Blog

Autor Avocat Moderator | august 18 , 2014 | 0

Regulile esenţiale se regăsesc în dreptul material – Codul civil. Proprietatea comună presupune că dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari.

Formele proprietăţii comune Proprietatea comună are următoarele forme: • proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea), care poate fi obişnuită sau forţată • proprietatea în devălmăşie (devălmăşia). În cazul coproprietăţii, prin partaj, bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv aspra unui anume bun sau părţi materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii; în cazul încetării devălmăşiei (bunul sau bunurile stăpânite în comun de mai multe persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate) se poate realiza partajul astfel încât asupra bunului sau bunurilor va exista un drept de proprietate exclusiv.

În cazul partajului de bunuri comune ale soţilor se aplică regulile speciale referitoare la efectele regimurilor matrimoniale, ale convenţiilor matrimoniale şi la efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi. Când poate fi cerut partajul? De regulă partajul poate fi cerut oricând, cu excepţia situaţiei în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească. Partajul poate fi suspendat prin convenţie încheiată în formă autentică şi supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, pentru o perioadă de maxim 5 ani; poate fi suspendat şi prin hotărâre judecătorească pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalţi coproprietari. Felurile partajului Partajul poate fi convenţional (prin bună învoială) sau judiciar (prin hotărâre judecătorească); dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal. În cazul proprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială; partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele; partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută. Partajul este inadmisibil în cazul coproprietăţii forţate; cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune.

Partajul este inadmisibil în situaţia uzucapării bunului de către unul dintre coproprietari. Modalităţile de partaj Partajul poate fi realizat: • în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar; • atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; • vânzarea bunului şi distribuirea preţului: vânzarea bunului se face în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar distribuirea preţului către coproprietari se va realiza proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

Drepturile creditorilor Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot, însă, să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces

. Efectele partajului Dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naşte de la data stabilită prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară. Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului. De regulă, între coproprietari există obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, în limita cotelor-părţi; coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj

Sursa: CSM

Divort, partaj si taxe timbru
Autor alex | iunie 30 , 2014 | 0

Instanţa competentă

(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Cererea reconvenţională

(1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.

(2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

(3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului.

(4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior.

Cereri accesorii şi incidentale

(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:

a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;

b) numele soţilor după divorţ;

c) locuinţa familiei;

d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;

e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;

f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

(2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

(3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil.

Efectele divorţului

Art. 401

Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.

Art. 496

Locuinţa copilului

(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Pentru mai multe detalii, consultanta juridica, asistenta/reprezentare juridica, sunati la nr. de telefon: 0723.646.221 sau email: avocat_leon@yahoo.com

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti