OBLIGATIA DE A FACE. ART. 1528 COD CIVIL

Autor av. Carmen Leon | mai 17 , 2018 | 1

Art. 1528 Cod Civil. Executarea obligaţiei de a face

(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia.

(2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.

Obligatia este definite de art. 1528 C.civ. ca fiind o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa execute o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata. Prin obligatie civila se intelege indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva, iar in caz de nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Obligatia civila presupune o indatorire a subiectului pasiv care prezinta urmatoarele trasaturi:

-indatorirea subiectului pasiv consta intr-o conduita corespunzatoare conduitei pe care o poate avea subiectul activ

-indatorirea subiectului pasiv poate consta intr-o actiune sau o abtinere

-in caz de nevoie, indatorirea poate fi impusa subiectului pasiv prin forta coercitiva a statului.

Obligatia de a da, obligatia de a face si obligatia de a nu face; In dreptul civil, prin obligatia de a da se intelege indatorirea de a constitui sau de a transmite un drept real. în principiu, transmiterea dreptului real prin contract se realizează în chiar momentul incheierii contractului, asa incat se întalnesc mai rar obligatii de a da persistente in timp, dupa incheierea actului juridic.

Prin obligaţie de a face se intelege indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau de a preda un lucru, deci, în general, orice prestatie pozitiva în afara celor care se incadreaza in noţiunea de „a da” Obligatia de a nu face consta in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la o actiune sau de la anumite actiuni.

Aceasta obligatie are un continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut sau unui drept relativ. Obligatia de a nu face corelativa unui drept absolut inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acestui drept, iar obligatia de a nu face corelativa unui drept relativ este indatorirea subiectului pasiv de a nu face ceva ce ar fi putut sa facă daca nu s-ar fi obligat la abtinere.

Obligaţii civile pozitive şi obligaţii civile negative; Obligatiile pozitive sunt acelea care implica o actiune, obligatia de a da si obligatia de a face.

Obligatiile negative sunt acelea care presupun o abstentiune, deci includem obligatia de a nu face.

Obligatii de rezultat si obligatii de mijloace.

Obligatiile de rezultat (numite şi obligaţii determinate) sunt acele obligatii care constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat, deci caracteristic acestora este faptul ca obligatia este strict precizata sub aspectul obiectului şi scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea ca, desfasurand o anumita activitate, sa atinga un rezultat bine stabilit.

Obligatii civile obişnuite, obligatii scriptae in rem şi obligatii propter rem.

Obligatia civila obisnuita este aceea care incumba debitorului fata de care s-a nascut; in alte cuvinte, urmeaza a fi executata (sau, dupa cum se mai spune, este opozabila) „intre parti”.

Obligatia scriptae in rem se caracterizeaza prin faptul ca este strans legata de un lucru, astfel încât creditorul isi poate realiza dreptul sau numai daca titularul actual al dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat sa ii respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la formarea raportului obligational.

Obligatia propter rem este indatorirea ce incumba, in temeiul legii sau chiar al conventiei partilor, detinatorului unui lucru, pentru ratiuni precum: protectia unor lucruri de importanţa nationala, exploatarea judicioasa ori conservarea unor calitati ale unor lucruri importante, existenta unor raporturi de buna vecinatate.

Obligatii civile perfecte şi obligatii civile imperfecte.

Obligaţia civilă perfecta este acea obligatie care se bucura integral de sanctiunea juridica, in sensul ca, in caz de nevoie, creditorul poate obtine concursul fortei coercitive a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligatii intra in aceasta categorie.

Obligatia civila este acea obligatie (tot juridic, iar nu morala) a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar, in masura in care ar fi executata de bunavoie de catre debitor, acesta din urma nu are dreptul sa pretinda restituirea prestatiei.