenţa fiind că bărbaţii abuzează în general fizic, iar femeile abuzează psihologic sau emoţional. De multe ori cel care abuzează pretinde (conştient sau nu) că el însuşi este victima abuzului – pe principiul hoţului care strigă hoţul! Astfel, persoana abuzată poate ajunge să se întrebe luni sau chiar ani cine pe cine abuzează în acea relaţie. Acolo unde există o victimă există şi un agresor, dar sunt şanse foarte mari ca adevărata victimă să nu fie cea care joacă (admirabil) rolul de victimă.

Persoanele care suferă de tulburări de personalitate pot părea absolut normale celor din jur, la prima vedere dând impresia că sunt mature, ambiţioase, hotărâte, vesele, optimiste şi pline de viaţă. Câteva exemple de celebrități care suferă sau au suferit de-a lungul vieţii de tulburări de personalitate sunt Donald Trump, Mel Gibson, Winston Churchill, respectiv Lady Diana, Marilyn Monroe, Angelina Jolie, Britney Spears (a cărei primă căsătorie a durat doar 55 de ore).

Conform Manualului de Diagnosticare şi Statistică a Tulburărilor Psihice (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – prescurtat DSM) tulburările de personalitate din grupul B cuprind:

  • tulburarea de personalitate histrionică
  • tulburarea de personalitate borderline
  • tulburarea de personalitate narcisistă
  • tulburarea de personalitate antisocială

Conform statisticilor, primele două tulburări de personalitate din grupul B sunt mai frecvente în rândul femeilor, iar ultimele două în rândul bărbaţilor. În majoritatea cazurilor o anumită persoană nu suferă doar de o singură tulburare de personalitate. Trebuie avut în vedere că fiecare persoană este diferită şi că anumiți oameni pot avea tendinţe narcisiste, aceasta neînsemnând și că suferă de tulburarea de personalitate narcisistă. Totul trebuie privit ca un spectru în care persoanele care suferă de tulburări de personalitate sunt cazuri extreme. În continuare vă prezint modul în care am perceput eu o relaţie abuzivă și etapele acesteia.

Extazul

La început totul este absolut perfect. Sunteţi mai îndrăgostiţi decât aţi fost vreodată şi simţiţi că partenera/partenerul vă iubeşte cu aceeaşi intensitate. Pur şi simplu vă copleşeşte cu atâta dragoste şi atenţie încât sunteţi convinşi că v-aţi întâlnit sufletul pereche. Este un înger coborât din ceruri pentru a vă lumina viața. Până acum nimeni nu v-a înţeles, nimeni nu v-a crezut, nimeni nu v-a divinizat. Pur şi simplu visaţi cu ochii deschişi. Este infinit mai mult decât aţi fi îndrăznit să vă imaginaţi vreodată. Totul decurge extrem de repede şi în foarte scurt timp (chiar de la primele întâlniri) ea/el începe să facă planuri de viitor. Își dorește să vă petreceți împreună concediul și vorbeşte despre mutatul împreună, despre dorinţa de a avea o familie etc. De asemenea, va spune că a avut o copilărie grea şi că părinţii nu i-au acordat dragostea şi atenţia de care avea nevoie. În treacăt o să menţioneze că până acum nu a avut noroc în dragoste, că toţi ceilalţi/celelalte şi-au bătut joc de ea/el şi vă roagă să nu vă jucaţi cu sufletul şi cu sentimentele ei/lui.

Într-un moment de sinceritate va admite poate că uneori este mai dificil/ă şi vă roagă să aveţi răbdare cu ea/el. Această etapă poate dura câteva săptămâni, câteva luni, maxim un an. Cel mai probabil extazul va începe să dispară în momentul în care relația a fost consolidată prin logodnă, căsătorie, nașterea unui copil sau chiar în momentul în care vă mutaţi împreună.

Neliniştea

A avut o viaţă grea, un serviciu foarte stresant, traumatizant şi a suferit mult, dar niciodată nu a fost mai fericit/ă ca acum şi nimeni nu s-a purtat aşa de frumos cu ea/el. Dacă la început părea puternic/ă şi independent/ă acum este din ce în ce mai sensibil/ă şi mai vulnerabil/ă, având nevoie să o înţelegeţi şi să fiţi mereu lângă ea/el. Serviciul este stresant, şeful nu îl/o apreciază … În timp veţi remarca că anumite lucruri nu se leagă, însă gândiţi că nimeni nu este perfect. Veţi mai observa mici ieșiri nervoase, condus periculos, minciuni, provocări, manipulări, jigniri, dar dacă o confruntaţi spune că a glumit sau îşi cere scuze, pretextând că a avut o zi grea. În anumite momente sunteţi totul pentru el/ea dar alteori pur şi simplu uită că existaţi. De asemenea, atunci când totul este absolut perfect face ceva pentru a strica armonia şi echilibrul din cuplu. Încă de la început aţi simţit o oarecare doză de nebunie şi dorinţa de a controla tot ce se întâmplă în jurul ei, dar nu le-aţi dat prea mare importanță. Simţiţi că ceva pluteşte în aer şi începeţi să nu mai înţelegeţi absolut nimic. Această nelinişte vă frământă mintea întreaga zi, iar noaptea nu reuşiţi să dormiţi.

Negarea

Acum a devenit mai egoist/ă, nu mai are răbdare, se enervează foarte tare din orice fleac şi nu vă mai acordă aşa de multă atenţie ca la început. Dacă faceţi ceva nu este bine, însă dacă nu faceţi iar nu este bine. Uneori este brutal/ă şi rece, dar dacă simte că v-aţi supărat va spune că sunteţi prea sensibili. Vreţi să o/il ajutaţi dar nu ştiţi cum.

Instinctul vă avertizează că nu mai puteţi avea încredere în /elea, însă neagă totul şi este dezamăgit/ă că sunteţi nu aveți încredere. Dacă încercaţi să vorbiţi despre tot ceea ce simţiţi, insinuează că totul vi se pare şi că nimic nu este adevărat. Admite însă că are ceva probleme la serviciu sau în familie, dar toate vor trece în câteva săptămâni. Se plânge că nu reuşiţi să o/il înţelegeţi şi că puneţi prea multă presiune pe ea/el. Dacă doriţi ceva sau aveţi nevoie de ceva, vă sugerează elegant că sunteţi prea egoiști. În scurt timp vrea să vă mutaţi împreună sau o să vă căsătoriţi; abia atunci va fi cu adevărat fericit/ă şi liniştit/ă. Simțiți că ceva e putred în Danemarca, dar sunteți convinşi că lucrurile vor reveni la normal dacă aveți răbdare și înțelegere. Remarcaţi o mare discrepanţă dintre vorbe şi fapte dar continuaţi să-i căutaţi scuze, acceptând chiar ideea că sunteţi prea sensibili, prea geloşi sau prea egoişti. E posibil să aveți momente în care recunoașteți că v-ați înșelat în privinţa ei/lui și că nu este deloc ce părea la prima vedere.

