I
N
C
A
R
C
A

Blog

AMENDA PLF CONTESTARE
Autor leon_user | martie 15 , 2022 | 0
Amenzile primite în legătură cu documentul obligatoriu la trecerea graniței, respectiv formularul de localizare a pasagerului (PLF), sunt cuprinse, mai nou, între 500 și 3.000 de lei și intră în categoria sancțiunilor contravenționale. Astfel, ele pot fi plătite la jumătate din minimul amenzii stabilite de lege, dar și contestate în termen de cel mult 15 zile. În plus, ca o excepție de la regulă, în cazul unei amenzi primite pentru necompletarea formularului PLF, contestarea ei se face în județul în care are sediul direcția de sănătate publică care a emis procesul-verbal, de cele mai multe ori, acesta fiind cel în care are domiciliul persoana sancționată.

Amenzile incasate de romanii si strainii care au intrat in tara pentru ca nu au completat formularul PLF sunt NULE! Iata ce trebuie sa faceti ca sa nu platiti sumele exorbitante aferente acestora!

Asa cum autoritatile ne-au obisnuit inca de la declararea starii de urgenta, avem de-a face cu un haos la capitolul amenzi. Din fericire, statul roman continua sa ramana unul confuz la capitolul aplicare norme si a uitat sa respecte insasi legislatia nationala adoptata in trecut si care era vitala pentru procedeul juridic.

Pe scurt, amenzile privind formularul PLF (Passenger Locator Form) trimise romanilor si strainilor care au intrat in tara dupa data de 19 decembrie 2021 sunt nule prin prisma procesului-verbal de contraventie.

De ce amenzile pentru formularul PLF sunt nule

OUG nr. 129/2021 a introdus acest PLF si prevederile incluse in document au stabilit ca actul se completeaza cu regulile deja stabilite prin OG nr. 2/2001 privind regimul general al contraventiilor.

Procesele verbale de constatare a contraventiilor trimise pana acum celor care intrat in tara dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 129/2021 nu contin:

  • locul savarsirii faptei sau imprejurarile in care s-a intamplat fapta amendata;
  • lamuriri importante – cuantumul amenzii sau aplicarea avertismentului nu puteau fi stabilite pentru ca nu erau incluse aspectele mentionate mai sus;
  • informatii cu privire la Judecatoria unde se poate depune o eventuala contestatie;
  • semnatura agentului constatator acolo unde este aceasta obligatorie;
  • precizarile clare cu privire la numele intreg si CNP-ul celui amendat;
  • datele de identificare ale persoanelor juridice sanctionate.
Prin urmare, procesul-verbal de constatare a unei amenzi pentru asa-zisa necompletare a formularului PLF este nul (chiar daca ati fost responsabil/a si l-ati completat), daca cel putin un criteriu din cele enumarate mai sus poate fi constatat pe documentul pe care l-ati primit de la DSP.
Vestea proasta este ca nulitatea se constata rar din oficiu, statul roman urmarind in aceasta perioada aplicarea a cat mai multe sanctiuni posibile pentru a-i descuraja pe romani sa calatoreasca. Va trebui, asadar, sa contestati amenda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti