Custodia comuna versus Autoritatea parinteasca in Noul Cod Civil
La data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti.
În limbaj obisnuit se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. Codul civil din Quebec a avut o influență semnificativă în redactarea noului Cod civil al României. Astfel ca, se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. In legea franceză, noţiunea de „garde de l’enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească”.
Autoritatea parentala comuna înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei, incluzand printre altele incredintarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, la întreținerea si educatia copilului.
Noua institutie a recunoscut in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti, si nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile inainte de intrarea in vigoare a acestui act normativ, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre parinti era regula, si unica varianta reglementata.
Tatii sunt in principal cei care beneficiaza de dispozitiile Noului Cod Civil, avand in vedere faptul ca procentajul incredintarilor copiilor minori catre mame era covarsitor mai mare fata de cel al incredintarilor copiilor minori catre tati.
Potrivit art. 396 Noul Cod Civil “instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”, dar si de posibila audiere a minorului de peste 10 ani.
În custodia comună legală părinţii au drepturi egale în luarea deciziilor cu privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care are în grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.
În ce priveşte locuinţa copilului după divorţ, părinţii se pot înţelege asupra acesteia. Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
Persoanele divortaţe înainte de intrarea in vigoare a noului Cod Civil, pot si ele solicita custodia comună a copiilor, chiar dacă aceştia au fost încredinţaţi celuilalt soţ prin hotărâre judecătorească.
In cazul în care unul dintre părinţi nu îşi respectă condiţiile stabilite de comun acord, atunci se ajunge, din nou, în instanta, unde judecătorii vor putea stabili dacă se aplică din nou custodia unică.