Depresia

S-a schimbat atât de mult încât abia o/il mai recunoașteți. Când vă apropiaţi de ea/el, se îndepărtează, iar când vă îndepărtaţi, se apropie. Bănuiţi că se joacă şi nu înţelegeţi de ce o face. Starile depresive, haosul, dramele, provocările, minciunile și manipulările sunt prezente în fiecare zi. Simţiţi că înnebuniţi și începeți să intuiţi deja că niciunul dintre foştii/fostele iubiţi/e nu şi-a bătut joc de el/ea. Nu este niciodată mulţumit/ă şi nu apreciază nimic din ceea ce faceţi. Oferă puţin (în special când simte că v-aţi îndepărtat de ea/el) şi pretinde tot mai mult, neînţelegând parcă că sunteţi vlăguit/a şi nu mai aveţi nimic să-i oferiţi. De fapt, vă oferă minimul necesar pentru a vă ţine lângă ea/el. În acest moment nu mai aveți absolut nicio putere în cuplu. O/il iubiţi, dar v-aţi fi dorit să nu o/il fi cunoscut niciodată. Vă simţiţi ca un şoarece pe jumătate mort în ghearele unei pisici flămânde şi vreţi să fugiţi de lângă ea/el, dar nu mai aveţi puterea să o faceţi. Acum aveți doar două variante: plecați sau vă condamnați la o viață de mizerie. Dacă încercaţi să comunicați cu ea/el va nega totul şi va face ca întotdeauna planuri de viitor. Nu vă lăsaţi amăgiţi. Tot ceea ce face este să câştige cât mai mult timp. Pentru a vă elibera trebuie să preluați controlul. Va folosi orice truc pentru a vă opri (lacrimi, promisiuni, minciuni, manipulări, ameninţări etc.) dar trebuie să o/il ignorați și să mergeți înainte. Dacă nu o faceţi veți rămâne în această etapă pentru totdeauna.

Eliberarea

De multe ori aţi vrut să o părăsiţi, dar aţi avut răbdare, sperând că lucrurile vor reveni la normal, sperând că ea se va purta ca la început. Acele momente au trecut şi nu se vor mai întoarce niciodată. Îngerul s-a transformat într-un demon care se hrăneşte cu nefericirea celor din jur. Ea/el nu crede că aveţi puterea şi curajul să o părăsiţi, dar când conștientizează asta va rupe brusc orice legătura care vă mai leagă. Veți fi părăsiți pur și simplu, fără absolut nicio explicaţie şi veți realiza că nu ați însemnat mare lucru pentru ea/el. Veți realiza că sentimentele ei sunt foarte superficiale sau chiar este incapabilă să iubească. Veţi înţelege că toate gesturile şi vorbele ei frumoase au fost doar nişte minciuni. Este o constatare devastatoare, dar trebuie să acceptați adevărul. Persoana de care v-ați îndrăgostit nu a existat niciodată, totul a fost doar o iluzie. Este firesc să aveţi îndoieli dar trebuie să mergeţi înainte. Pentru a vă vindeca aveţi nevoie de timp şi de spaţiu.

Defăimarea

Din momentul în care aţi reuşit să vă eliberaţi trebuie să vă aşteptaţi la tot ce este mai rău. La început va insista să rămâneţi prieteni, adică să vorbiţi sau să vă vedeţi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu pot decât să sper că aveți puterea și demnitatea să o refuzați elegant. Ea/el ştie cele mai ascunse frici şi slăbiciuni pe care le aveţi, şi când realizează că despărțirea este definitivă și nu există cale de întoarcere o să vă jignească aşa cum nu v-a jignit nimeni niciodată. Este posibil să încerce să vă distrugă bunuri din casă, mașina sau chiar cariera. Cu stupoare veţi constata că fiinţa pe care încă o iubiţi simte o enormă plăcere când vă face rău şi când vede cum suferiţi. Nu numai că răsucește cuțitul în rană, ci și privește cu satisfacţie cum vi se scurge fiecare picătură de sânge. Aţi văzut adevărata ei/lui imagine și aţi îndrăznit să o/il părăsiţi, iar pentru aceasta vă priveşte ca pe un duşman de moarte. Toţi prietenii, colegii şi rudele trebuie să afle ce monstru sunteţi şi cum v-aţi bătut joc de ea/el. Nu vă puteți imagina bârfele și minciunile pe care le va spune. Dacă răspundeţi la bârfe sau dacă încercaţi să vă apăraţi, ea/el va continua să facă şi mai rău, fiind acum convins/ă că toate aceste lucruri vă afectează.

Întoarcerea

La câtă durere, haos şi mizerie a lăsat în urmă nu v-aţi fi aşteptat să mai auziţi vreodată de ea, dar v-aţi înşelat. După un timp (săptămâni, luni, sau chiar ani) se va întoarce ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De ce vă caută tocmai acum, când aproape l/aţi uitat/o? Tocmai de aceea. Nu vrea să il/o uitaţi. Sau poate din acelaşi motiv pentru care ucigaşul se întoarce întotdeauna la locul crimei. Poate că iubita/ul ei/lui l/a părăsit/o şi acum are nevoie de atenţie, de bani sau chiar de o casă în care să locuiască. Poate vrea să vadă dacă l/aţi iertat/o, poate este plictisit/ă sau poate vrea să vă tortureze şi mai mult. Poate chiar regretă că v-aţi despărţit şi doreşte (să vă acorde) o nouă şansă. Adevărul este că de multe ori nici el/ea nu ştie de ce v-a căutat. Nu vă faceţi însă iluzia să credeţi că s-a schimbat şi că de această dată relaţia va evolua altfel. Veţi trece din nou prin toate aceste etape, dar de fiecare dată vor fi din ce în ce mai scurte.

Persoana care suferă de tulburare borderline se manifestă prin:

  • O imagine de sine slab dezvoltată sau instabilă și autocritică;
  • Obiective, aspirații și planuri de carieră instabile;
  • Lipsa empatiei, incapacitatea de a recunoaște sentimentele și nevoile celorlalți;
  • Relații intense și instabile, marcate de neîncredere, conflicte și de frica de singurătate, cu fluctuații între o implicare prea accentuată și o retragere totală din relație;
  • Schimbare rapidă a stării de spirit, cu alternări care pot dura câteva ore, câteva zile sau ceva mai mult;
  • Anxietate;
  • Stare depresivă;
  • Sentiment de insecuritate;
  • Dezinhibare, uneori periculoasă: asumarea unor riscuri prea mari, comportament impulsiv, exagerat;
  • Ostilitate;
  • Tendință de suicid sau de auto-vătămare;
  • Exces de alcool sau alte substanțe;
  • Incapacitate de control al furiei, aceasta fiind resimțită adesea fără motive reale;
  • Paranoia;
  • Sentiment de singurătate, izolare.

Acest tip de oameni trăiesc într-un adevărat rollercoaster emoțional. Intr-o secundă sunt sus de tot, după care cad rapid foarte jos. Acest lucru este cauzat de reactivitatea emoțională exagerată. Răspunsul la stress și evenimente negative este mai pronunțat decât în cazul altor persoane. Aceste reacții exacerbate duc la caracterizarea lor de către cei din jur ca fiind dramatice, exagerate, prefăcute. Însă trăirile lor sunt cât se poate de reale și incontrolabile. Ele/ei cauzează extrem de multă suferință și contribuie la degradarea relațiilor interumane. Din pacate acestea nu pot să le gestioneze mai bine.

Furia – aceasta este mai des întâlnită la bărbați, cel puțin în manifestările concrete. La femei, furia poate fi exprimată prin: sarcasm; ironie; remarci pasiv-agresive; sau poate fi direcționată spre sine. Se apeleaza des la comportamente de auto-vătămare, precum: tăiat; înfometare sau provocarea unor confruntări fizice cu alte persoane. Ieșirile violente sunt mai ales verbale, cu țipete și jigniri. Ele sunt urmate cel mai adesea de vinovăție și rușine. Contribuie la sentimentul global de lipsă de valoare și incapacitate de a fi iubite și acceptate așa cum sunt.

  • Autovătămare și comportament suicidar

Aproximativ 10% dintre persoanele cu BPD își iau viața. Auto-vătămarea și amenințarea că se vor sinucide sunt extrem de comune. Aceste gesturi sunt interpretate adesea ca metode de a atrage atenția sau de a șantaja emoțional oamenii din jur. Adesea sunt minimizate, chiar luate în derâdere de persoanele din cercul femeilor cu tulburare borderline. Se întâmplă destul de des și mai ales după ce are loc o ceartă. Cu siguranță ele/ei trebuie luate/i însă foarte în serios. Sunt expresia suferinței insuportabile pe care aceștia o resimt; mai ales după ceea ce percep ca respingere și abandon din partea persoanelor de încredere. Auto-vătămarea, precum tăierea sau arderea, nu se petrec de obicei în prezența altora, dar urmele pot fi observate după încheierea actului.

Autor leon_user | iulie 21 , 2020 | 0

Psihopatii exercita asupra noastra un adevarat magnetism psihologic, fiind adeseori o combinatie letală (pentru noi) de fortă si inteligență (în a face rele) sau pseudo-inteligenţă (unii având un vocabular redus, rotind aceleași cuvinte/reproșuri). Capacitatea lor de a-si fermeca audienţa este recunoscuta si se combină cu abilitatea de a se concentra puternic pentru ”a-si duce treaba la bun sfarsit”. Iți spune exact ceea ce vrei sa auzi. Este ceea ce vrei tu să fie. Copiază fiecare gest al mău, intelectul mău, moralitatea si chiar gusturile personale. Cel putin la inceput.
Pentru psihopati, limbajul se limitează doar la cuvinte lipsite de orice încărcătură emotională, de iubire sau război.
Un psihopat poate spune “te iubesc”, dar pentru el cuvintele acestea au aceeasi însemnătate precum “o cafea, te rog”. Psihopatul isi camuflează scorpionul lăuntric intr-o mantie dezarmantă de șarm. Ceea ce ne atrage la ei este ca sunt foarte naturali dar în acelasi timp foarte diferiti. Psihopatii stiu exact ce cauta si pot detecta vulnerabilitatea celorlalți cu o acuratețe mult peste medie (îți fac inventarul imediat ce te-a cunoscut).
Trăsături: simț exacerbat al propriei persoane, persuasiune, șarm superficial, instincte de pradator, capacitate înalta de manipulare a altora și muultă minciună.
Tip de personalitate predominant psihopatică:
– radar pentru detectarea vulnerabilitatii, autocompatimirea e o tactica folosita de psihopati  adesea, ei testandu si victimele cu cate o poveste lacrimogena  pentru a le testa empatia. Cu asta, vă analizează, de fapt.
– capacitate de manipulare fara remușcări, jocuri de cuvinte, proiecție, mitomanie si relatii paralele.
– oratorie pompoasă, subtilă si mieroasa
– brutal, plictisit si aventuros, iar cand e cazul poate fi si vesel
– protestează împotriva vietii însesi, nu gaseste nimic cu adevarat semnificativ sau stimulativ in viata, ci doar cateva capricii trecătoare si relativ mărunte, o serie de frustrari
– crud, fara teama, motivat, carismatic, pornește adevărate campanii de denigrare împotriva ta, lipsa crasa de respect si rautate extrema
– stoicism, autocontrol, trăirea momentului, cutezanță, concentrare
– abilitatea de a zâmbi nefiresc in fata greutaților (sfințenie psihopată)
– supernormalitate mentală
– o stare de constientă intensă alimentată de precizie si claritate
– uneori pot fi chiar foarte altruisti (falși) peste medie, în special atunci cand detectează o persoana vulnerabilă, dar care nu solicită explicit ajutorul, se oferă sa ajute (adulmecă “mirosul de sânge”)
– anxietate scăzută, imunitate la stres, instigare la conflict
– nu simt empatia caldă (nici în fața propriului copil) pentru că sentimentele de iubire nu isi au locul la un psihopat.
In plus ei savureaza din plin puterea toxică si insondabila de a ține in mâini viata cuiva, uneori sub masca unei puritati transcendentale, coeficient de inteligență pseudo-crescut, motivație sadică, empatie rece ridicata
– carisma lor extraordinara pare uneori supranaturala
– extrovertit si cu respect de sine foarte ridicat
– în cautare de experiente noi, diverse, ciudate si intense
– abilitatea extraordinara de a obtine exact ceea ce doreste de cele mai multe ori cu o remarca banala sau un gest expresiv oarecare
– abilitatea desăvârsită de a trece drept oameni obisnuiti
– motivele pentru care suntem atat de fascinati de psihopati este ca suntem in general sedusi de iluzii
– prezența lor ametitoare si hipnotică
– șarm superficial, egocentrism, persuasiune, independență, concentrare, detașare, sânge rece
– motivul pentru care ii consideram atat de fermecatori este ca nu dau nici doi bani pe parerea celorlalti despre ei
– ca o gluma darwiniana – psihopatii par sa detina exact acele caracteristici de personalitate pentru care unii dintre noi ar fi in stare sa moara doar sa le aiba
– manie sans delire – a fi nebun fara a fi nebun.
Psihopatii genereaza asupra noastra o combinatie ciudata de fascinatie amestecată cu o nelămurită sau neconstientizată repulsie, până ne lămurim cu cine avem de a face. Cel mai prolific vânător este cel calculat si empatic, cel capabil sa anticipeze fiecare miscare a victimei sale.
Psihopatul este o persoana pseudo-inteligentă caracterizată prin lipsa emotiilor autentice, absența sentimentului de rusine, egocentrista, lipsa culpabilitatii si anxietatii, imprevizibilă, iresponsabilă, manipulatoare si cu un stil de viata interpersonal schimbător. Sunt capabili să iși schimbe stările de spirit în aceeași frază.
Se caracterizează prin: capacitatea crescută de a purta discutii amuzante, copilărești – intelege cuvintele dar nu si muzica emoțiilor
– putere de convingere incomparabila. Cand discuti cu un psihopat iti vine greu sa crezi ca poate fi ceva in neregulă cu el.
– mincinos, isi minimalizează vina proprie, proiectând asupra victimei vina, arogant, superficial
– asertivitate inalta, cautare de senzatii, autodisciplina, constiinciozitate, competenta, ordine, dorinta de afirmare
– diferenta intre psihopatii de succes si criminali este capacitatea de a intarzia satisfactia imediată si de a amâna dorinta de a lovi
– lipsa scrupulelor, tenacitate, forta mentală.
Sarm de suprafata, dorinta acerbă de răzbunare, autocontrol (care ii permite sa revina la starea initiala ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat) și la victimele anterioare dacă nu găsesc unele noi. Una din abilitatile principale ale psihopatului este capacitatea nemaipomenită de a întoarce orice situatie în avantajul lui, foarte convingător si persuasiv, hărțuitor, înșelător.
Triada neagra: – parere de sine extrem de buna (chiar dacă are dosare penale), în cel mai pur stil narcisist
– autopromovare si afișare ostentativă a succesului (în fața prietenilor dar pe rețelele de socializare)
– doze mari de curaj, cruzime, impulsivitate si dorinta de senzatii (jocuri mecanice – jucător înrăit)
– lipsa nevrozismului si anxietatii reduc frica de respingere si proiectează un aer de dominanta, devalorizează / umilesc partenerul, ceea ce le produce o satisfacție uriasă
– inselaciunea si caracterul exploatator al machiavelismului, se folosesc chiar și de copiii lor care pot deveni pioni in jocurile lor murdare
– abilitate inalta de manipulare sociala. Poate intra într-o relație doar pentru a obține avantaje materiale sau poziție socială.
Psihopatul este un maestru al autocontrolului in conditii de presiune si poate fi foarte intimidant. Psihopatii sunt mai convingători decat non-psihopatii atunci cand isi exprima regretele (așa conving și păcălesc organele de cercetare penală), un lucru neobisnuit, deoarece ei sunt incapabili de regret
– se remarcă prin lipsa autenticitătii afective si capacitate înalta de simulare.
Pe langa faptul ca sunt foarte buni în simularea emotiilor : tristete (plâng la comandă), fericire, ei sunt foarte buni si la decodarea micro-expresiilor celorlalti, comparativ cu alti oameni. Linia care separa un erou de un psihopat este foarte fină. Psihopatii au o abilitate mai mare decat media de a detecta si recunoaste emoțiile celorlalti, ceea ce le permite sa isi exercite la un nivel ridicat capacitatea de manipulare si pe aceea de a simula emotiile. Majoritatea psihopatilor sunt non-violenti, ei cauzează mai degrabă suferinte emoționale decat fizice și pagube materiale, înselând, șantajând, hărțuind, amenințând victima.
Prin interactiune/expunerea la un psihopat putem deveni vampiri fara sa fim muscati. Contaminarea pare sa semene cu a fi imbibati cu un ser sedativ moral: apare treptat încrederea exacerbata în sine, pierderea inhibitiilor, exercitarea incipientă a unei fanfaronade morale subiective, întelegerea invaziva si ciudat subiectivă a faptului ca nu dau doi bani pe nimic. Stim cu totii, dincolo de orice indoiala, ca exista cate un mic psihopat in noi toti, un schimbător biologic de viteze, care poate devia temporar de la alegerea păcii si a iubirii. Insa exista momente in viata noastra de zi cu zi când cu totii simtim nevoia sa calcam accelerația. Dar, cu toate astea, in mod rational si in interesul păstrării vietii noastre “ridicam cu mult calm piciorul de pe acceleratie”, pe când psihopații nu au limite în ceea ce spun și ceea ce fac.
Psihopatia este o afecțiune care încă induce destul de multă lume în eroare, chiar și psihologi sau specialiști în penal (polițiști, procurori, chiar și judecători). Un psihopat este o persoană care nu prezintă empatie, mustrări de conștiință, are un comportament lipsit de inhibiții, este deseori foarte carismatic, narcisist, extrem de manipulativ și va face orice ca să își ducă la îndeplinire un plan.
1. Nu toți psihopații sunt violenți și nu toți oamenii violenți sunt psihopați.
2. Un psihopat se poate adeseori evidenția printr-o productivitate ieșită din comun (muncește mult), carismă extraordinară și declarații pompoase dar false.
3. Psihopatul este uneori un individ integrat cu succes, chiar foarte mare în societate, sau un neica-nimeni lucrând sporadic, fără acte, combinându-se cu persoane de la care au de câștigat ceva.
Psihopații au mai multe lucruri în comun cu persoanele spirituale decât te aștepți (pot merge săptămânal la mânăstiri pentru a convige că este un om religios
– personalitatea este o chestie cu 2 tăișuri și deviațiile de la normal pot avea semnificații total diferite, în funcție de persoana despre care vorbim și de obiectivele personale ale acesteia.
Persoanele PSIHOPATE sunt de două tipuri:
1 – DEZECHILIBRAT (iritabil, tulburat): în general agresivi (fizic dar și în limbaj) si cu un apetit sexual intens.
2 – CARISMATIC: mincinos patologic fermecător care îşi foloseşte atractivitatea pentru a-i manipula cu uşurinţă pe ceilalţi (de obicei sexul opus) – vorbeşte extraordinar de frumos (la început), convingându-i pe ceilalţi să îi ofere totul, inclusiv (mai ales) propriile vieţi.
Psihopaţii seamănă între ei la următoarele:
– alunecoşi şi fermecători la modul superficial
– au o stimă de sine grandioasă
– au constant nevoie de stimulare
– mint patologic
– vicleni şi foarte manipulatori
– nu au niciun fel de remuşcări şi nu manifestă niciun sentiment de vinovăţie sau ruşine în contexte potrivite, fiind preocupaţi numai de felul în care vor fi percepuţi şi văzuţi de ceilalţi (postări Fb etc)
– au răspunsuri emoţionale numai de suprafaţă, superficiale, pe care le furnizează în faza de explozie a relaţiei, dar sunt absente in faza devalorizarii acesteia
– sunt lipsiţi de empatie şi adeseori aspri
– stil de viaţă parazit (fără casă proprie, fără familie, trăind pe spinarea altora sau cu familie fără implicare)
– leagă relaţii numai cu oamenii de la care au ceva de câştigat la nivel material, social sau emoţional
– sexualitate promiscuă (pot avea relații intime cu absolut oricine, fără vreo selecție)
– le lipsesc obiectivele realiste pe termen lung iar obiectivele pe care le au şi pentru care cer sprijin şi investiţie din partea celuilalt sunt imature, puţin probabile sau nerealiste
– impulsivi şi nechibzuiţi (pot juca la jocuri de noroc)
– iresponsabili
– incapabili să îşi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni
– îi învinovăţesc pe ceilalţi şi crează poveşti pentru a devia învinovăţirea şi atenţia de la ei înşişi, realitatea va fi rescrisă de ei până ce se potriveşte cu povestea în care vrea psihopatul să fie
– incapabili să menţină relaţii stabile şi sănătoase pe termen lung.
Psihopaţii au abilităţi sociale foarte dezvoltate pentru a-şi ascunde problema faţă de cei cu care interacţionează la nivel superficial (pot avea mai multe dosare penale, ordine de restricție, însă ei pozează în persoane imaculate, sincere, iubitoare și fără de noroc pe lumea asta). Psihopatul este un adevărat cameleon care se schimbă permanent în funcție de interes, pentru a-şi fermeca şi manipula fără milă victimele.
Odată ce un om acceptă relaţionarea cu o persoană psihopată aceasta îi capturează complet loialitatea, facându-l astfel foarte vulnerabil la manipulare, pentru a-şi îndeplini cu tenacitate agenda proprie.
Dezastrul emotional și material, denigrator, pe care il produce relationarea cu o persoana cu trasaturi psihopate este devastator.
Viaţa alături de un psihopat este caracterizată de minciuni, uşoare omisiuni sau neconcordanţe şi manipulări extrem de inteligente. Aceste persoane sunt foarte abile în a-i face pe ceilalţi să se îndoiască atât de mult de sine, încât îşi pierd coeziunea, fiind astfel mult mai uşor de manipulat.
De obicei, ne dăm seama că suntem într-o relaţie cu un psihopat, numai când este mult prea târziu şi adeseori nu reuşim niciodată să înţelegem întreaga complexitate a situaţiei. Unul dintre cele mai importante obiective ale psihopatilor este dobândirea controlului mental asupra celeilalte persoane sau pur şi simplu să „câştige” o competiţie imaginară. Acest tip de abuz emoţional este extrem de insidios şi are o forţă de distrugere foarte mare. Persoana psihopată se prezintă ca fiind foarte iubitoare şi cu multă carismă, facându-l pe celălalt dependent de ea (măcar temporar). Psihopaţii trec prin viaţă ca un fulger, precum o maşină sport de mare viteză care nu are direcţie şi nici frâne. Ei ucid emoţional cu zâmbetul pe buze, încet, de sub masca de victimă, înainte ca victima adevărată să îşi poată da seama ce i se întâmplă. Întotdeauna pretinde ca e o victima, pacalindu-i cu mare satisfactie pe multi. Dacă ați interacționat cu un astfel de psihopat, asteptati-va să vă urmareasca si harțuiasca, pe voi si cei apropiati, în realitate si pe rețelele sociale, la serviciu, locuri comune de distractie etc. Cu cat e mai destept psihopatul, cu atat va va fi mai greu sa adunati probe. Aveti grija sa aveti langa voi oameni de incredere, care stiu cum sunteti, pentru ca totul va iesi la iveala. Si sub nicio forma, nu interactionați cu ei.
În caz că ştiţi, f-u-g-i-i-i-ţ-i , vă poate ucide chiar și indirect, printr-un AVC!

Autor leon_user | decembrie 13 , 2019 | 0

Sunteți un cuplu internațional în curs de separare și aveți copii? Poate doriți să vă întoarceți în țara de origine și să vă luați copilul cu dumneavoastră. Dacă însă faceți acest lucru fără consimțământul celuilalt părinte sau al instanței, este posibil să vă aflați în afara legii.

CONVENŢIE din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internaţionale de copii. Prezenta convenţie are drept obiect:

a) de a asigura înapoierea imediata a copiilor deplasati sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant;

b) de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea, care exista într-un stat contractant.

Cum contribuie normele UE la prevenirea răpirii copiilor?

Instanța din statul în care copilul își avea reședința obișnuită înainte de răpire va rămâne competentă până la soluționarea cazului de răpire, pentru a se evita ca părinții să răpească copilul în speranța de a obține o hotărâre favorabilă în fața instanței din propria țară.

Cum își poate recupera un părinte copilul răpit?

În toate țările UE (cu excepția Danemarcei) există autorități centrale pentru a ajuta părinții care sunt victime ale răpirii transfrontaliere. Părintele vizat poate lansa o procedură de înapoiere a copilului. În acest caz, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la această chestiune în termen de șase săptămâni și ar trebui să ofere copiilor posibilitatea de a fi ascultați în cursul procedurii, cu excepția cazului în care acest lucru este necorespunzător din cauza vârstei și gradului de maturitate.

Poate instanța din țara în care copilul a fost răpit să refuze înapoierea copilului?

Instanța din țara în care copilul a fost răpit poate prezenta obiecții cu privire la înapoierea copilului în cazul în care există un risc serios ca înapoierea să expună copilul la vătămări fizice sau psihice [articolul 13 litera b) din Convenția de la Haga din 1980]. Cu toate acestea, înapoierea nu poate fi oprită dacă s-au luate măsuri adecvate pentru a proteja copilul. În cazul în care instanța constată că un copil nu trebuie înapoiat, aceasta trebuie să se adreseze instanței din țara din care a fost răpit copilul.

Hotărârea instanței va fi în mod automat executorie?

Hotărârea definitivă a instanței în țara de origine este automat recunoscută și executorie într-un alt stat membru al UE, fără a fi necesară o încuviințare a executării („eliminarea procedurii de exequatur”), dacă judecătorul a eliberat un certificat.

Autor leon_user | decembrie 4 , 2019 | 0

Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 ,,violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”.

Conform art. 4 din Legea 217/2003 violenţa psihologică presupune impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;, iar violenţa verbală implică adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare. (…)

Psihopatul de alături

Dintre toate tipurile de personalități deviante care trăiesc în societatea noastră, psihopatul este de departe cel mai distructiv, cel mai de succes și cel mai puțin înțeles. În același timp, psiohopatul este cel mai bine “ascuns” și cel mai greu de demascat, datorită abilității sale cameleonice extraordinare.

Caracteristicile comune ale celor cu această tulburare de personalitate sunt:

  • mint și fură în mod persistent;
  • tendința de a viola drepturile altora (la proprietate, fizică, sexuală, legală, emoțională);
  • inabilitatea de a păstra un serviciu;
  • lipsa de interes față de siguranța sa și a altora;
  • lipsa regretului că au făcut rău altora;
  • prezența unui farmec superficial;
  • impulsivitate;
  • un simț extrem de îndreptățire;
  • inabilitatea de a-și face sau a menține prietenii.

Persoanele cu tendințe psihopatice sunt puternic axate pe propriile lor dorințe și nu manifestă empatie pentru alții. Acești oameni nu țin cont de norme și reguli și au o inclinație mai mare spre a comite infracțiuni.

Sunt oameni care au trăsături narcisiste și egoiste, cu o părere foarte bună despre sine și cu o încredere exagerată în propriile abilități. Persoanele cu trăsături machiavelice sunt cinice, distante emoțional și neafectate de morală. Ele înșală și manipulează oamenii pentru a obține avantaje personale.

Un psihopat este o persoană care nu prezintă empatie, mustrări de conștiință, are un comportament lipsit de inhibiții, poate fi deseori carismatic.

Deși câteodată se avântă în manifestări histrionice de emoție, o fac doar cu scopul de a câștiga simpatia. Altminteri, rămân imperturbabili în situații de criză, inclusiv în cazul unui divorț sau al unei despărțiri de o persoană importantă (deși nu prea există vreo persoană care să fie într-adevăr importantă pentru ei), nu simt prea multe nici la moartea cuiva din familie, nici dacă sunt descoperiți că au comis o crimă și nici când sunt pedepsiți pentru activitățile lor ilegale.

Psihopații sunt superficiali din punct de vedere emoțional, dar și pentru că sunt invidioși, lacomi și dornici de putere. Își doresc tot ceea ce au alții, orice ar considera ei dezirabil. Poate fi un nou partener, un nou loc de muncă, prestigiu, bogăție sau familie. Vor să aibă relații de succes fără a oferi dragoste, onestitate și fidelitate.

Pentru a-și consolida sentimentul de superioritate, după o perioadă pe care o vom numi “falsa lună de miere” – sau așa numită perioadă de ispitire, de seducție – își pun la pământ partenerii (și pe toți ceilalți) și le cultivă slăbiciunile. Pentru a putea duce la capăt aceasta îndeletnicire fără a munci prea mult, psihopatul îi seduce, îi intimidează și îi manipulează pe cei din jur, colegi de serviciu sau prieteni.

Diagnosticul este în general rezervat pacienților cu vârsta peste 18 ani.

Un diagnostic necesită, de asemenea, prezența a cel puțin trei din următoarele criterii:

  • escrocherii și înșelăciuni;
  • impulsivitate sau eșecul de a planifica;
  • iritabilitate și agresivitate;
  • un dispreț constant față de muncă;
  • un dispreț constant față de siguranța sa și a celor din jur;
  • lipsa regretului și a remușcărilor.
  • Strategia manipulativă de bază a unui psihopat

    După Hare și Babiak, psihopații se află tot timpul în căutare de oameni pe care să-i înșele. Abordarea psihopatului include trei faze:

    Faza 1 – Faza de evaluare

    Unii psihopați sunt prădători oportuniști și agresivi care vor profita de aproape orice persoană pe care o întâlnesc, în timp ce alții sunt mai răbdători, așteptând victima perfectă. În ambele cazuri, psihopatul analizează constant utilitatea potențială a unui individ – ca sursă de bani, putere, sex sau influență.

    Unor psihopați le place o provocare, în timp ce alții vânează persoane vulnerabile. În timpul fazei de evaluare, psihopatul este capabil să determine punctele slabe ale potențialei victime, pe care le va folosi pentru a seduce.

    Faza a 2-a – Faza de manipulare

    Odată ce psihopatul a identificat o victimă, începe faza de manipulare. În timpul acesteia, psihopatul își poate asuma un rol, o mască special creată pentru a „prinde” la victima respectivă. Un psihopat va minți pentru a câștiga încrederea victimei. Lipsa de empatie și vinovăție a psihopaților le permite să mintă fără probleme; ei nu văd nicio valoare în a spune adevărul decât dacă îi ajută să obțină ceea ce vor.

    Pe măsură ce interacționează cu victima, psihopatul evaluează cu grijă personalitatea acesteia. Ea îi oferă o imagine a trăsăturilor și caracteristicilor victimei. Unui observator atent, personalitatea victimei poate dezvălui insecurități sau slăbiciuni pe care aceasta vrea să le minimizeze sau să le ascundă. Ca student pasionat al comportamentului uman, psihopatul va testa cu grijă tăria interioară și nevoile care fac parte din eul intim al victimei și eventual va construi o relație personală cu aceasta.

    Personajul pe care îl joacă psihopatul – „personalitatea” cu care victima are o relație – nu există în realitate. Este construit din minciuni întrețesute cu grijă pentru a prinde victima în plasă. Este o mască, una din mai multe, creată de psihopat pentru a se potrivi cu nevoile psihologice și așteptările victimei.

    Victimizarea are un caracter de pradă; duce adesea la un sever prejudiciu financiar, fizic sau emoțional. Relațiile adevărate, sănătoase, sunt construite pe respect și încredere reciprocă; se bazează pe schimbul onest de idei și sentimente. Convingerea greșită a victimei că legătura cu psihopatul are oricare din aceste caracteristici este motivul pentru care acesta are succes.

    Faza a 3-a – Faza de abandonare

    Faza de abandonare începe atunci când psihopatul decide că victima nu îi mai este de folos. Psihopatul/psihopata își abandonează victima și trece la alta. De obicei, în cazul relațiilor romantice, un psihopat își va asigura relația cu victima următoare înainte de a o abandona pe cea actuală. Câteodată, în această fază psihopatul are trei persoane cu care jonglează:

    • cea abandonată recent, pe care o păstrează în cazul în care nu îi merge cu celelalte două;
    • cea pe care o manipulează în prezent și care este pe cale de a fi abandonată;
    • a treia persoană, care este ademenită de psihopat anticipând abandonarea victimei actuale.

    Abandonarea poate avea loc subit și fără ca victima să știe că psihopatul căuta pe altcineva. Nu vor exista scuze, sau cel puțin nu unele sincere, pentru răul și durerea pe care o provoacă.

    Cum își controlează psihopații victimele

    După Braiker

    Braiker a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează victimele:

    • Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială (lacrimi de crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică.
    • Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare, amenințări, înjurături, șantaj emoțional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe victima.
    • Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde în total.
    • Pedeapsa
    • Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a altui comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator.

    După Simon

    Simon a identificat următoarele tehnici manipulative:

    • Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii psihopați sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.
    • Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.
    • Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.
    • Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin.
    • Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Psihopatul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.
    • Atenția sau neatenția selectivă: Psihopatul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.
    • Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.
    • Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui.
    • Intimidarea mascată: Psihopatul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese).
    • Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.
    • Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă.
    • Jucarea rolului de victimă (“sărmanul/a de mine”): Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și psihopatului îi este ușor să se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.
    • Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.
    • Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.
    • Seducția: Psihopații folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.
    • Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat.
    • Simularea inocenței: Psihopatul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală.
    • Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.
    • Afișarea furiei: Psihopatul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie, pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.

    Vulnerabilitățile exploatate de psihopați

    După Simon, manipulatorii psihopați exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea victimele:

    • naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți și nemiloși sau e în negare când e victimizată.
    • conștiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă.
    • încredere în sine scăzută – victima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede.
    • intelectualizare – victima încearcă din greu să înțeleagă psihopatul și crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa.
    • dependență emoțională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării sau exploatării.

    După Kantor, oamenii care prezintă următoarele carecteristici sunt vulnerabili în fața manipulatorilor psihopați:

    • încredere exagerată – oamenii onești presupun adesea că și ceilalți sunt onești. Se bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competența etc. Aceștia se îndoiesc rareori de așa-zișii experți.
    • altruism exagerat – opusul psihopatului, prea onești, prea corecți, prea empatici.
    • impresionabilitate – sunt seduși repede de cei cu șarm superficial. De exemplu, votează pentru politicianul mincinos care pupă copiii.
    • naivitate – nu pot crede că în lume există oameni necinstiți pentru că dacă ar fi, nu ar fi lăsați să acționeze.
    • masochism – le lipsește respectul de sine și îi lasă inconștient pe manipulatori să profite de ei, crezând că o merită din cauza unui sentiment de vinovăție.
    • lăcomie – cei lacomi și neonești pot cădea pradă unui psihopat care îi convinge ușor să facă ceva imoral.
    • imaturitate – au o judecată defectuoasă, cred afirmațiile exagerate ale reclamelor.
    • materialism exagerat – o pradă ușoară pentru cămătari sau cei care se ocupă cu scheme de îmbogățire rapidă.
    • dependență psihologică – cei dependenți simt nevoia să fie iubiți și prin urmare sunt predispuși să accepte ceva ce ar trebui să refuze.
    • singurătate – oamenii singuri pot accepta orice formă de contact cu oamenii. Un străin psihopat poate oferi companie umană, dar cu un anumit preț.
    • narcisism – narcisiștii sunt înclinați să cadă pradă laudelor nemeritate.
    • impulsivitate – aceștia iau decizii în grabă, de exemplu ce să cumpere sau cu cine să se căsătorească, fără a-i consulta pe ceilalți.
    • frugalitate exagerată – nu pot refuza o afacere chiar dacă cunosc motivul pentru care ies atât de ieftin.
    • bătrânețea – cei în vârstă pot deveni istoviți și mai puțin capabili de a se ocupa de mai multe lucruri odată. Când primesc o ofertă, e mai puțin probabil să se gândească că ar putea fi o înșelătorie. Sunt predispuși să ofere bani unei persoane care are o poveste tristă. Vezi abuzul de bătrâni.

    Motivațiile psihopaților

    Manipulatorii au trei motivații posibile:

    • Nevoia de a-și atinge scopurile și de a câștiga cu orice cost.
    • O nevoie puternică de a avea sentimente de putere și superioritate față de ceilalți.
    • Nevoia de a fi în control.

    De cele mai multe ori motivațiile care stau la baza acțiunilor acestora devin absolut ireale, de necrezut.

    Psihopatul va folosi cu siguranță strategia de înșelăciune, dar aceasta în realitate este rareori necesară pentru supraviețuirea lor. Un psihopat milionar nu ar avea nici o remușcare să fure de la un copil înfometat. Evident, supraviețuirea milionarului nu este miza.

    Nu exista nici o logică evidentă a posibilelor motive care ar putea sta la baza unui astfel de comportament.

    Psihopații scapă  de multe ori de justiție din aceste motive. În procesele penale, urmărirea penală este necesară pentru a atribui un motiv inculpatului. Cu toate acestea, în cazul  psihopaților, motivele lor sunt atât de bizare și de neințeles,  încât chiar dacă un procuror ar putea explica, majoritatea juraților nu l-ar crede.

    Psihopatul poate ataca, viola, ucide, dar ceea ce face este doar rareori o crimă din pasiune. Toate acțiunile sale sunt în schimb un plan rece și calculat pentru a obține ceea ce își dorește.

  • Sursa: av. Carmen Leon în colaborare cu Wikipedia

Autor leon_user | februarie 22 , 2019 | 1

Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.” Acesta este textul art. 499 alin. (3) din noul Cod civil.

Lucrurile ar trebui așadar să fie foarte clare, să nu fie necesare niciun fel de explicații suplimentare. Art. 499 din noul Cod cuprinde o prevedere care nu se regăsea în vechiul Cod al familiei. Este drept că și sub incidența Codului familiei părintele putea fi obligat să plătească pensie de întreținere copilului devenit major aflat în continuarea studiilor. Acest lucru se întâmpla ca efect al Deciziei de îndrumare nr. 2/1971. “Pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, Plenul Tribunalului Suprem […] decide să dea instanţelor următoarele îndrumări:

Părintele este obligat să dea întreţinere copilului devenit major, dacă se află în continuare de studii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 25 ani.

Pentru a beneficia de întreţinere, copilul trebuie să dovedească stăruință în continuarea studiilor şi obţinerea unor rezultate corespunzătoare.”

Ultima îndrumare nu a fost preluată de legiuitor, neregăsindu-se consacrată și obligația corelativă a copilului devenit major aflat în continuarea studiilor să dovedească stăruință și să obțină rezultate corespunzătoare. Așa că părintele datorează întreținere atât copilului eminent care poate să fie beneficiar ale unei burse, cât și acelui copil care nu are rezultate corespunzătoare și care în alte vremuri ar fi rămas repetent. În prezent, nu se mai repetă anii de studiu, fiind posibil ca promovezi în anul III, după repetate încercări, un examen care, în mod normal, se susține în anul întâi. Singura condiție impusă de legiuitor copilului major aflat în continuarea studiilor este aceea de finalizare a acestora.

Ce înseamnă terminarea studiilor? Absolvirea cursurilor unei școli profesionale, unui colegiu, ale unei facultăți, unui master, unui doctorat? Copilul s-ar putea să se înscrie la cursurile unei a doua facultăți și să beneficieze de pensie câtă vreme nu a împlinit 26 de ani?

Cred că terminarea studiilor înseamnă obținerea unei diplome care oferă copilului o calificare care poate să fi avută în vedere la angajarea pe un post care să îi ofere veniturile necesare întreținerii proprii. Începând cu acel moment, copilul este pe deplin capabil să se întrețină singur, nemaifiind așadar “în nevoie”.

Dorința de continuare a educației este lăudabilă. Apreciez însă că aceasta este o decizie pe care copilul devenit major și deja posesor al unei diplome trebuie să o ia cu toată maturitatea și să suporte consecințele care decurg de aici.

Consider că din punct de vedere legal nu mai există pentru părinte obligația de a-și întreține copilul pe perioada cât acesta urmează cursurile unui master, ale unui doctorat ori ale celei de-a doua facultăți. Aceeași trebuie să fie interpretarea chiar în cazul facultăților la care absolvirea masterului înseamnă dobândirea competențelor depline pentru exercitarea unei anumite profesii.

Este de notorietate că actuala legislație a modificat structura învățământului superior și că masterul este obligatoriu cu excepția facultăților de drept, medicină și arhitectură. De remarcat însă faptul că în cazul masterului, cursurile se organizează seara tocmai pentru a putea participa la ele masteranzii care și-au găsit un loc de muncă.

Pretenția copilului devenit major de a beneficia de pensie pe perioada în care ar urma cursuri postunivesitare ori doctorale sau s-ar înscrie la o a doua facultate este aberantă și ea ar trebui sancționată de instanțele de judecată în situația în care ar îmbrăca forma unei cereri de chemare în judecată fiind, în opinia noastră, evident abuzul de drept procesual.

Art. 499 alin. (3) C. civ. vorbește despre “continuarea” studiilor, “până la terminarea lor”, drept condiție pentru acordarea întreținerii. Cred că este firesc ca această continuare a studiilor să presupună că, după absolvirea unei școli elementare, a gimnaziului, a liceului, copilul să frecventeze cursurile unei facultăți în scopul obținerii unei diplome și a unei calificări cât mai înalte.

Rațiunea avută în vedere de legiuitor la adoptarea art. 499 în forma actuală cred că este identică celei exprimate de fostul Tribunal Suprem în decizia nr. 2/1971: “părinţii sunt aceia cărora le revine îndatorirea să furnizeze copilului aceste mijloace pe timpul desăvârșirii învățăturii ori pregătirii lui profesionale. Aceasta îndatorire decurge şi din prevederile art. 101 din Codul familiei, potrivit cărora părinţii sunt obligaţi să se îngrijească atât de creşterea şi dezvoltarea fizică a copilului lor, prin asigurarea celor necesare traiului, cât şi de educare, învăţătura şi pregătirea lui profesională, potrivit cu însuşirile lui şi în conformitate cu ţelurile statului socialist. În spiritul textului menţionat, aceasta îndatorire nu poate înceta decât odată cu terminarea procesului de pregătire a copilului, proces care, în cazul când el urmează studii superioare, durează şi după ajungerea lui la majorat şi ca atare îndatorirea părinţilor subzistă şi după această data, cu atât mai mult cu cât ei sunt aceia care îndeobşte i-au stabilit, în timpul minorităţii acestuia, felul învățăturii ori pregătirii profesionale, asumându-şi astfel implicit obligaţia de a subveni nevoilor lui până la desăvârșirea acestei pregătiri.”

Această obligație de întreținere a părintelui nu trebuie să dăinuiască până la împlinirea de către copil a vârstei de 26 de ani, ci ea își justifică rațiunea numai atât timp cât copilul justifică nevoia.

În niciun caz, înscrierea la master, doctorat ori la o a doua facultate, chiar dacă oricare dintre acestea ar interveni înainte de împlinirea vârstei de 26 de ani nu poate fi considerată ca fiind o “continuare a studiilor” în sensul avut în vedere de legiuitor. Obținerea unei diplome care conferă o calificare înseamnă terminarea studiilor în sensul art. 499 C. civ.. Nici măcar înscrierea la cursuri postunivesitare ori doctorale nu ar putea fi socotită ca fiind o continuare a studiilor, întrucât, după obținerea unei diplome, starea de nevoie a copilului încetează, acesta fiind prezumat de legiuitor ca fiind capabil să se întrețină singur.

Ne întrebăm dacă parintele care l-a întreținut pe copilul devenit major pe perioada studiilor are dreptul să pretindă restituirea dacă nu are loc finalizarea acestora? Credem ca art. 534 din Codul civil ar oferi temeiul de drept pentru o eventuală acțiune a părintelui împotriva copilului devenit major care nu și-a finalizat studiile, tocmai pentru că întreținerea a fost prestată în acest scop. Nerealizarea scopului face ca întreținerea să fi fost prestată fără a fi datorată.

Nu ne-am propus să tratăm exhaustiv acest subiect, ci doar am încercat să propunem o interpretare onestă, făcută cu bună-credință a unei prevederi legale care consacră legislativ obligația părintelui la susținere financiară prin plata pensiei de întreținere față de copilul devenit major, pe perioada în care acesta se afla în continuarea studiilor, relevând însă că această obligație nu este una nouă, ci este o creație a practicii și a funcționat timp de 40 de ani fără să fie reglementată juridic.

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti