Prestaţia compensatorie în procesul de divorţ

Autor leon_user | septembrie 24 , 2024 | 0

Prestaţia compensatorie, este un instrument juridic pus la îndemâna soţului nevinovat, alături de despăgubirile reglementate de art. 388 Cod civil, în vederea compensării dezechilibrului semnificativ pe care desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a unuia dintre soţi îl determină în condiţiile de viaţă ale celuilalt soţ.

Sursa de inspiraţie pentru reglementarea prestaţiei compensatorii, a constituit-o cel mai probabil, la fel ca şi în cazul despăgubirilor prevazute de art. 388 Cod civil, Codul civil francez, care la art. 270 (introdus încă din anul 1975) dispune că prestaţia compensatorie este destinată a compensa, atât cât este posibil, dezechilibrul pe care desfacerea căsătoriei îl crează asupra condiţiilor de viaţă ale soţului solicitant. În mod similar, art. 390 prevede că prestaţia compensatorie este menită a compensa, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită.

Menţionăm, ab initio, că este posibilă acordarea cumulativă a despăgubirilor prevăzute de art. 388 Cod civil şi a prestaţiei compensatorii, cele două instrumente juridice de dezdăunare a soţului nevinovat, având condiţii de acordare semnificativ diferite. Ca atare, după cum vom detalia şi în rândurile ce urmează, se pot acorda atât despăgubiri pentru prejudiciile materiale sau morale, în condiţiile art. 388, cât şi o compensaţie sub forma prestaţiei compensatorii, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 390 Cod civil.

Art. 390 Cod civil reglementează condiţiile prestaţiei compensatorii. Astfel, prestaţia compensatorie poate fi acordată numai în cazul în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a soţului pârât. Cu alte cuvinte, numai soţul căruia nu i s-a reţinut nicio culpă comună sau exclusivă în desfacerea căsăstoriei poate solicita prestaţia compensatorie de la soţul vinovat. Scopul prestaţiei compensatorii este, așa cum prevede expressis verbis art. 390 Cod civil, acela de a compensa, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Ca atare, ca o condiţie sine qua non a acordării prestaţiei compensatorii, se impune existenţa unui dezechilibru semnificativ în condiţiile de viaţă ale soţului nevinovat, ca urmare a divorţului.

În plus, căsătoria trebuie să fi avut o durată de cel puţin 20 de ani. Ultimele două condiţii sunt corelate, căci este lesne de înţeles că divorţul poate afecta într-o măsură semnificativă condiţiile de viaţă ale soţului nevinovat, numai în contextul în care căsătoria a avut o durată mare de timp. Legiuitorul a urmărit să instituie o limitare a cazurilor în care se poate cere şi obţine prestaţia compensatorie, la situaţiile în care durata căsătoriei a determinat un anumit stil de viaţă, pe care soţul nevinovat, prin ipoteză dedicat familiei, fără vreo vină în destrămarea relaţiilor de familie, se vede nevoit să îl schimbe.

Pentru cazurile în care soţul nevinovat suferă un prejudiciu, moral sau material, care se poate manifesta şi printr-o schimbare semnficativă a condiţiilor de viaţă (ceea ce îl poate afecta atât psihic – de exemplu, prin îndepărtarea sau excluderea din grupul de prieteni sau cunoştinţe comune, pierderea statutului social, cât şi material – imposibilitatea procurării unei locuinţe similare, a menţinerii aceluiaşi stil de viaţă), acesta din urmă are la dispoziţie posibilitatea de a solicita despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, dacă nu îndeplineşte condiţia privitoare la durata căsătoriei. De asemenea, după cum am arătat, va putea obţine atât despăgubiri, cât şi prestaţia compensatorie, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ambele instrumente juridice. Este posibil, de exemplu, ca soţul nevinovat să sufere un prejudiciu moral din cauza infidelităţii celuilalt soţ, în condiţiile în care căsătoria a avut o durată mare de timp, peste 20 de ani, perioadă în care acesta s-a dedicat familiei, iar desfacerea căsătoriei, determină o suferinţă psihică importantă, în contextul sentimentelor de singurătate, izolare şi stigmat social survenite ca urmare a divorţului. O astfel de situaţie poate atrage însă şi obligarea soţului vinovat la plata unei compensaţii, date fiind consecinţele asupra condiţiilor de viaţă ale soţului nevinovat. De pildă, acesta este obligat să se mute din locuinţa proprietate exclusivă a soţului vinovat, fiindu-i imposibil să îşi procure altă locuinţă sau nu îşi mai poate asigura nici măcar mijloace apropiate de cele avute în timpul căsătoriei, pentru susţinerea traiului zilnic.

Pe de altă parte, în cazul prestaţiei compensatorii, solicitantul nu trebuie să facă dovada vreunui prejudiciu, aşa cum este ţinut pentru a obţine despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, ci doar să dovedească dezechilibrul semnificativ în condiţiile de viaţă, survenit ca urmare a divorţului (deci nu ca urmare a faptelor soţului culpabil de desfacerea căsătoriei). În practica judiciară s-a decis că, în cauza dedusă judecăţii, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de 390 aliniatele 1 şi 2 Cod civil şi cum veniturile reclamantului au fost din totdeauna net superioare faţă de cele ale pârâtei, ceea ce le permitea ca aceştia să aibă o viaţă confortabilă, lipsită de griji, iar prin desfacerea căsătoriei viaţa pârâtei – reclamante cel puţin din punct de vedere material, suferă o modificare majoră fiind nevoită să aplice alte standarde potrivit cu veniturile sale, instanţa va obliga intimatul – pârât la plata unei prestaţii compensatorii sub forma rentei viagere, în cuantum de 10 %, din venitul net permanent realizat de reclamant pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data pronunţării hotărârii.

În practica judiciară s-a decis că atunci când nu se poate dovedi existenţa unui dezechilibru semnificativ în condiţiile de viaţă ale solicitantului ca urmare a divorţului, nu se va acorda prestaţia compensatorie.

Potrivit art. 394. –  prestaţia compensatorie se poate modifica, instanţa poate mări sau micşora prestaţia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului şi resursele creditorului. În cazul în care prestaţia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Art. 395 Cod civil reglementează cazurile în care încetează prestaţia compensatorie. Conform art. 395 Cod civil, prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi, prin recăsătorirea soţului creditor, precum şi atunci când acesta obţine resurse de natură să îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei. Ca atare, prestaţia compensatorie încetează când unul dintre soţi, fie el creditor sau debitor al acesteia încetează din viaţă, dat fiind caracterul strict personal al acesteia. De asemenea, daca soţul beneficiar al prestaţiei se recăsătoreşte, el nu va mai avea dreptul la prestaţie compensatorie, dat fiind faptul, că prin refacerea vieţii de familie, este de presupus că a dispărut şi dezechilibrul semnificativ pe are desfacerea căsătoriei l-a produs în condiţiile de viaţă ale acestuia. Pe de altă parte, ar fi de asemenea, de neconceput ca soţul debitor, chiar dacă i s-a stabilit culpa exclusivă în desfacerea căsătoriei, să fie obligat să îl susţină în continuare financiar pe celălalt soţ, în condiţiile în care acesta şi-a întemeiat o nouă familie. Prestaţia compensatorie încetează şi în cazul în care soţul solicitant obţine resurse financiare care îi permit sa îşi asigure condiţii de viaţă similare celor din timpul căsătoriei, astfel că obligarea soţului vinovat de desfacerea căsătoriei la executarea prestaţiei compensatorii nu se mai impune.

Sub aspectul încetării prestaţiei compensatorii în practica judiciară s-a decis că diminuarea veniturilor obţinute de debitor ca urmare a pensionării anticipate nu constituie motiv pentru încetarea sau reducerea prestaţiei compensatorii, fiind rezultatul manifestării de voinţă a acestuia, celelalte împrejurări de fapt avute în vedere în momentul acordării compensaţiei rămânând neschimbate.