• avocat_leon@yahoo.com
  • 0723.646.221

Blog

Conflictul de competenta. Incidente procedurale privitoare la competenta instantei de judecata.

Autor av. Carmen Leon | mai 8 , 2015 | 1

In activitatea de judecata se pot ivi situatii in care doua sau mai multe instante se considera competente sau, dimpotriva, necompetente sa solutioneze o cauza civila concreta, ceea ce genereaza un conflict pozitiv si, respectiv, negativ de competenta. Există conflict de competenţă:

1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi proces;

2. când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.

Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.

Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă.

Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.

Instanţa ierarhic superioară comună hotărăşte asupra conflictului de competenţă cu citarea părţilor.

Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună trimite dosarul instanţei superioare comune.

Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.

Codul de procedura civila realizeaza, prin intermediul regulilor de competenta jurisdictionala, delimitarea atributiilor concrete ale instantelor judecatoresti care constituie sistemul judiciar, unele dintre ele de acelasi grad, iar altele de grad diferit.  O atare delimitare de atributii se realizeaza in cadrul celor doua forme ale competentei, materiala si teritoriala.

In privinta competentei materiale, privita sub aspectul ei functional, prin aceasta se stabileste, in primul rand, ierarhia instantelor judecatoresti, in sensul delimitarii, pe linie verticala, a diferitelor categorii de instante – judecatorii, tribunale, curti de apel si Curtea Suprema de Justitie – care desfasoara activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Privita sub aspect procesual, competenta materiala determina, in functie de obiectul, natura si valoarea litigiului, cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite categorii de instante.

Procedura regulatorului de competenta functioneaza numai atunci cand conflictul s-a ivit intre diferitele categorii de instante judecatoresti, iar nu si in cazul posibilelor conflicte intre diferitele sectii ale aceleiasi instante sau intre doua complete de judecata ale aceleiasi instante.

http://portal.just.ro/300/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30000000000345979&id_inst=300

Dreptul la azil. Acordarea statutului de refugiat/protectie subsidiara.

Autor av. Carmen Leon | aprilie 16 , 2015 | 4

Instrumentele juridice naţionale care reglementează sistemele de azil în România, sunt: Legea 122/2006 privind azilul în România; Legea nr.362 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 (include textul Convenţiei în română); Legea nr.361 pentru aderarea României la Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961 (include textul Convenţiei în română). 

Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în domeniul azilului, precum şi de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi este Oficiul Naţional pentru Refugiaţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta asigură accesul la procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voinţă, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecţia statului român, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de legea nr. 122/2006.

În România procedura de soluţionare a cererilor de azil (procedura ordinară) este structurată în două faze, administrativă şi judecătorească. În faza administrativă sunt analizate în mod individual cererile de azil de către autorităţile administrative, pe baza interviului efectuat cu solicitantul de azil, a documentelor de la dosarul personal şi a informaţiilor din ţara de origine. În faza judecătorească, solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse pot exercita două căi de atac, situaţia acestora urmând a fi analizată de instanţele de judecată.

Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt următoarele: Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi formaţiunile sale teritoriale; structurile Poliţiei de Frontieră Române; structurile Autorităţii pentru Străini; structurile Poliţiei Române; structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei.

Statutul de refugiat şi protecţia subsidiară se acordă pe o perioadă nedeterminată. Protecţia umanitară temporară se acordă pe o perioadă determinată, care nu poate depăşi 2 ani.

Persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecţie subsidiară poate fi îndepărtată de pe teritoriul României, dacă: există motive temeinice ca persoana în cauză să fie considerată un pericol la adresa securităţii statului român; sau, persoana în cauză, fiind condamnată pentru o infracţiune gravă printr-o hotărâre definitivă, constituie un pericol la adresa ordinii publice din România.

Potrivit art. 23, alin. 1 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă. Manualul UNHCR  (Office of the United Nations High Commissioner for Refugees), cunoscuta ca Agentia ONU pentru refugiati, referitor la Proceduri si criterii de determinare a statutului de refugiat, in paragraful 37 si urmatoarele, mentioneaza: „fraza (in urma unei temeri bine intemeiate de a fi persecutata), este cheia definitiei (n.n. a statutului de refugiat). Notiunea de temere fiind subiectiva, definitia implica prezenta unui element subiectiv la persoana care solicita sa fie recunoscuta ca refugiat. Elementului temere – care este o stare de spirit si o conditie subiectiva – ii este adaugat calificativul „bine intemeiata”. Rezulta ca statutul de refugiat nu este determinat doar de simpla existenta a unei stari de spirit a celui in cauza, ci si de situatia obiectiva pe care se bazeaza aceasta. Termenul „temeri bine intemeiate „contine deci atat un element subiectiv, cat si unul obiectiv, iar pentru determinarea existentei unei temeri bine intemeiate trebuie luate in consideratie ambele elemente”.

Interviul pentru determinarea unei forme de protecţie constă într-o audiere a solicitantului de azil de către un funcţionar al Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, anume desemnat de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Cererea de azil este soluţionată pe baza documentelor existente la dosarul solicitantului şi a motivelor invocate de solicitant, care sunt analizate în raport cu situaţia concretă din ţara de origine şi cu credibilitatea solicitantului. Funcţionarul emite o hotărâre prin care: recunoaşte statutul de refugiat; acordă protecţia subsidiară; sau respinge cererea de azil. Împotriva acestei hotărârii, se poate face plângere în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constată că solicitantul nu se mai află la ultima reşedinţă declarată. În cazul în care plângerea a fost depusă în termenul legal, solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării plângerii. Plângerea motivată se depune numai la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi sau, după caz, la structura teritorială a acestuia care a emis hotărârea de respingere a cererii de azil şi va fi însoţită de copia de pe hotărârea de respingere a cererii de azil, motivele plângerii şi înscrisurile sau orice alte elemente pe care îşi sprijină plângerea. Plângerea se înaintează de îndată instanţei competente. În etapa judecătorească de solutionare a cererilor de azil, dezbaterile au loc in sedinta secreta,  respectandu-se principiului confidenţialităţii. Împotriva hotărârii instanţei, contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Solicitantul de azil are dreptul de a fi asistat de un avocat, atat pe parcursul interviului, cat si in procedura de solutionare pe cale legala (fond, recurs).

Contestatia la executare silita

Autor av. Carmen Leon | martie 27 , 2015 | 5

Expertii nostri in executare silita vin in intampinarea dumneavoastra in vederea anularii executarii silite prin urmatoarele posibilitati oferite de vechiul dar si de noul cod de procedura civila :

  • CONTESTAREA EXECUTARII INSASI
  • CONTESTAREA ORICARUI ACT DE EXECUTARE SILITA
  • CONTESTAREA INCHEIERILOR DATE DE CATRE EXECUTORUL JUDECATORESC
  • CONTESTAREA INTELESULUI , INTINDERII SI APLICARII TITLULUI EXECUTORIU
  • CONTESTAREA INCHEIERII DE INCUVIINTARE A EXECUTARII SILITE

Contestaţiile se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de chemare în judecată.

În situația în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, iar după intrarea în vigoare a NCPC, se formulează contestație la executare, ori alte proceduri judiciare în legătură cu executarea silită,  legea aplicabila va fi legea veche, nefiind  un „proces” nou, supus legii noi.

Stabilirea legii aplicabile se va face pentru fiecare fază a procesului civil în parte, însă, odată stabilită, va guverna respectiva fază, în integralitatea sa.

În cazul executării silite, va fi aplicabilă legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. 2 NCPC, din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

ONORARII ORIENTATIVE – CONTESTATIE LA EXECUTARE SILITA

  1. Pentru creanţele intre 4.000 lei – 10.000 lei, onorariul minim este de 2.000 lei plus un procent de 10% din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;
  1. Pentru creanţele intre 10.000 lei – 50.000 lei, onorariul minim este de 3.000 lei plus un procent de 4% din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;
  1. Pentru creanţele intre 50.000 lei – 80.000 lei, onorariul minim este de 5.000 lei plus un procent de 3% din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;
  1. Pentru creanţele intre 80.000 lei – 100.000 lei, onorariul minim este de 59.000 lei plus un procent de 2% din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;
  1. Pentru creanţele intre 100.000 lei – 400.000 lei, onorariul minim este de 6.300 lei plus un procent de 1% din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;
  2. Orice serviciu suplimentare judiciar si extrajudiciar, se va tarifa suplimentar.
  3. Toate cheltuielile de judecata se restituie dupa castigarea procesului.

Pentru relatii tel. 0723646221; avocat_leon@yahoo.com

Contestatii castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/4/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=400000000344503&id_inst=4

http://portal.just.ro/300/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30000000000436095&id_inst=300

http://portal.just.ro/204/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=20400000000059022&id_inst=204

http://portal.just.ro/196/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=19600000000150506&id_inst=196

Conversia creditelor din valuta in lei

Autor av. Carmen Leon | octombrie 12 , 2014 | 1

Conversia creditelor din valuta in lei. Conditiile in care s-ar putea realiza conversia creditelor din valuta (CHF, euro, dolari) in lei

 

Conform Directivei 2014/17/UE, „cursul de schimb la care se efectuează conversia este rata de schimb a pietei aplicabilă în ziua aplicării conversiei, dacă contractul de credit nu specifică altfel.”

Aceasta directivă europeană urmeaza sa fie transpusă în legislaţia naţională în termen de doi ani, respective pana in martie 2016.

Senatul a adoptat o propunere legislativa, aflat acum in dezbaterea Parlamentului, avand in vedere si propunerile BNR, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, care prevede posibilitatea conversiei creditelor din valuta in lei, fara mentinerea altor costuri (comisioane).

Propunerea legislativă prevede includerea unor clauze în contractele de credit încheiate în valuta prin care se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, şi se stabileşte la cursul de schimb la care se efectuează conversia.

Aceasta poate să fie moneda în care în principal consumatorul îşi are veniturile, fie moneda statului membru UE în care consumatorul fie şi-a avut reşedinţa la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie îşi are reşedinţa în prezent, sau orice altă monedă solicitată de consumator.

Instituţia de credit trebuie sa avertizeze consumatorul, în cazul în care ratele periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională,  acesta putând să opteze pentru convertirea în moneda care îl avantajeză mai mult, fără a dăuna principiilor legilor şi reglemetărilor interne ale instituţiilor bancare

Cursul de schimb la care se efectuază conversia este rata de schimb a pieţei, aplicabilă în ziua realizării conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică altfel.

Aceste prevederi se aplică şi contractelor de credit aflate în curs de derulare, creditorii având obligaţia ca, la solicitarea consumatorilor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să asigure conformitatea contractului cu aceste prevederi.

Subiectul conversiei creditelor este disputat in prezent si in instante.

In procesul de la Galati, este vorba despre un credit in CHF in care Volksbank a inserat o clauza potrivit careia banca are dreptul, dar nu si obligatia, de a converti creditul din CHF in RON, in situatia in care cursul valutar se va majora cu mai mult de 10% fata de momentul acordarii creditului.

Cursul CHF/RON a crescut cu peste 10% in octombrie 2008, fara ca banca sa-l converteasca in lei, nici din proprie initiativa, nici la cererea clientului, motiv pentru care judecatorii au hotarat ca este vorba de o clauza abuziva a bancii si au decis efectuarea conversiei la cursul din data acordarii plus 10%, asa cum era stipulat in contract. Aceste este un caz particular, ce nu poate constitui o referinta pentru toate creditele.

Aceasta clauza din contract, exista in putine contracte de credit, atat la Volksbank cat si la alte banci. In majoritatea contractelor in valuta se prevede doar faptul ca imprumutul se ramburseaza in valuta in care s-a acordat, la cursul zilei in care se platesc ratele lunare, iar clientul suporta riscul valutar.

 

 

Dreptul Insolventei

Autor av. Carmen Leon | octombrie 12 , 2014 | 2

 

  • Asistenţă juridică şi reprezentare în procedura insolvenţei;
  • Procedura de inscriere la masa credala;
  • Iniţierea şi susţinerea procedurii insolvenţei voluntare;
  • Asistenţă juridică în cazul proceselor în care se pune problema angajării răspunderii persoanelor fizice din cadrul debitorilor persoane juridice;
  • Asistenţă juridică şi reprezentare în cazul bancrutelor şi a altor infracţiuni din materia insolvenţei;
  • Atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere raspunzatoare pentru insolventa debitorului;
  • Asistenta si reprezentare in adunarea/comitetul creditorilor;
  • Asistenta si reprezentare in fata administratorului/lichidatorului judiciar;
  • Reprezentare si asistenta in faza reorganizarii judiciare si a falimentului;
  • Finalizarea procedurii insolventei;

Pensia de intretinere minori / pensia alimentara

Autor av. Carmen Leon | octombrie 5 , 2014 | 2

PENSIA DE INTRETINERE MINORI

Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere

(1) Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

(2) Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.

Plata pensiei de întreţinere

(1) Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

(3) De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

Potrivit acestor texte legale, in cazul unui divort, in esenta, parintii au obligatia acordarii intretinerii in favoarea copiilor lor minori, insa coroborat cu regula ca intretinerea va fi materializata intr-o suma de bani, prin obligarea parintelui debitor, numai daca exista dovezi si temeiuri rezonabile a crede ca acesta nu isi va executa obligatia in mod voluntar ori ca acesta deja nu isi executa obligatia in discutie.

Instanta (de tutela), prin hotararea de divort, stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.

Asadar, in cazul divortului, efectele acestuia asupra relatiilor patrimoniale dintre parinti si copii reclama ca parintii sa fie obligati din oficiu la plata unei pensii de intretinere, independent de dovedirea unei stari de nevoie a copiilor. Interpretand per a contrario, deducem ca – in orice alta situatie, deci si atunci cand casatoria nu a fost desfiintata prin divort – parintii (in speta, parintele care nu mai locuieste cu copiii minori) pot fi obligati sa achite o suma de bani – cu titlu de pensie de intretinere, necesara pentru cresterea, educarea, invatatura si pregatire profesionala a copiilor – doar cu conditia existentei unor probe evidente din care sa rezulte ca debitorul obligatiei nu si-o executa de buna voie.

Asa cum prevede si textul legal, pensia poate fi stabilita de instanta numai in situatia in care parintele nu intelege sa execute de buna voie intretinerea. Regula generala este ca intretinerea se executa in natura prin asigurarea celor necesare traiului si prin suportarea costurilor pentru cresterea si educarea copiilor, in functie de necesitatile curente ale acestora, plata pensiei de intretinere constituind o exceptie de la aceasta regula si trebuind a fi tratat ca atare, iar instantele urmand sa uzeze de aceste dispozitii legale doar in cazurile in care se impune cu necesitate o astfel de solutie, legea, in esenta, promovand buna intelegere intre parti, in folosul minorului.

Daca paratul/a nu are un venit cert (nu lucreaza cu forme legale sau  nu are un serviciu stabil in momentul judecarii) atunci instanta va lua ca reper in stabilirea pensiei de intretinere nivelul salariului minim pe economie.

Pentru programari: 0723.646.221

Custodia comuna versus Autoritatea parinteasca in Noul Cod Civil

Autor Avocat Moderator | septembrie 20 , 2014 | 2

La data de 1 octombrie 2011 vechiul Cod al Familiei a fost inlocuit cu noul Cod Civil care a intrat in vigoare in conformitate cu Legea nr. 287/2009 republicata la data de 15 iulie 2011, si care introduce o noua institutie, cea a autoritatii parintesti.

În limbaj obisnuit se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ. Codul civil din Quebec a avut o influență semnificativă în redactarea noului Cod civil al României. Astfel ca, se impune o precizare de ordin terminologic, în sensul că termenul de „custodie a copilului”, folosit în unele expuneri sau chiar publicaţii este unul impropriu, care constituie o traducere greşită din limba engleză, aceasta nefiind similar cu cel de „autoritate părintească”. În Codul civil al provinciei Quebec, care este redactat atât în limba franceză, cât şi în cea engleză, termenul de „custody”, cu echivalentul „garde de l’enfant” în varianta franceză este diferit de cel de „parental authority”. Confuzia dintre cele două noţiuni îşi are sorgintea în modul în care a fost preluată această instituţie din Codul civil Quebec, care reglementează, pe lângă noţiunea de „autoritate părintească şi exercitare a acesteia în comun”, noţiunile de „custody”, respectiv „la garde”. In legea franceză, noţiunea de „garde de l’enfant” a fost înlocuită cu cea de „autorité parentale”, aşa cum şi la noi „încredinţarea copilului spre creştere şi educare” a fost înlocuită cu cea de „autoritate părintească”.

Autoritatea parentala comuna înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei, incluzand printre altele incredintarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, la întreținerea si educatia copilului.

Noua institutie a recunoscut in mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuti si ingrijiti de catre ambii parinti, indiferent de raporturile juridice dintre acestia, prevazandu-se faptul ca dupa divort autoritatea parinteasca revine ambilor parinti, si nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile inainte de intrarea in vigoare a acestui act normativ, cand scindarea autoritatii parintesti si incredintarea minorului unuia dintre parinti era regula, si unica varianta reglementata.

Tatii sunt in principal cei care beneficiaza de dispozitiile Noului Cod Civil, avand in vedere faptul ca procentajul incredintarilor copiilor minori catre mame era covarsitor mai mare fata de cel al incredintarilor copiilor minori catre tati.

Potrivit art. 396 Noul Cod Civil “instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”, dar si de posibila audiere a minorului de peste 10 ani.

În custodia comună legală părinţii au drepturi egale în luarea deciziilor cu privire la bunăstarea copilului. Deciziile de zi cu zi se iau de către acel părinte care are în grijă pe copil la acel moment, în timp ce deciziile importante trebuie luate de comun acord.

În ce priveşte locuinţa copilului după divorţ, părinţii se pot înţelege asupra acesteia. Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

Persoanele divortaţe înainte de intrarea in vigoare a noului Cod Civil, pot si ele solicita custodia comună a copiilor, chiar dacă aceştia au fost încredinţaţi celuilalt soţ prin hotărâre judecătorească.

In cazul în care unul dintre părinţi nu îşi respectă condiţiile stabilite de comun acord, atunci se ajunge, din nou, în instanta, unde  judecătorii vor putea stabili dacă se aplică din nou custodia unică.

 

Totul despre PARTAJ

Autor Avocat Moderator | august 18 , 2014 | 0

Regulile esenţiale se regăsesc în dreptul material – Codul civil. Proprietatea comună presupune că dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari.

Formele proprietăţii comune Proprietatea comună are următoarele forme: • proprietatea pe cote-părţi (coproprietatea), care poate fi obişnuită sau forţată • proprietatea în devălmăşie (devălmăşia). În cazul coproprietăţii, prin partaj, bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote-părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv aspra unui anume bun sau părţi materiale din bun dintre cele ce formau obiectul coproprietăţii; în cazul încetării devălmăşiei (bunul sau bunurile stăpânite în comun de mai multe persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate) se poate realiza partajul astfel încât asupra bunului sau bunurilor va exista un drept de proprietate exclusiv.

În cazul partajului de bunuri comune ale soţilor se aplică regulile speciale referitoare la efectele regimurilor matrimoniale, ale convenţiilor matrimoniale şi la efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi. Când poate fi cerut partajul? De regulă partajul poate fi cerut oricând, cu excepţia situaţiei în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească. Partajul poate fi suspendat prin convenţie încheiată în formă autentică şi supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, pentru o perioadă de maxim 5 ani; poate fi suspendat şi prin hotărâre judecătorească pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave celorlalţi coproprietari. Felurile partajului Partajul poate fi convenţional (prin bună învoială) sau judiciar (prin hotărâre judecătorească); dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal. În cazul proprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială; partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele; partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută. Partajul este inadmisibil în cazul coproprietăţii forţate; cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune.

Partajul este inadmisibil în situaţia uzucapării bunului de către unul dintre coproprietari. Modalităţile de partaj Partajul poate fi realizat: • în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar; • atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; • vânzarea bunului şi distribuirea preţului: vânzarea bunului se face în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar distribuirea preţului către coproprietari se va realiza proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

Drepturile creditorilor Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului. Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot, însă, să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces

. Efectele partajului Dreptul de proprietate asupra bunurilor partajate se naşte de la data stabilită prin actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară. Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului. De regulă, între coproprietari există obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, în limita cotelor-părţi; coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj

Sursa: CSM

Pagubitii FNI isi pot recupera banii. Proces castigat impotriva AVAS de catre cabinetul de avocatura LEON & ASOCIATII.

Autor Avocat Moderator | august 1 , 2014 | 0

A FOST CASTIGATA lupta cu AVAS (FNI), (singurul proces castigat impotriva AVAS-ului de pe rolul Tribunalului Bucuresti)

Acest domn nu si-a asigurat apararea in prima faza cand AVAS-ul a formulat contestatie la executare, instanta dandu-i castig de cauza, fiind in situatia de a restui banii obtinuti de la AVAS in urma executarii silite.

In faza a doua AVAS-ul a solicitat instantei Intoarcerea executarii silite, iar cu ajutorul cabinetului nostru a reusit sa castige procesul, obtinand compensarea celor doua creante dar si cheltuieli de judecata.

Mai jos exista solutia instantei.

Solutia pe scurt:
Admite cererea Dispune întoarcerea executării silite şi obligă pârâtul D. M. la plata sumei de 12.110,27 lei către reclamantă. Compensează creanţele reciproce ale părţilor până la concurenţa sumei de 10.668 lei şi obligă intimatul la plata sumei de 1442,27 lei cheltuieli de executare precum şi a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 12.110,27 lei de la data de 05.07.2010 la data de 10.06.2014 precum şi a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 1442,27 lei de la data de 10.06.2014 şi până la data achitării integrale a debitului. Admite excepţia lipsei calităţii procesaule pasive a pârâtului BEJ D . Respinge cererea formulatăîmpotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Obligă reclamanta la plata sumei de xxxx lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 .06.2014

fni 1111111 fni 2222222

 

 

 

 

 

 

 

Clauze abuzive banci

Clauze abuzive banci. Stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii contractului

Autor alex | iulie 2 , 2014 | 0

Tribunalul Dolj a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), admiţând întrebări preliminare într-un proces pe îngheţarea cursului CHF/leu. Este pentru prima dată la noi când un tribunal transmite Înaltei Curţi întrebări preliminare. Au mai fost admise astfel de întrebări, tot pe îngheţarea francului elveţian la valoarea istorică, de către alte două tribunale, care au sesizat Curtea Europeană de Justiţie (CJUE). Hotărârile luate de ÎCCJ vor fi aplicate în toate dosarele similare, din toată ţara, în aceeaşi manieră în care sunt obligatorii erga omnes soluţiile din procesele de acest tip ale ANPC. Însă, până când Înalta Curte se va pronunţa, respectiv până în luna octombrie, vor fi suspendate majoritatea proceselor cu aceeaşi speţă.

Atat Legea 193/200 cat si Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului Comunitatii Europene contin o lista a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive. In aceasta lista, la alin.1 litera p, respectiv litera 1 se mentioneaza ca este abuziva clauza prin care se da posibilitatea unui furnizor de servicii (Banca) sa creasca pretul. Alin. 2 al acelorasi acte normative la lit.a respectiv c., statueaza o serie de exceptari de la aplicarea caracterului abuziv, stabilind ca modificarea pretului in functie de modificarea unei rate de pe piata fiananciara, inseamna ca petentul contestator se afla in fata unei clauze abuzive.

Clauza contractuala cea mai frecvent întâlnita este cea care prevede dreptul băncilor de a revizui dobanda, de a percepe comisionul de acordare (nejustificat de mare în comparaţie cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit), comisionul de administrare, de rambursare anticipata dar si alte comisioane. Acestea sunt percepute de catre banci in mod ilegal şi abuziv, doar instanţa fiind singura in masura de a constata caracterul abuziv al clauzelor si de a sancţiona cu nulitate absolută aceste clauze, dispunand restituirea sumelor incasate abuziv si renegocierea contractelor bancare.

Deoarece bancile si-au luat libertatea de a nu se raporta nici unui indice BNR sau Libor/Eurobor/Robor, care au avut un grafic de evolutie in mare parte descrescator, acestea nu au mai redus, dobanda clientilor, asa cum se angajase in contract, ci a mentinut-o la acelasi nivel sau a ridicat-o, devenind prin aceasta un “camatar” cu acte, punand imprumutatii in imposibilitate de a achita in conditii normale creditul contractat, chiar in situatia in care acestia au venituri de natura stabila.

tel. cabinet: 0723646221

Procese castigate de cabinetul nostru:

http://portal.just.ro/303/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30300000000236514&id_inst=303

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000591414&id_inst=3

Articole recente

Comentarii recente

Arhive

Categorii

Meta

SEDIUL PRINCIPAL

Sos. Viilor 78-88, bloc 103, sc. 3, sector 5, Bucuresti

Copyright | Cabinet avocatura Leon & Asociatii | Toate drepturile sunt rezervate | 2019