Blog

Autor av. Carmen Leon | octombrie 5 , 2014 | 2

PENSIA DE INTRETINERE MINORI

Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere

(1) Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

(2) Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Plata pensiei de întreţinere

(1) Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

(3) De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

Potrivit acestor texte legale, in cazul unui divort, in esenta, parintii au obligatia acordarii intretinerii in favoarea copiilor lor minori, insa coroborat cu regula ca intretinerea va fi materializata intr-o suma de bani, prin obligarea parintelui debitor, numai daca exista dovezi si temeiuri rezonabile a crede ca acesta nu isi va executa obligatia in mod voluntar ori ca acesta deja nu isi executa obligatia in discutie.

Instanta (de tutela), prin hotararea de divort, stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Asadar, in cazul divortului, efectele acestuia asupra relatiilor patrimoniale dintre parinti si copii reclama ca parintii sa fie obligati din oficiu la plata unei pensii de intretinere, independent de dovedirea unei stari de nevoie a copiilor. Interpretand per a contrario, deducem ca – in orice alta situatie, deci si atunci cand casatoria nu a fost desfiintata prin divort – parintii (in speta, parintele care nu mai locuieste cu copiii minori) pot fi obligati sa achite o suma de bani – cu titlu de pensie de intretinere, necesara pentru cresterea, educarea, invatatura si pregatire profesionala a copiilor – doar cu conditia existentei unor probe evidente din care sa rezulte ca debitorul obligatiei nu si-o executa de buna voie.

Asa cum prevede si textul legal, pensia poate fi stabilita de instanta numai in situatia in care parintele nu intelege sa execute de buna voie intretinerea. Regula generala este ca intretinerea se executa in natura prin asigurarea celor necesare traiului si prin suportarea costurilor pentru cresterea si educarea copiilor, in functie de necesitatile curente ale acestora, plata pensiei de intretinere constituind o exceptie de la aceasta regula si trebuind a fi tratat ca atare, iar instantele urmand sa uzeze de aceste dispozitii legale doar in cazurile in care se impune cu necesitate o astfel de solutie, legea, in esenta, promovand buna intelegere intre parti, in folosul minorului.

Daca paratul/a nu are un venit cert (nu lucreaza cu forme legale sau  nu are un serviciu stabil in momentul judecarii) atunci instanta va lua ca reper in stabilirea pensiei de intretinere nivelul salariului minim pe economie.

Pentru programari: 0723.646.221

Divort, partaj si taxe timbru
Autor alex | iunie 30 , 2014 | 0

Instanţa competentă

(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

(2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Cererea reconvenţională

(1) Soţul pârât poate să facă şi el cerere de divorţ, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.

(2) Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.

(3) În cazul în care motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra fondului la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va putea fi făcută direct la instanţa învestită cu judecarea apelului.

(4) Neintroducerea cererii în termenele arătate la alin. (1) şi (3) atrage decăderea soţului pârât din dreptul de a cere divorţul pentru acele motive. Dacă cererea reclamantului a fost respinsă, soţul pârât poate cere divorţul pentru motive ivite ulterior.

Cereri accesorii şi incidentale

(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:

a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;

b) numele soţilor după divorţ;

c) locuinţa familiei;

d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;

e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;

f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

(2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

(3) De asemenea, instanţa se va pronunţa din oficiu şi asupra numelui pe care îl vor purta soţii după divorţ, potrivit prevederilor Codului civil.

Efectele divorţului

Art. 401

Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.

Art. 496

Locuinţa copilului

(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Pentru mai multe detalii, consultanta juridica, asistenta/reprezentare juridica, sunati la nr. de telefon: 0723.646.221 sau email: avocat_leon@yahoo.com

SEDIUL PRINCIPAL


Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti