I
N
C
A
R
C
A

Blog

Autor av. Carmen Leon | mai 30 , 2018 | 0

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, reglementeaza cadrul legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului.

Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal.

In situatia cand drepturile acestora nu sunt respectate, se poate obtine suplinirea consimtamantului parintelui pentru orice situatie.

Suplinirea consimtamantului parintelui care refuza sa isi manifeste acordul.

Una din cele mai frecvente situatii este aceea in care, unul din parinti refuza sa isi manifeste acordul cu privire la deplasarea minorului in strainatate impreuna cu celalalt parinte.

In acest caz, pentru suplinirea consimtamantului, avem calea actiunii in justitie prin intermediul careia putem obtine o hotarare judecatoreasca care sa suplineasca acordul celuilalt parinte.

Se poate solicita in instanta suplinirea consimtamantului pentru emiterea pasaportului minorului; pentru inscrierea la gradinita, la scoala, suplinirea consimtamantului parintelui pentru eliberarea pasaportului si deplasarea minorului in strainatate.

Cum procedam in situatia in care termenele acordate de catre instanta sunt prea lungi si exista posibilitatea ca pana la solutionarea cauzei, hotararea judecatoreasca sa nu ne mai fie de folos.  Spre exemplu, in cazul in care am planuit sa plecam in strainatate cu copilul peste doua luni de zile, iar instanta de judecata a dat termen, sa spunem, peste trei luni.

In acest caz avem posibilitatea unei solutionari urgente, prin promovarea unei actiuni in procedura de urgenta,  numita procedura ordonantei presedintiale. Prin acest mijloc procesual, avem sansa de a obtine in termen scurt solutia dorita.

Pentru a putea promova o cerere de ordonanta presedintiala trebuie sa introduceti si actiunea de drept comun pentru suplinirea consimtamantului. Actiunea de drept comun este cea care se judeca in procedura obisnuita si care poate avea o durata lunga de timp.

Autor av. Carmen Leon | februarie 27 , 2018 | 0

Pentru a obliga un debitor aflat într-un stat din afara Uniunii Europene să achite cheltuielile de întreținere trebuie să faceți apel la instanțele statului în care solicitați executarea hotărârii judecătorești. Convențiile internaționale, cum sunt cele incluse în lista de mai jos, vă pot asista în executarea obligației legale de întreținere în străinătate.

Conferinţa de la Haga

Conferinţa de la Haga a adoptat mai multe convenţii în domeniul protecţiei copilului.

De la 01.01.2017, S.U.A., fiind parte a Conventiei de la Haga (1961) pentru pensia alimentara, proceseaza cereri pentru pensie alimentara pentru parintii care nu locuiesc in S.U.A., inclusiv pentru Romania.

Acordul între România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și implementarea măsurilor FATCA (The US Foreign Account Tax Compliance Act), semnat la data de 28 mai 2015 de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson.

Autor av. Carmen Leon | aprilie 6 , 2016 | 9

Stabilirea filiaţiei

Art. 429 Cod procedura civila, reglementeaza acţiunea în tăgada paternităţii

Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.

Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi.

Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanţa judecătorească.

Mama sau copilul poate introduce acţiunea împotriva soţului. Dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

Tatăl biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului. Dacă aceştia sunt decedaţi, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor.

Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

Orice persoană interesată poate cere, oricând, instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

 

Procesele cabinetului nostru:

http://portal.just.ro/4/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=400000000273313&id_inst=4

Autor av. Carmen Leon | aprilie 9 , 2015 | 2

Ai avut vreo relație care să te fi lăsat confuză, golită, epuizată? A încercat să te seducă cu promisiuni, daruri, complimente și vorbe de dragoste, pentru ca apoi să te abandoneze când te așteptai mai puțin și când aveai mai multă nevoie de el? Ai avut vreodată impresia că ai început prin a te îndrăgosti de Făt Frumos pentru ca, la final, să te desparți de Dl. Problemă? I-ai descoperit trecutul ascuns și ai fost expusă laturii sale întunecate? Te-a mințit în mod cronic și cu privire la orice: trecutul lui, relațiile lui, acțiunile, identitatea și intențiile sale? S-a întâmplat ca cel mai frumos vis să se transforme în cel mai cumplit coșmar? Dacă răspunsul la aceste întrebări este „da”, este foarte probabil să te fi întâlnit cu unul dintre așa numiții „prădători sociali”: în termeni clinici, un psihopat.

În ciuda notorietății pe care au căpătat-o odată cu filmul Psycho, al lui Alfred Hitchcock, psihopații nu sunt niște persoane incomode, retrase și bizare. Dimpotrivă, mai mereu par fermecători, deschiși și perceputi oameni normali de cei din jurul lor. De altfel, acesta este principalul lor atu pentru a seduce “masca sănătății”. Este foarte important să ne informăm cu privire la simptomele psihopatiei pentru a ne putea proteja de acești indivizi periculoși. Experți în psihopatie oferă, în esență, aceeași listă a trăsăturilor de personalitate care descriu un psihopat. Sunt indivizi capabili să exercite asupra celorlalți o formă superficială de seducție, sunt credibili și par inteligenți. Se folosesc de aceasta mască pentru a-i atrage pe ceilalți și pentru a-i controla. Comparat cu alte tipuri de stări patologice, psihopații nu au deliruri și nici nu arată manifest alte semne ale gândirii iraționale. Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care majoritatea celor care intră în contact cu ei îi consideră pentru o vreme “perfect sănătoși”. Chiar și atunci când comit crime, psihopații știu exact ce fac. Au discernământ, înțeleg perfect ceea ce societatea consideră a fi bun sau rău. Se întâmplă doar să facă anumite excepții în ceea ce privește comportamentul lor anormal, care, potrivit propriilor evaluări, se plasează undeva în afara oricăror norme, deasupra regulilor stabilite de stat și în general în afara oricăror tip de reguli ale umanității.

Printre altele, psihopaților le lipsesc cu desăvârșire manifestările psihonevrotice. Nu numai că sunt opusul anti-eroilor comici ai lui Woody Allen, dar rămân calmi și cu sânge rece chiar și în situațiile în care răspunsul normal ar fi să experimenteze stres. Deși câteodată se avântă în manifestări histrionice de emoție, o fac doar cu scopul de a câștiga simpatia. Altminteri, rămân imperturbabili în situații de criză, inclusiv în cazul unui divorț sau al unei despărțiri de o persoană importantă (deși nu prea există vreo persoană care să fie într-adevăr importantă pentru ei), nu simt prea multe nici la moartea cuiva din familie, nici dacă sunt descoperiți că au comis o crimă și nici când sunt pedepsiți pentru activitățile lor ilegale.

Motto-ul unui psihopat este “marele vis al oamenilor buni sunt oamenii răi”. Psihopații pur și simplu nu pot înțelege ideea de conștiință și nici nu au sentimente pentru ceilalți. Un psihopat consideră toate aceste lucruri doar o formă de slăbiciune. Nu înțeleg că marele lor vis reprezintă coșmarul oamenilor normali. Astfel de indivizi sunt foarte impulsivi și pot sari calul fără prea multe provocări (sau cu provocări foarte mici), dar oricum nimic nu-i destabilizează pentru o perioadă prea lungă. Potrivit aceleiași “rețete”, își pot îndeplini obligațiile doar pentru o perioadă scurtă, atât cât să câștige încrederea. Nu te poți baza pe ei pe termen lung. Nu contează ce promisiuni fac și cât de implicați se declară pentru a le îndeplini, vor ajunge întotdeauna să-i dezamăgească pe ceilalți. De fapt acesta este principalul scop al unui psihopat, dorește să-i rănească și să-i dezamăgească pe cei care au încredere în el.

Psihopații își stabilesc scopuri pe termen scurt. Spun orice le-ar trece prin cap pentru a obține ce vor într-un anumit moment. Mintea lor funcționează ca un fel de GPS care stabilește mereu noi destinații. Oricare ar fi direcția, ei se vor schimba imediat ce li se pare că ceva sau cineva reprezintă, într-un anumit moment, o oportunitate, un drum mai interesant de urmat. Și asta nu se întâmplă doar pentru că psihopații sunt superficiali din punct de vedere emoțional, dar și pentru că sunt invidioși, lacomi și dornici de putere. Își doresc tot ceea ce au alții, orice ar considera ei dezirabil. Poate fi un nou partener, un nou loc de muncă, prestigiu, bogăție sau familie. Vor să aibă relații de succes fără a oferi dragoste, onestitate și fidelitate. Pentru a-și consolida sentimentul de superioritate, după o perioadă pe care o vom numi “falsa lună de miere” – sau așa numită perioadă de ispitire, de seducție – își pun la pământ partenerii (și pe toți ceilalți) și le cultivă slăbiciunile. Pentru a putea duce la capăt aceasta îndeletnicire fără a munci prea mult, psihopatul îi seduce, îi intimidează și îi manipulează pe cei din jur, colegi de serviciu sau prieteni. Pentru a se îmbogăţi nu se dau înapoi de la a comite fraude. În general vorbind, psihopații nu se pot opri la nimic și la nimeni, pentru că au nevoie constantă să-și schimbe interesul. Mai devreme sau mai târziu oricum vor simți insatisfacție, se vor plictisi de tot ce au în viață și își vor dori ceva în plus sau ceva diferit. Psihopații sunt impredictibili chiar și în impredictibilitatea lor. Nimeni nu poate spune dinainte când vor începe să saboteze viața altora, ba chiar și pe a lor, pentru aceste scopuri.

Psihopații sunt mincinoși patologici. Fiecare dintre noi a mințit, probabil, la un moment dat. Minciunile psihopatului sunt dăunătoare, el minte cu maliție, ca și cum ar face o formă de sport. Pentru el, minciuna funcționează ca un mijloc de a-i controla pe alții, manipulându-le percepția asupra realității (ceea ce experții numesc abuz psihologic – engl. “gaslighting”). Pentru ei, aceasta este o formă ieftină de divertisment. Ca urmare a superficialității lor emoționale și a incapacității de a se lega de ceilalți, psihopații se plictisesc rapid. Golul lor psihologic îi impinge către o eterna căutare, vor mereu alți oameni pe care să-i poată folosi, caută alte provocări sexuale, alte drumuri în afaceri și noi modalități de a încălca regulile sociale si de a avea o conduita imorala.

Psihopații au o judecată precară și nu reușesc să învețe din experiențe. Epicurienii defineau plăcerea drept absența suferinței. În aceste standarde, putem spune că psihopatul este un epicurian. Caută plăceri pozitive: intensități, emoții și senzații de mare euforie. De regulă nu au grija suferinței și, în general vorbind, a niciuneia dintre consecințele faptelor lor. Își sabotează propriul viitor și-i rănesc pe ceilalți în explozii instantanee de furie sau pur și simplu de dragul unui moment de amuzament, fie el cât de scurt. Majoritatea problemelor lor provin din narcisismul lor fundamental, din ceea ce Cleckley a numit “egocentrismul lor patologic și incapacitatea de a iubi”. Pentru psihopați, oamenii sunt simple obiecte ale căror nevoi și chiar vieți n-au absolut nici o importanță, cu excepția perioadei în care pot fi folosiți. După folosire, îi aruncă.

Psihopații nu simt nimic, nu experimentează nici măcar bucuria sau fericirea foarte profund. Afișează ceea ce Cleckley a numit “o sărăcie generală în toate reacțiile afective majore”. Hare spune că psihopații experimentează mai degrabă “proto-emoții” și mai puțin seria sentimentelor și a emoțiilor umane. Pot simți plăcere pe moment, pot simți voioșie sau încântare atunci când reușesc să-și atingă scopurile. Prin contrast, simt frustrare temporară sau furie atunci când dorințele lor sunt încălcate. Nu pot experimenta, însă, emoții adânci, cum ar fi dragostea pentru celălalt, empatia, mila, remușcările, tristețea, regretul și nici măcar anxietatea sau depresia. Principala lor emoție este disprețul și sfidarea ființelor umane, emoție pe care o maschează cel mai adesea sub masca unei pojghițe de sociabilitate și șarm. Atunci când întâlnește oameni noi, psihopatul efectuează o analiză intuitivă în termeni de costuri/beneficii pentru a-i clasifica în categoria țintelor, a complicilor sau a obstacolelor în ceea ce și-a propus într-un anumit moment. Țintele sunt folosite pe post de complici, după care sunt înlăturate, în momentul în care utilitatea lor expiră.

De vreme ce psihopații ajung în cele din urmă să-i alieneze pe toți cei din jurul lor – prin comportamentul lor dur și lipsit de scrupule -, continuă să găsească plauzibilă masca sănătății lor doar acele persoane care nu au ajuns să-i cunoască prea bine, cei care suferă de tulburări similare de personalitate sau cei care au făcut investiții emoționale nesănătoase în individul psihopat. Cei care refuză să vadă adevărul cu privire la psihopat și la prezența lui în viețile lor devin adesea alibiuri ale acestuia, lipiți de el în ciuda oricăror evidențe raționale ale tulburării lui psihologice și ale acțiunilor lui discutabile.

Ca urmare a superficialității, psihopatul suferă de ceea ce psihologii numesc “pierderea specifică a semnificației”. Nu numai că nu sunt capabili să înțeleagă – la un nivel emoțional profund – cum funcționează ceilalți, dar nu-și înțeleg nici măcar comportamentul propriu sau motivațiile. Știu în mod intuitiv cum să-i dezamăgească și să-i manipuleze pe ceilalți. Dar n-ar putea să spună de ce le vine să facă asta. Pentru că nu găsesc că ar fi ceva în neregulă cu ei și cu acțiunile lor, au eșecuri mizerabile și la o eventuală terapie.

Pentru a-și îmbunătăți comportamentul, un individ trebuie să-și înțeleagă defectele și să aibă dorința de mai bine, de dragul celor pe care-i iubește. Psihopații nu au asemenea motivații. Trăiesc exclusiv pentru plăcerea proprie. Pentru a găsi anumite forme de divertisment, se angajează în ceea ce Cleckley numește “comportament fantastic și nepotrivit”. Situația devine încă și mai dificilă dacă se adaugă diverse tipuri de dependență – de sex, de droguri sau de alcool – alegere, de altfel, destul de obișnuită la ei, în special ca urmare a lipsei lor de control asupra impulsurilor și din cauza nevoii lor constante de excitanți. Psihopații prosperă în depravare și transgresie. După ce se comportă relativ normal o perioadă de timp, pot deveni brusc  furtunoși și nedisciplinați, își pocnesc soția sau încep o ceartă fără să fi fost provocați. Cleckley subliniază și faptul că psihopații au rareori gânduri de suicid. Așa cum pot rareori să experienteze o formă adâncă de fericire (care pentru cei mai mulți decurge dintr-o viață ordonată și din iubirea pentru familie și prieteni), psihopații nu sunt capabili să experienteze nici formele adânci de nefericire care i-ar putea împinge către gânduri suicidare.

Psihopații pot simți câteodată atașament intens, fără a avea, însă, legături emoționale. Unii au infatuări obsesive care-i determină să rămână legați de ținta lor pentru perioade de timp extinse. Oricum, acest tip de comportament nu este provocat de vreun sentiment real de dragoste și nici măcar de îndrăgostire. Mai degrabă provine dintr-un sentiment de proprietate. Psihopații cred că este dreptul lor de a fi proprietarii femeii pe care o doresc pentru moment și li se pare la fel de normal să o înlăture imediat ce n-o mai vor. În general vorbind, pentru psihopați relațiile sexuale funcționează ca o formă de detensionare și ca o modalitate de a exercita control asupra celorlalți. Sexualitatea nu este un mod de a te conecta – ceea ce, cu timpul, implică legături emoționale și obligații morale reciproce.

Nu în cele din urmă, psihopații sunt renumiți pentru că “eșuează să urmeze un plan de viață”. Un psihopat poate fi foarte ambițios. Dar sunt puțini cei care ajung puternici sau faimoși, eșec pus în special pe seama lipsei lor de răbdare și seriozitate în a urma scopuri pe termen lung, care cer dedicare sau muncă serioasă. De fapt, ei se mută de la o diversiune temporară (și cel mai adesea distructivă) la alta, în căutarea acelui ceva care să le atenueze sentimentul foarte intens de plictiseală.

