I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor Avocat Moderator | septembrie 21 , 2014 | 97

Pentru consultanta juridica, va rugam sa trimiteti problema dvs. in scris la adresa de email: avocat_leon@yahoo.com sau pe site si sa achitati onorariul pentru consultanta on line in cuantum de 100 lei in contul

IBAN  RO12RNCB0278000439710011 , BCR Sucursala Serban Voda, Bucuresti. Titular: Leon Carmen Mirela, reprezentand consultanta juridica.

Nu acordam consultatii juridice gratuite!

 

Uzufructul – dezmembrămământ al dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate este un drept complet conferind cele trei atribute cunoscute: usus, fructus şi abusus adică posesia, folosinţa şi dispoziţia. Este însă posibil ca proprietarul să păstreze numai o parte din atributele proprietăţii, cealaltă parte aparţinând altei  persoane care va fi, la rândul ei, titular de drepturi reale cunoscute sub denumirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Acestea sunt: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitaţie, dreptul de servitute şi dreptul de superficie.

Potrivit art. 703 coroborat cu art. 551 pct. 3 Cod civil, uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa, drept ce îl exercită cel mult până la încetarea sa din viaţă sau în cazul persoanelor juridice pe o perioadă de maxim 30 de ani.

Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina. Uzufructul nu este altceva decât rezultatul dezmembrării dreptului de proprietate în elementele sale şi atribuirii unora dintre ele (ius abutendi) proprietarului, altora (ius possidendi, ius utendi şi ius fruendi) unei alte persoane, numite uzufructuar. Proprietarul păstrează numai dreptul de dispoziţie a bunului, posesiunea şi folosinţa atribuind-o uzufructuarului. Acesta este motivul pentru care o astfel de proprietate se numeşte nudă proprietate (goală sau fără conţinut), iar proprietarul, nudul proprietar.

Când uzufructul are ca obiect bunuri imobile, actul juridic va trebui să îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute, forma autentică, prin urmare, dreptul de uzufruct urmează a fi intabulat în Cartea Funciară, notarul care autentifică actul având obligaţia de a îndeplini formalităţile de publicitate imobiliară.

In urma constituirii dreptului de uzufruct, indiferent că este cu titlu oneros sau gratuit, proprietarul este titularul dreptului de a dispune de bunul său, este titularul unui drept real.

Prin urmare, el poate înstrăina, dona sau greva cu sarcini reale nuda proprietate asupra bunului, cu obligaţia de a nu stânjeni pe uzufructuar în exercitarea drepturilor sale.

In cazul unui abuz de folosinţă din partea uzufructuarului, proprietarul, în conformitate cu art. 747 Cod civil, poate solicita încetarea uzufructului.

Proprietarul are obligaţia de a preda bunul în starea în care se află la momentul constituirii împreună cu toate accesoriile lui, precum şi cu tot ce se uneşte sau se încorporează cu acesta (art. 723 Cod civil, coroborat cu art. 707 Cod civil), în acest sens, proprietarul şi uzufructuarul încheie un inventar al bunurilor mobile şi un proces verbal de constatare a stării imobilului.

Intrucât dreptul de folosinţă asupra bunului aparţine uzufructuarului, proprietarul are obligaţia de a se abţine de la orice acţiuni/fapte ce ar împiedica exercitarea folosinţei de către uzufructuar.

Uzufructuarul fiind titularul dreptului de folosinţă asupra bunului şi de a culege fructele bunului, poate închiria/arenda bunul pe toată perioada existenţei uzufructului (art. 715 Cod civil).

Dreptul de folosinţă al uzufructuarului îi conferă acestuia două prerogative, desprinse din dreptul proprietarului şi anume: dreptul de a uza / de a se folosi de bun şi dreptul de a-i culege fructele.

In ceea ce priveşte uzufructul în sine, adică exerciţiul dreptului de folosinţă, uzufructuarul are facultatea de a opta între exploatarea directă, personală a lucrului şi exploatarea indirectă a acestuia, el putând să se bucure de lucru reţinând foloasele pentru el sau închiriindu-i ori cedându-i folosinţa altuia.

Din analiza art. 714 alin. 1 Cod civil, rezultă că regula este aceea că uzufructuarul poate cesiona uzufructul fără acordul nudului proprietar. Prin excepţie, acordul acestuia este obligatoriu, dacă prin actul de constituire a dreptului de uzufruct s-a stipulat expres necesitatea acestui consimţământ.

Dreptul de a închiria bunul. Acest drept este reglementat de dispoziţiile art. 715 alin. 1, care prevăd că uzufructuarul are dreptul de a închiria sau arenda bunul primit în uzufruct.

Cât priveşte durata locaţiunilor consimţite de uzufructuar asupra bunurilor imobile, art. 715 alin. 2 prevede că aceste locaţiuni sunt opozabile proprietarului sau moştenitorilor acestuia şi după stingerea uzufructului prin decesul sau încetarea existenţei persoanei juridice a uzufructuarului, pe o perioadă de maximum 3 (trei) ani de la data stingerii uzufructului, sub condiţia ca aceste locaţiuni să fie notate în Cartea Funciară, în situaţia în care uzufructul se stinge prin împlinirea termenului pentru care a fost constituit, locaţiunile încetează odată cu stingerea uzufructului.

Dreptul de a ipoteca sau da în gaj bunul imobil / mobil. Potrivit art. 2379 alin. 1 pct. B Cod civil, uzufructuarul poate greva cu o ipotecă imobiliară sau da în gaj (art. 2480 Cod civil) bunul imobil / mobil asupra căruia are dreptul de uzufruct. In această situaţie, creditorul ipotecar sau gajist nu va putea urmări decât uzufructul, dar nu şi bunul asupra căruia se exercită folosinţa.

Obligaţiile uzufructuarului. Cea mai importantă obligaţie a uzufructuarului este aceea de a restitui lucrul în starea în care l-a primit.

Obligaţia de a respecta destinaţia bunului. Această obligaţie este expres reglementată de art. 724 Cod civil, care dispune că uzu-fructuarul este ţinut să respecte destinaţia dată bunurilor de nudul proprietar.

Prin excepţie, art. 724 Cod civil permite uzufructuarului să dea bunului o altă destinaţie, în cazul în care se asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în nici un fel interesele proprietarului.

Uzufructuarul are, conform art. 729 alin. 1, obligaţia de a suporta reparaţiile de întreţinere a bunului, reparaţiile mari fiind în sarcina proprietarului.

Cazurile de stingere a uzufructului

(1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:
a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice;
b) ajungerea la termen;
c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar şi de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană;
d) renunţarea la uzufruct;
e) neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei creanţe.
(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existenţei juridice a uzufructuarului chiar dacă termenul nu s-a împlinit.
(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispoziţiile în materie de carte funciară.

Uzufructul constituit în favoarea unei persoane fizice, fiind cel mult viager, acesta se stinge prin moartea uzufructuarului (art. 708 alin. 1 Cod civil). Această durată poate fi redusă prin convenţia părţilor, însă ea nu poate fi prelungită dincolo de limită vieţii uzufructuarului.

In cazul uzufructului constituit în favoarea unei persoane juridice, acesta durează până la momentul desfiinţării acesteia (dizolvării, desfiinţării etc.), dar nu mai mult de 30 de ani.

Renunţarea la uzufruct poate fi expresă sau tacită. Renunţarea expresă poate îmbrăca fie forma unui act unilateral de voinţă, fie forma unei convenţii încheiate cu nudul proprietar având ca obiect încetarea efectelor uzufructului, în schimbul unei prestaţii din partea nudului proprietar, sau cu titlu gratuit.

Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă. Abuzul de folosinţă al uzufructuarului este sancţionat de lege cu stingerea uzufructului.

Astfel, art. 747 Cod civil, reglementează trei cazuri de stingere a uzufructului bazate pe atitudinea culpabilă a uzufructuarului, şi anume: atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului; uzufructuarul aduce stricăciuni bunului primit în uzufruct; uzufructuarul lasă bunul să se degradeze. In toate aceste cazuri, stingerea uzufructului operează la cererea nudului proprietar şi au la bază ideea de culpă a uzufructuarului, ceea ce înseamnă că abuzul nu va putea fi luat în considerare decât dacă este imputabil uzufructuarului.

In toate cazurile reglementate de dispoziţiile art. 747 Cod civil, sancţiunea stingerii uzufructului este dispusă de către instanţa de judecată în funcţie de gravitatea faptelor.

Pentru consultanta juridica, va rugam sa trimiteti problema dvs. in scris la adresa de email: avocat_leon@yahoo.com sau pe site si sa achitati onorariul pentru consultanta on line in cuantum de 100 lei in contul

IBAN  RO12RNCB0278000439710011 , BCR Sucursala Serban Voda, Bucuresti. Titular: Leon Carmen Mirela, reprezentand consultanta juridica.

Doar cei care vor achita consultanta, vor primi un raspuns.

Autor Avocat Moderator | septembrie 20 , 2014 | 2

La data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti.

În limbaj obisnuit se foloseşte sintagma “custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. Codul civil din Quebec a avut o influență semnificativă în redactarea noului Cod civil al României. Astfel ca, se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. In legea franceză, noţiunea de „garde de l’enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească”.

Autoritatea parentala comuna înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei, incluzand printre altele incredintarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, la întreținerea si educatia copilului.

Noua institutie a recunoscut in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti, si nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile inainte de intrarea in vigoare a acestui act normativ, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre parinti era regula, si unica varianta reglementata.

Tatii sunt in principal cei care beneficiaza de dispozitiile Noului Cod Civil, avand in vedere faptul ca procentajul incredintarilor copiilor minori catre mame era covarsitor mai mare fata de cel al incredintarilor copiilor minori catre tati.

Potrivit art. 396 Noul Cod Civil “instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”, dar si de posibila audiere a minorului de peste 10 ani.

În custodia comună legală părinţii au drepturi egale în luarea deciziilor cu privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care are în grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.

În ce priveşte locuinţa copilului după divorţ, părinţii se pot înţelege asupra acesteia. Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

Persoanele divortaţe înainte de intrarea in vigoare a noului Cod Civil, pot si ele solicita custodia comună a copiilor, chiar dacă aceştia au fost încredinţaţi celuilalt soţ prin hotărâre judecătorească.

In cazul în care unul dintre părinţi nu îşi respectă condiţiile stabilite de comun acord, atunci se ajunge, din nou, în instanta, unde  judecătorii vor putea stabili dacă se aplică din nou custodia unică.

 

Autor Avocat Moderator | septembrie 4 , 2014 | 0

ALCOOLEMIA LA VOLAN / PRELEVAREA MOSTRELOR BIOLOGICE

Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza conform  conform legii.

Printre cele mai importante schimbari introduse de noul Cod Penal se numara si sistemul de pedepse dedicat infractiunilor contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice.

Potrivit conţinutului art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sau cel al art. 336 alin. (1) C. pen. (în vigoare de la 01.02.2014, “Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Astfel, conform noilor norme, soferii care au o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange vor putea fi pedepsiti doar cu o amenda penala si in cazul in care soferii refuza recoltarea probelor biologice, pedeapsa scade. Astfel, daca pana in prezent, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substante psihoactive se pedepsea cu inchisoarea de la 2 la 7 ani, Noul cod penal reduce cu doi ani sanctiunea. Prin urmare,  conform noilor reguli, soferii care refuza sa le fie prelevate mostre pentru depistarea alcoolemiei risca inchisoare de la 1 la 5 ani.

Prin modificarea conținutului infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluția legislativă prevăzută de art. 87 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibației de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului și necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei.

Fiind sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.336 alin.(1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.392 din 28 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art.336 alin.(1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.

În considerentele deciziei mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „În noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanță penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul”.

Printr-o interpretare unică şi singulară, deocamdată, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 372 din 16.12.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27.01.2015, instanţa de judecată (Curtea Militară de Apel) ajunge la concluzia că „fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal iese din sfera ilicitului penal”, întrucât „dispoziţiile art. 336 alin. (1) Cod penal nu mai prevăd condiţia de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii”.

În esenţă, se apreciază că, prin declararea ca neconstituţională a sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice”, lipseşte una „din condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă”, respectiv „o condiţie cerinţă esenţială care defineşte elementul material al laturii obiective al infracţiunii”.

In concluzie, sintagma “la momentul prelevării mostrelor biologice”, a fost declarata neconstitutionala, fiind vorba doar de momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge, pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii, practic ne reintoarcem la reglementarea anterioară cand exista cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului fiind din nou posibil calculul retroactiv.

Autor Avocat Moderator | septembrie 4 , 2014 | 2

Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

 

Durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste de judecator, fara a putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului

In vederea emiterii ordinului de protecţie trebuie să existe următoarele condiţii:

a) Existenţa cererii persoanei a cărei viaţă, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol;

b) Să existe o stare de pericol;

c) Starea de pericol să fie reprezentată de existenţa unui act de violenţă;

d) Starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei;

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti