I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor av. Carmen Leon | iunie 6 , 2016 | 0

Societatile se pot dizolva conform art. 227 din Legea nr. 31/1990 prin

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

c) declararea nulităţii societăţii;

d) hotărârea adunării generale;

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

Dizolvarea societății comerciale in instanta, în baza art. 227, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 31/1990 reprezintă un remediu pus la dispoziție de către legiuitor pentru situația în care dispare elementul „affectio societatis”, iar activitatea societății nu mai poate fi realizată. Astfel ca neîntelegerile constante si de lunga durata aparute între asociati, neîntelegeri referitoare la continuarea activitatii societatii, ca si neimplicarea vadita a unuia dintre asociati în activitatea societatii, denota o lipsa de coerenta si convergenta de interese între asociatii societatii. O asemenea disociere de interese echivaleaza cu o lipsa a lui affectio societatis, element esential pentru buna desfasurare a unei societati comerciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti