Blog

Autor av. Carmen Leon | septembrie 12 , 2015 | 0

Ca forme specifice ale răspunderii juridice, răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală sunt instituţii juridice distincte reglementate de legea penală şi, respectiv, de legea civilă, având temeiuri, regimuri şi funcţii diferite, insa între cele două feluri de răspundere exista mai multe puncte de contact şi o oarecare întrepătrundere.  Răspunderea penală presupune săvârşirea unei fapte ilicite prevăzute de legea penală, în timp ce răspunderea civilă delictuală se angajează ori de câte ori, printr-o faptă ilicită săvârşită de o persoană, se cauzează un prejudiciu material sau moral unei alte persoane.

Dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constituie în acelaşi timp şi infracţiune va fi angajată atât răspunderea civilă delictuală, cât şi răspunderea penală. In aceste cazuri, acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni în scopul aplicării pedepsei prevăzute de lege, în timp ce acţiunea civilă, dimpotrivă, va avea ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă (art. 19-26 C. pr. pen.) sau poate fi formulată separat, în faţa instanţei civile, dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dacă procesul penal a fost suspendat sau dacă instanţa penală, prin hotărâre rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă (art. 27-28 C. pr. pen.). In alte cazuri organul de cercetare penala, considera ca fapta pe care a savarsit-o invinuitul nu intruneste elementele constitutive ale unei fapte penale, ci este un litigiu de natura civila, „sugerand” partii vatamate o actiune in raspundere civila delictuala, respectiv o Actiune in pretentii, in instanta civila.

Răspunderea civila delictualăOrice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.

Din prevederile legale, rezulta ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale, se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume:
1.existenta unui prejudiciu;
2.existenta unei fapte ilicite;
3.existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
4.existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

Stingerea dreptului la acţiunea în răspundere penală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea în răspundere civilă delictuală şi invers, stingerea acţiunii în răspundere civilă nu atrage şi stingerea acţiunii penale, când fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este şi infracţiune.

Procese castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/4/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=400000000240617&id_inst=4

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti