Recunoaștere și executare hotărâri străine – Exequator

Autor leon_user | mai 20 , 2021 | 0

Cabinetul vă poate ajuta să urmați procedura de exequatur, în vederea recunoașterii hotărârilor străine în România, prin:

• consilierea juridică verbală sau scrisă,
• completarea de documente specifice,
• redactarea de acțiuni și de alte acte de procedură în cadrul litigiilor, 
• asistența și reprezentare în procedurile specifice sau în fața instanței de judecată.

Principalele efecte pe care le produce o hotărâre sunt: 

– forţa probantă egală actului autentic;
– autoritatea de lucru judecat;
– efectul declarativ, de principiu;
– puterea executorie;
– naşterea dreptului de a cere executarea silită a hotărârii supus unui termen de prescripţie;
– dezînvestirea instanţei de proces.

Potrivit art. 1103 Cod proc. civ., (1) Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie de către cei obligați a le executa pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviințării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în circumscripția căruia urmează să se efectueze executarea.
În principiu, o hotărâre străină nu poate avea de plin drept forţă executorie şi autoritate de lucru judecat, deoarece se opune suveranitatea statului pe al cărui teritoriu se invocă acea hotărâre. În general, în cazul în care cel care a pierdut procesul nu execută de bună voie obligaţia, hotărârea este învestită cu formulă executorie şi se procedează la executarea silită. Formula executorie este ordinul dat de instanţă organelor de executare silită, de a duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii. În acest fel este pusă în mişcare forţa de constrângere a statului pentru realizarea justiţiei. Forţa de constrângere nu se poate desfăşura decât pe teritoriul statului care o exercită, iar organele de executare ale unui stat nu se pot supune ordinului dat de instanţa altui stat, deoarece statele sunt suverane şi egale. De aceea, forţa executorie a unei hotărâri are un caracter strict teritorial, neputând opera de plin drept pe teritoriul altui stat decât acela a cărui instanţă a învestit hotărârea cu formulă executorie.

Aşadar, hotărârea străină dobândeşte, în general, forţă executorie, întocmai ca şi o hotărâre proprie a statului pe teritoriul căruia se cere executarea, prin procedura denumită exequatur, care atrage aprobarea unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre pronunțată de o instanță străină. Exequaturul este, așadar, procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat asupra hotărârii străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se cere executarea, hotărârea străină este declarată executorie.

Hotărârea străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc cerinţele stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale constau, de regulă, în recunoaşterea hotărârii străine sau în obţinerea exequatur-ului pentru acea hotărâre. În anumite condiţii, o hotărâre străină poate să producă unele efecte şi independent de îndeplinirea cerinţelor legale menţionate. De asemenea, prin convenţie internaţională se pot stabili alte condiţii în care o hotărâre străină produce efecte în alte ţări.

Recunoaşterea hotărârilor străine este de două feluri: de plin drept şi prin hotărâre judecătorească a instanţei române. Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază în România de autoritate de lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română.

Recunoaşterea hotărârilor străine intervine de plin drept dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau al cetăţenilor statului de cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

Recunoaşterea hotărârilor străine prin hotărâre judecătorească română are loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
– hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
– instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii ţării sale, competenţa să judece procesul (atât de dreptul internaţional privat, cât şi de drept intern);
– există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea;
– dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.      

Refuzul recunoaşterii hotărârilor străine are loc atunci când:
– hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;
– hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român (inclusiv dispoziţiile legale referitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române);
– procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecată în faţa acestora la data sesizării instanţei străine.               

Executarea hotărârilor străine prin exequatur este o procedură judecătorească.   

Obiectul exequaturului constă în acordarea în statul solicitat a forţei executorii şi a autorităţii de lucru judecat unei hotărâri străine. Condiţiile cerute pentru obţinerea exequaturului sunt stabilite de legea locului unde urmează să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine.

Condiţiile pentru acordarea forţei executorii unei hotărâri străine în România sunt:
– hotărârea să fie pronunţată de o instanţă competentă, determinată conform dreptului internaţional privat, dreptului intern sau conform normelor juridice din convenţiile internaţionale încheiate de România;
– hotărârea să fie executorie, potrivit legii care se aplică pe teritoriul unde a fost pronunţată;
– hotărârea să fi fost pronunţată cu aplicarea legii materiale competente potrivit normelor dreptului internaţional privat;
– hotărârea să nu aducă atingere ordinii publice în dreptul internaţional privat român, fie prin dispoziţiile ei, fie prin executarea ei;
– între România şi statul a cărui instanţă a pronunţat hotărârea să existe reciprocitate de executare;
– dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române;
– hotărârea străină să nu fie rezultatul unei fraude comise în procedura de urmat (în străinătate);
– să nu existe o hotărâre română în acea materie, anterioară hotărârii străine, ori o sesizare anterioară a unei instanţe române;
– să nu fie vorba de o hotărâre în materie de stare civilă şi capacitate privind pe un cetăţean român, iar soluţia pronunţată potrivit legii determinate de dreptul internaţional privat al statului unde s-a pronunţat hotărârea diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Dacă soluţia nu diferă de aceea potrivit legii române, hotărârea străină se poate executa în România.   
​       
Instanţa competentă pentru soluționarea cererii de exequatur este Tribunalul în circumscripţia căruia urmează a se efectua executarea silită. Cererea pentru obţinerea exequaturului se face de către partea interesată. Instanţa va examina cererea după citarea părţilor. Pentru obţinerea exequaturului se aplică procedura de drept comun. Împotriva hotărârii pronunţate asupra cererii de exequatur se pot exercita căile de atac. Instanţa română verifică cerinţele legale de regularitate internaţională, fără a putea examina hotărârea străină în fond sau a o modifica. Din punct de vedere procedural cererea de încuviinţare a executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor. Cererea de încuviinţare a executării va fi însoţită şi de dovada caracterului executoriu al hotărârii eliberată de instanţa care a pronunţat-o. Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlu executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.