Dacă ai întâlnit vreodată un astfel de bărbat, cel mai bun sfat pe care îl dau psihologii este simplu: nu te strădui să-l salvezi pe el. Salvează-te tu!

Claudia Moscovici

Update Carmen Leon

Autor av. Carmen Leon | februarie 5 , 2015 | 5

“Tot la mine se intoarce”!

Eu nu am auzit niciodata un barbat care sa spuna – “cata vreme se intoarce la mine, eu sunt multumit”.

ADN-ul masculin nu cred ca permite existenta unei astfel de mentalitati.

In schimb, am auzit multe femei spunand – “asa sunt barbatii, sar din floare-n floare, insa cata vreme se intorc acasa… e ok”.

Intrebare: chiar este ok?

Femeia care afirma asa ceva isi scuza propria incapacitate de a lua decizii, cauta scuze unui comportament falimentar.

Ce motive poti avea sa stai langa o persoana care te “traduce” ani la rand cu cine ii pica in cale pana este prins, scuzandu-se ca a fost o simpla aventura? Daca partenerul tau a gustat din fructul interzis al pasiunii macar o data, probabil o va mai face, cu mai multa prudenta desigur!

1. Motivele genetice se exclud din start – cand o persoana calca stramb, ea alege sa faca asta. Daca vrea sa nu faca acest lucru… nu il face. Adica alege sa nu insele. Da, admit ca exista instincte, insa trebuie sa admitem si faptul ca exista instante superioare (psihice) care influenteaza deciziile.

2. Nu se poate vorbi despre iubire! Am mai scris si o repet – atunci cand inseli sau esti inselat se darama orice fundament al iubirii, pe toate planurile – de la incredere la respect si de la angajament pana la asteptari. Daca pretinzi ca esti o femeie cu principii alegi sa traiesti cu demnitate langa un barbat care te iubeste cu adevarat. Caută pe cineva care te face fericita, utila şi importanta, exista destui barbati asemeni tie!

3. Scuza cu “avem copii mici” nu tine – chinul este chin, indiferent ca exista sau nu copii. Iar daca vrei ca cei mici sa nu preia chinul tau, mai bine pleci la timp.

4. Interesele financiare – daca intregul fundament al relatiei tale se bazeaza pe interese financiare, atunci ar fi bine sa-ti asumi statutul de intretinuta (ca sa nu spun sclava). In stadiul asta esti un soi de mop! Mop-ul chiar nu se supara cand stergi cu el pe jos. Doar de aia e facut :)) Daca nici tu nu te superi, inseamna ca de asta ai fost “facuta”… sa stearga toti cu tine pe jos.

5. Educatia precara – exista femei care au fost educate de mici sa indure umilinte. “O sa inveti ca barbatii asa sunt construiti… dar daca se intorc la tine…”. Astea sunt niste mentalitati cat se poate de toxice. Scopul oricarui om normal la cap este sa fie fericit, nu sa indure umilinte inutile.

Din punctul meu de vedere, femeia care spune “tot la mine se intoarce” este victima propriei incapacitati de a percepe fericirea, normalitatea, este prizoniera unor convingeri inguste si – daca imi permiteti –  gresite.

As vrea sa-mi aratati si mie femeia care se bucura cand stie ca partenerul ei se afla in bratele (si nu numai) altcuiva, sau care simte ca partenerul ei sufera dupa alta femeie, prefacandu-se ca ii este bine in casnicie.

O astfel de persoana nu are cum sa fie altfel decat trista, resemnata si cu self-esteem-ul la pamant si, de cele mai multe ori, mi-e teama ca si asta tot o alegere personala este. Ramane de vazut daca este constientizata sau nu…

 

Update Carmen Leon

Autor av. Carmen Leon | decembrie 21 , 2014 | 0

Uitati-va la mine – sunt un barbat divortat care scrie despre relatii si despre iubire, un barbat care este condamnat de altii pentru faptul ca a esuat in casnicie.

Va dati seama cat de naspa sunt?

In realitate, sunt un barbat fericit! Un barbat care are un copil frumos, un barbat care iubeste o femeie superba… un barbat care are la activ un divort, dar care si-a refacut viata si o traieste cu zambetul pe buze.

Ce e rau in asta?

Nimic! Mi se pare ceva cat se poate de normal. Nu vi se pare ca ne-am obisnuit sa tragedizam chiar totul?

Daca ne-am schimba putin viziunea? Daca am cauta si lucrurile pozitive in aceste decizii dureroase de viata?

Oare cum ar fi?

Stau si ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca m-as fi complacut intr-o casnicie care oricum nu mai mergea? Cum ar fi fost?

Probabil ca m-as fi imbolnavit de neiubire, iar copilul meu ar fi trait intr-o nefericire crancena, intr-o casa cu doi parinti straini… intre ei.

Or asa… toata iubirea mea este directionata catre o femeie frumoasa, toata experienta mea de viata ma ajuta sa nu repet greselile din trecut, iar copilul meu este scutit in dezvoltare de eventuale scandaluri care l-ar fi distrus psihic.

De ce divortul ar fi ceva naspa? Ia ganditi-va putin! Nu cumva poate fi si o usa deschisa spre viata?

Dupa parerea mea, divortul este naspa mai ales in perioada cand se produce. Atunci sunt tensiunile si suferintele mari. Dupa cativa ani insa, ca in cazul meu, exista mari sanse sa realizezi ca divortul a fost cea mai buna alegere – mai ales dupa ce ai incercat tot ce s-a putut ca sa salvezi o casnicie.

Da, divortul este cea mai buna alegere pentru ca iti da sansa sa continui sa cauti iubirea, sa-ti cauti acea persoana langa care te poti dezvolta in aceeasi directie cu ea, o persoana cu care sa rezonezi cu adevarat.

Am avut nevoie de cativa ani buni – ani in care am mai cunoscut esecul, ani in care am mai facut cateva alegeri gresite – si de terapie – de lucru cu mine, ca sa-mi dau seama ce am gresit si ce patternuri am folosit in alegerea partenerelor din viata mea.

Anii astia au meritat cu varf si indesat. Au meritat pentru ca m-au ajutat sa reinvat sa ma iubesc si sa ofer iubire!

Dupa acesti ani de dezvoltare … am gasit-o, ii ofer iubirea mea, ma bucur de fiecare clipa traita alaturi de ea si da, eu, cel care jura ca nu mai vrea in viata lui casatorie – recunosc, ma gandesc din nou la asta.

Va fi una reusita? Nu am de unde sa stiu de acum. Cert este ca stiu ce trebuie facut ca sa o mentin vie – iar asta am invatat din esecurile anterioare.

Drept urmare, ce este divortul? Un dezastru sau o usa deschisa spre o noua viata?

La mine a fost o usa deschisa! La voi?

http://www.vulpescu.eu/2014/12/18/divortul-dezastru-sau-un-nou-inceput/

Autor av. Carmen Leon | octombrie 5 , 2014 | 2

PENSIA DE INTRETINERE MINORI

Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere

(1) Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

(2) Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Plata pensiei de întreţinere

(1) Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

(3) De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

Potrivit acestor texte legale, in cazul unui divort, in esenta, parintii au obligatia acordarii intretinerii in favoarea copiilor lor minori, insa coroborat cu regula ca intretinerea va fi materializata intr-o suma de bani, prin obligarea parintelui debitor, numai daca exista dovezi si temeiuri rezonabile a crede ca acesta nu isi va executa obligatia in mod voluntar ori ca acesta deja nu isi executa obligatia in discutie.

Instanta (de tutela), prin hotararea de divort, stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Asadar, in cazul divortului, efectele acestuia asupra relatiilor patrimoniale dintre parinti si copii reclama ca parintii sa fie obligati din oficiu la plata unei pensii de intretinere, independent de dovedirea unei stari de nevoie a copiilor. Interpretand per a contrario, deducem ca – in orice alta situatie, deci si atunci cand casatoria nu a fost desfiintata prin divort – parintii (in speta, parintele care nu mai locuieste cu copiii minori) pot fi obligati sa achite o suma de bani – cu titlu de pensie de intretinere, necesara pentru cresterea, educarea, invatatura si pregatire profesionala a copiilor – doar cu conditia existentei unor probe evidente din care sa rezulte ca debitorul obligatiei nu si-o executa de buna voie.

Asa cum prevede si textul legal, pensia poate fi stabilita de instanta numai in situatia in care parintele nu intelege sa execute de buna voie intretinerea. Regula generala este ca intretinerea se executa in natura prin asigurarea celor necesare traiului si prin suportarea costurilor pentru cresterea si educarea copiilor, in functie de necesitatile curente ale acestora, plata pensiei de intretinere constituind o exceptie de la aceasta regula si trebuind a fi tratat ca atare, iar instantele urmand sa uzeze de aceste dispozitii legale doar in cazurile in care se impune cu necesitate o astfel de solutie, legea, in esenta, promovand buna intelegere intre parti, in folosul minorului.

Daca paratul/a nu are un venit cert (nu lucreaza cu forme legale sau  nu are un serviciu stabil in momentul judecarii) atunci instanta va lua ca reper in stabilirea pensiei de intretinere nivelul salariului minim pe economie.

Pentru programari: 0723.646.221

Autor Avocat Moderator | septembrie 20 , 2014 | 2

La data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti.

În limbaj obisnuit se foloseşte sintagma “custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. Codul civil din Quebec a avut o influență semnificativă în redactarea noului Cod civil al României. Astfel ca, se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. In legea franceză, noţiunea de „garde de l’enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească”.

Autoritatea parentala comuna înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei, incluzand printre altele incredintarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, la întreținerea si educatia copilului.

Noua institutie a recunoscut in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti, si nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile inainte de intrarea in vigoare a acestui act normativ, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre parinti era regula, si unica varianta reglementata.

Tatii sunt in principal cei care beneficiaza de dispozitiile Noului Cod Civil, avand in vedere faptul ca procentajul incredintarilor copiilor minori catre mame era covarsitor mai mare fata de cel al incredintarilor copiilor minori catre tati.

Potrivit art. 396 Noul Cod Civil “instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”, dar si de posibila audiere a minorului de peste 10 ani.

În custodia comună legală părinţii au drepturi egale în luarea deciziilor cu privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care are în grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.

În ce priveşte locuinţa copilului după divorţ, părinţii se pot înţelege asupra acesteia. Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

Persoanele divortaţe înainte de intrarea in vigoare a noului Cod Civil, pot si ele solicita custodia comună a copiilor, chiar dacă aceştia au fost încredinţaţi celuilalt soţ prin hotărâre judecătorească.

In cazul în care unul dintre părinţi nu îşi respectă condiţiile stabilite de comun acord, atunci se ajunge, din nou, în instanta, unde  judecătorii vor putea stabili dacă se aplică din nou custodia unică.

 

Autor Avocat Moderator | septembrie 4 , 2014 | 2

Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmatoarele masuri – obligatii sau interdictii:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;
c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;
e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza ori le viziteaza periodic;
f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;
h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

 

Durata masurilor dispuse prin ordinul de protectie se stabileste de judecator, fara a putea depasi 6 luni de la data emiterii ordinului

In vederea emiterii ordinului de protecţie trebuie să existe următoarele condiţii:

a) Existenţa cererii persoanei a cărei viaţă, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol;

b) Să existe o stare de pericol;

c) Starea de pericol să fie reprezentată de existenţa unui act de violenţă;

d) Starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei;

Divort, partaj si taxe timbru
Autor alex | iunie 30 , 2014 | 0

Instanţa competentă

(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Cererea reconvenţională

(1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.

(2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

(3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului.

(4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior.

Cereri accesorii şi incidentale

(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:

a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;

b) numele soţilor după divorţ;

c) locuinţa familiei;

d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;

e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;

f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

(2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

(3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil.

Efectele divorţului

Art. 401

Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.

Art. 496

Locuinţa copilului

(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Pentru mai multe detalii, consultanta juridica, asistenta/reprezentare juridica, sunati la nr. de telefon: 0723.646.221 sau email: avocat_leon@yahoo.com

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti